Unilateral Termination Requires Proof of Culpable Non-Performance to Avoid Contradictory Denial of Contractual Damages

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 02.03.2016, reclamanta A. Bucureşti S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în baza dispoziţiilor art. 1549 alin. (1) C. civ., să dispună rezilierea contractului de prestări servicii din data de 01.12.2011, înregistrat la reclamantă sub nr. x din 02.12.2011, astfel cum a fost modificat prin act adiţional şi obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 1.029.975 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 6041/2016 din 06 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis cererea principală formulată de reclamanta A. Bucureşti S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a constatat intervenită rezilierea contractului de prestări servicii înregistrat la reclamantă sub nr. x/2.12.2011, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.029.975 RON daune interese şi 13.904,75 RON cheltuieli de judecată şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Împotriva sentinţei civile nr. 6041/2016 din 06 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1145 din 22 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia lipsei de interes a primului capăt al cererii de chemare în judecată, capăt de cerere având ca obiect constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi dispusă rezilierea contractului de prestări servicii din data de 01.12.2011, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, respingând ca lipsit de interes acest capăt de cerere.

S-a respins ca neîntemeiat al doilea capăt al cererii de chemare în judecată formulat de reclamanta A. Bucureşti S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor interese în cuantum de 1.029.975 RON.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 13.438,20 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă constând în onorariu de avocat, şi s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă.

S-au menţinut în rest dispoziţiile din sentinţa atacată şi a fost obligată intimata - reclamantă la plata către apelanta - pârâtă a sumei de 6.952,375 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel constând în taxă judiciară de timbru.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că este întemeiat motivul de apel referitor la excepţia lipsei de interes a primului capăt de cerere prin care s-a solicitat constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi dispusă rezilierea contractului de prestări servicii din data de 01.12.2011, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale.

Astfel, s-a reţinut că prin clauzele inserate în cap. XIII din contract părţile au convenit, potrivit art. 1552 din Noul C. civ., posibilitatea rezilierii unilaterale a convenţiei.

Prin comunicarea către reclamantă a notificării de reziliere nr. x/03.02.2016, reclamanta a optat pentru rezilierea unilaterală a contractului de prestări servicii nr. x/02.12.2011, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/23.01.2015, or, în aceste condiţii, nu mai poate interveni şi o reziliere judiciară a aceluiaşi contract la solicitarea părţii care a utilizat calea rezilierii unilaterale.

S-a constatat a fi întemeiat şi motivul de apel referitor la netemeinicia capătului de cerere având ca obiect plata unor daune - interese în cuantum de 1.029.975 RON, având în vedere că reclamanta a solicitat prin al doilea capăt de cerere obligarea la plata sumei de 1.029.975 RON ca urmare a neexecutării culpabile a contractului de prestări servicii nr. x/02.12.2011.

Prin art. 13.3 din contractul de prestări servicii nr. x/02.12.2011 s-a prevăzut că, în situaţia rezilierii contractului din vina prestatorului, conform art. 13.1 şi art. 13.2, pe lângă eventualele daune - interese datorate beneficiarului, acesta îi va rambursa contravaloarea serviciilor plătite de beneficiar şi neprestate în anul contractual respectiv.

Instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor - interese, având în vedere că pârâta a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, că nu există niciun prejudiciu care să fi fost suferit de reclamantă din moment ce suma de 1.029.975 RON a fost achitată, potrivit art. 2.3 din contract, pentru serviciile de care a beneficiat.

Referitor la cheltuielile de judecată efectuate de părţi în primă instanţă, s-a reţinut că în urma soluţionării apelului formulat de apelanta - pârâtă, urmează a fi respinsă întreaga cerere de chemare în judecată, astfel că intimata - reclamantă este partea care a pierdut procesul cu privire la această cerere.

Totodată, întrucât calea de atac nu a vizat şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, apelanta - pârâtă este partea care a pierdut procesul cu privire la această din urmă cerere.

Intimata - reclamantă a solicitat în primă instanţă şi i-a fost acordată suma de 13.904,75 RON reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, care a fost achitată cu OP nr. x/22.03.2016.

Întrucât cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă ca urmare a soluţionării cererii de apel, s-a constatat că intimata - reclamantă nu este îndreptăţită să primească suma de 13.904,75 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă (13.904,75 RON taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată).

Apelanta - pârâtă a făcut dovada că a achitat suma de 26.876,40 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanţă constând în onorariu de avocat, fiind depuse la dosar contractul de asistenţă juridică seria x/2016, factura fiscală seria x nr. x/26.04.2016 şi un extras de cont.

În aceste condiţii, întrucât apelanta - pârâtă a câştigat procesul cu privire la cererea de chemare în judecată şi a pierdut procesul cu privire la cererea reconvenţională, instanţa a apreciat că i se cuvine onorariul de avocat aferent redactării/semnării/depunerii/susţinerii întâmpinării, respectiv suma de 13.438,20 RON.

