Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5350/2018 AI generated

Abusive credit contract clauses and ICCJ jurisdiction over tribunal appeals

Case Number Decizia nr. 5350/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted its exception of lack of material jurisdiction and declined competence, transferring the case to the Târgu Mureş Court of Appeal for resolution. The dispute involved a civil action for the annulment of abusive clauses in a consumer credit contract, specifically regarding commission fees and the bank’s unilateral right to modify interest rates, which had been partially granted by the first-instance court and upheld on appeal. The decisive legal basis was the hierarchical organization of the Romanian judicial system and Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, which establishes that the ICCJ has jurisdiction over appeals against decisions of courts of appeal or other decisions only when explicitly provided by law; since the appealed decision was issued by a specialized tribunal in an appellate capacity without such an express statutory provision, the ICCJ was not the competent instance, making the reference to Constitutional Court Decision 369/2017 inapplicable to this jurisdictional question.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 304/2004, art. 96 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Abusive credit contract clauses and ICCJ jurisdiction over tribunal appeals: Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts banking law unilateral contract annulment of contract judicial law declining of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara sub nr. x/2016 reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată în calitate de pârâtă S.C. C. S.A., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate că în Convenţia de credit nr. x din 13.09.2007 sunt inserate clauze cu caracter abuziv în sensul prevederilor Legii nr. 193/2000: clauza de la art. IV, pct. 4.1. (parţial) în ceea ce priveşte perceperea comisionului de acordare şia comisionului de administrare, clauza de la art. IV, pct. 4.3. integral care prevede dreptul băncii de a modifica dobânzile, comisioanele şi taxele pe parcursul derulării contractului, nulitatea absolută a clauzelor sus menţionate, ca urmare a constatării nulităţii absolute a clauzelor din Contractul de credit, să se dispună repunerea pârâţilor în situaţia anterioară, obligarea pârâtei la restituirea în integralitate a tuturor sumelor încasate ca plată nedatorată, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate conform art. 3, alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare sumă în parte, încasată nelegal de la plăţii fiecărei sume în parte şi până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Prin sentinţa civilă nr. 332 din 13.03.2017, pronunţată de Judecătoria Sighişoara, a fost admisă în parte acţiunea civilă promovată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta societatea C. S.A. şi, în consecinţă, s-a constatat că în Contractul de credit de consum nr. x/13.09.2007 sunt stipulate clauze abuzive, a căror nulitate a fost reţinută, respectiv:

- clauza prevăzută la la art. 4.1 parţial cu privire la comisionul de acordare şi administrare;

- clauza stipulată la art. IV, pct. 3 integral privind dreptul băncii de a modifica dobânzile, comisioanele şi taxele pe parcursul derulării contractului.

A fost obligată pârâta la restituirea în integralitate a tuturor sumelor încasate ca plată nedatorată, sume asupra cărora se vor calcula dobânzi legale de la data plăţii efectuate de reclamanţi şi până la restituire. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de pârâta C. S.A., iar prin decizia nr. 645/7 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul pârâtei C. S.A., împotriva sentinţei nr. 332 din 13.03.2017 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, cu obligarea apelantei la plata în favoarea intimaţilor a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând cauza, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, invocând motivul prev.de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Tribunalul Specializat Mureş prin decizia nr. 645/A din 7 noiembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Tîrgu Mureş.

A declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta S.C. C. S.A., împotriva deciziei civile nr. 645/A din data de 07.11.2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat la data de 11 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului s-a stabilit termen