La data de 25 august 2017, recurenta-reclamantă A. Bucureşti S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1145 din 22 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 08 septembrie 2017.

Prin cererea de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că sunt incidente în ceea ce priveşte capătul principal de cerere, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., decizia fiind dată, pe de o parte cu încălcarea regulilor de procedură, cu referire la aprecierea uneia dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, interesul şi, pe de altă parte, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la nelegala calificare a acţiunii promovată de către recurentă, ca fiind una în realizare.

În ceea ce priveşte capătul accesoriu, vizând obligarea intimatei la plata daunelor - interese în cuantum de 1.029.975 RON, a arătat recurenta că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., decizia fiind dată, pe de o parte cu încălcarea regulilor de procedură, cu referire la ignorarea lipsei caracterului de noutate al probelor încuviinţate intimatei în calea de atac, împrejurare ce echivalează cu nerespectarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale 476 alin. (2) din acelaşi cod, şi, pe de altă parte, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la nelegala apreciere asupra instituţiei daunelor - interese, faţă de probatoriul administrat şi, mai ales, faţă de soluţia adoptată asupra capătului principal de cerere.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 şi 33 din C. proc. civ., precum şi ale art. 35 din acelaşi act normativ şi nelegala interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1549 din C. civ. coroborate cu cele ale art. 1550 şi art. 1552 din acelaşi act normativ. Astfel, A. a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru operarea rezilierii unilaterale, iar nu cu o acţiune în reziliere judiciară, confuzie care a condus la admiterea excepţiei lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere.

Referitor la natura acţiunii cu care recurenta a învestit instanţa, aceasta a arătat că este vorba de o acţiune în constatarea îndeplinirii condiţiilor legale şi a respectării mecanismului contractual pentru operarea rezilierii unilaterale, aşa cum de altfel a şi fost analizată de prima instanţă, şi nu de o acţiune în realizare, în cadrul căreia instanţa este chemată să se pronunţe asupra incidenţei tuturor elementelor care justifică atragerea răspunderii patrimoniale a debitorului obligaţiei.

În ceea ce priveşte interesul, recurenta arată că acesta întruneşte toate condiţiile prevăzute de lege, fiind determinat, legitim, personal, născut şi actual, faţă de faptul că intimata pârâtă a susţinut că şi-a respectat întocmai obligaţiile contractuale, apreciind că nu a intervenit rezilierea convenţională şi a considerat ca fiind abuzivă solicitarea A. privind restituirea sumelor de bani primite cu titlu de avans.

În continuare a susţinut recurenta că decizia recurată este criticabilă şi din perspectiva nelegalei analize şi respingeri a capătului de cerere accesoriu vizând obligarea B. la plata daunelor - interese în cuantum de 1.029.975 RON, atât prin raportare la limitele învestirii instanţei de apel, în lipsa unei cereri reconvenţionale prin care să fie contestată în fond operarea rezilierii şi, implicit, neexecutarea culpabilă, cât şi prin raportare la soluţia pronunţată pe capătul de cerere principal; soluţia pronunţată are la bază un probatoriu (martori şi înscrisuri) încuviinţat de instanţa de apel cu ignorarea lipsei caracterului de noutate al acestuia, caracter impus de dispoziţiile art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 476 alin. (2) din acelaşi cod.

Prin respingerea ca lipsit de interes a capătului principal din cererea de chemare în judecată, instanţa de apel confirmă împrejurarea că raporturile contractuale dintre părţi au încetat, ca urmare a unei neexecutări culpabile a obligaţiilor, arătând în mod expres şi că, strict cu privire la această împrejurare, instanţa nu poate interveni în lipsa unei sesizări a debitorului care să conteste rezilierea. În continuare însă, cu referire la capătul de cerere accesoriu privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor, instanţa de apel a analizat doar condiţia referitoare la existenţa sau inexistenţa unei neexecutări din partea intimatei B. şi a apreciat că aceasta a prestat toate serviciile în perioada reclamată.

Procedând în acest mod, instanţa de apel s-a pronunţat chiar cu privire la incidenţa sau nu în cauză a rezilierii, împrejurare cu privire la care, pe lângă faptul că nu fusese învestită, statuase deja prin soluţia dată primului capăt de cerere. Din această perspectivă, soluţiile pronunţate pe fiecare capăt de cerere se înfăţişează a fi contradictorii, pe de-o parte considerându-se că rezilierea nu putea fi dispusă pe cale judiciară întrucât a operat deja în mod unilateral şi, pe de altă parte, statuându-se că, în realitate, intimata a prestat serviciile, neexistând o neexecutare a obligaţiilor care să atragă plata daunelor interse.

În final, sintetizând, recurenta a susţinut că instanţa de apel a respins, cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, capătul de cerere vizând plata daunelor interese, s-a pronunţat, în realitate, pe incidenţa rezilierii în raporturile contractuale, deşi intimata nu a învestit instanţa de fond cu o asemenea solicitare, iar cea efectuată pe cale principală a fost anulată (dosarul nr. x/2017), a nesocotit caracterul accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere, împrejurare de natură să impună coroborarea soluţiei privind daunele - interese cu cea dispusă deja pe cel având ca obiect constatarea rezilierii intervenită pe cale convenţională şi nu a analizat singurele două condiţii ce se impuneau a fi analizate pentru acordarea daunelor interese, în situaţia în care nu au fost contestate motivele rezilierii de către B., respectiv existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate.

Prin întâmpinarea înregistrată la 20 octombrie 2017, intimata B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 10 noiembrie 2017, recurenta -reclamantă a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată raportat la criticile formulate şi la temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

Critica formulată de recurenta reclamantă referitor la încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 33 din C. proc. civ., ce poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este fondată.

Astfel, în motivarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei de interes a recurentei reclamante în formularea primului capăt al cererii de chemare în judecată, referitor la constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a fi dispusă rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/02.12.2011, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. x/23.01.2015, instanţa de apel a constatat că aceasta nu poate obţine nici un folos practic, câtă vreme a optat pentru rezilierea unilaterală a contractului, astfel încât nu mai poate interveni şi o reziliere judiciară a aceluiaşi contract.

Pentru a se putea dispune rezilierea însă, fie că este vorba de reziliere judiciară fie că este vorba de reziliere extrajudiciară, trebuie să fie îndeplinite condiţiile legale specifice, nefiind suficientă o simplă manifestare de "opţiune" în acest sens din partea creditorului obligaţiei pretins neexecutate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1516 alin. (2) din C. civ., creditorul obligaţiei contractuale neexecutate are într-adevăr un drept de opţiune, putând să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei; să obţină rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligaţii corelative sau să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

De asemenea, în cauză, în temeiul prevederilor contractuale, recurenta reclamantă şi-a manifestat opţiunea în sensul rezilierii contractului încheiat între părţi, comunicând intimatei pârâte o notificare în acest sens, opţiunea astfel manifestată fiind irevocabilă, potrivit dispoziţiilor art. 1552 din C. civ.. Aceste prevederi legale reglementează rezoluţiunea unilaterală, respectiv faptul că rezoluţiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisă a debitorului atunci când părţile au convenit astfel, când debitorul se află de drept în întârziere ori când acesta nu a executat obligaţia în termenul fixat prin punerea în întârziere.

Rezultă deci că dreptul de opţiune vizează posibilitatea creditorului obligaţiei pretins neexecutate de a alege unul dintre mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea dreptului său. De asemenea, odată manifestată, opţiunea creditorului este irevocabilă, în sensul că acesta nu-şi poate schimba alegerea făcută.

Este adevărat că raportat la aceste dispoziţii legale, pare fără interes pentru recurenta creditoare să recurgă la o acţiune în reziliere judiciară cât timp poate obţine desfiinţarea contractului în mod direct, prin propria sa manifestare de voinţă, însă în realitate, acest interes există, faţă de faptul că pe lângă constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru desfiinţarea contractului, recurenta reclamantă a solicitat în cauză şi daune interese pentru repararea prejudiciului pretins a fi fost produs ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către intimată.

Interesul este justificat prin aceea că, în absenţa acordului intimatei pârâte, recurenta nu ar putea obţine aceste daune interese fără un titlu executoriu, respectiv fără o hotărâre judecătorească. În acest caz, cu ocazia analizării cererii de daune interese, chiar dacă recurenta ar fi desfiinţat contractul anterior cererii de chemare în judecată, instanţa trebuie oricum să analizeze dacă erau îndeplinite condiţiile pentru rezilierea convenţională, condiţii care sunt identice cu acelea necesare pentru acordarea de daune interese. Această analiză este obligatorie în cauză, faţă de contestarea de către intimata pârâtă a îndeplinirii condiţiilor necesare pentru a se dispune rezilierea.

În acelaşi context, se impune a fi subliniată şi împrejurarea că în faţa instanţei de fond, intimata pârâtă a formulat şi ea o cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte A. la plata contravalorii serviciilor prestate pentru trimestrul I al anului 2016, în temeiul contractului încheiat între părţi, pe care l-a considerat a fi în continuare în vigoare, şi contestând punctual în cauză rezilierea pretinsă de recurenta pârâtă reclamantă. Soluţia de respingere ca neîntemeiată a cererii reconvenţionale formulate de intimata pârâtă reclamantă nu a fost criticată de aceasta în apel, solicitându-se doar schimbarea în parte a sentinţei apelate, fiind menţinută ca atare şi de instanţa de apel şi intrând astfel în puterea de lucru judecat.

Împrejurarea că intimata pârâtă şi-a schimbat poziţia procesuală în cursul judecăţii, în faţa primei instanţe susţinând că rezilierea nu a operat, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens, pentru ca în apel să susţină că rezilierea a operat totuşi, chiar dacă nu ar fi îndeplinite condiţiile legale, nu face ca primul capăt al acţiunii principale formulate de recurentă să rămână fără interes.

Apreciind că reclamanta recurentă nu poate obţine nici un folos practic prin formularea capătului de cerere privind constatarea îndeplinirii condiţiilor pentru rezilierea contractului, instanţa de apel pare să fi considerat că acesta este deja reziliat, ca urmare a manifestării de voinţă a recurentei reclamante, potrivit dispoziţiilor art. 1552 din C. civ.. Faţă de dispoziţiile art. 1516 alin. (2) pct. 2 din C. civ. însă, dacă rezilierea s-a produs, înseamnă că există o neexecutare culpabilă a obligaţiilor intimatei pârâte, aceasta fiind o condiţie esenţială a rezoluţiunii/rezilierii.

Cu toate acestea, aceeaşi instanţă de apel, în analiza celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind plata daunelor interese pentru neexecutare, constată că nu există nicio neexecutare a unei obligaţii contractuale din partea intimatei pârâte.

Faţă de aceste considerente şi concluzii ale instanţei de apel, se constată că este fondată şi critica recurentei subsumată motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., teza referitoare la faptul că decizia din apel cuprinde motive contradictorii.

Curtea subliniază faptul că rezoluţiunea/rezilierea unilaterală produce efecte numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale, inclusiv cele prevăzute de art. 1516 alin. (2) din C. civ.. În caz contrar, notificarea de reziliere nu produce efecte, cu consecinţa menţinerii contractului încheiat între părţi. În nici un caz nu s-ar putea susţine că notificarea unilaterală de reziliere ar avea oricum ca efect rezilierea contractului, chiar şi în lipsa îndeplinirii condiţiei existenţei unei neexecutări din partea debitorului, o asemenea interpretare fiind contrară dispoziţiilor art. 1516 din C. civ., deja evocate, de natură să ducă la o confuzie nepermisă între rezoluţiunea unilaterală şi denunţarea unilaterală a contractului.

Aşadar, declaraţia de rezoluţiune poate să fie ineficace fie pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare pentru naşterea dreptului de a emite o asemenea declaraţie, fie pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile de fond şi formă, legale sau contractuale, pentru emiterea declaraţiei ca act juridic unilateral.

În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea intimatei pârâte în sensul că rezilierea extracontractuală ar fi avut loc "abuziv", câtă vreme aşa cum în mod corect observa aceeaşi intimată, indiferent dacă rezoluţiunea operează pe cale judiciară sau extrajudiciară, este obligatorie îndeplinirea condiţiei existenţei unei neexecutări culpabile. Drept urmare, în cazul în care această condiţie nu este îndeplinită rezilierea nu operează, iar în cazul în care este îndeplinită, rezilierea este întemeiată şi nu "abuzivă".

În rejudecare, instanţa de apel urmează să analizeze, cu respectarea limitelor impuse de criticile formulate prin cererea de apel, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi dispusă rezilierea contractului, pentru a înlătura incertitudinea juridică legată de împrejurarea dacă în cauză a operat sau nu rezilierea pretinsă de recurenta reclamantă, conform notificării, prin raportare şi la soluţia dată de prima instanţă cererii reconvenţionale.

Referitor la critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este nefondată.

Astfel, în acord cu instanţa de prim control judiciar, şi instanţa de recurs apreciază că dispoziţiile art. 470 alin. (1) pct. 1 lit. d) din C. proc. civ. nu instituie nicio condiţie referitoare la caracterul de noutate al probei sau la faptul că proba nu ar fi putut fi propusă în faţa primei instanţe.

Nici din analiza textelor invocate de recurentă, art. 478 alin. (2) şi art. 476 alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate desprinde o altă concluzie, ci dimpotrivă, având în vedere că potrivit alin. (1) al art. 476 apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, este firesc ca şi probatoriul să poată fi administrat în condiţii asemănătoare celor din prima instanţă.

Totodată, Curtea subliniază şi faptul că, art. 470 alin. (4) din C. proc. civ. permite în mod expres propunerea unor dovezi, respectiv martori sau înscrisuri, nearătate la prima instanţă, cu condiţia respectării dispoziţiilor art. 194 lit. e) din acelaşi cod.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte, admiţând recursul declarat de recurenta-reclamantă A. BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1145 din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 1145 din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2018.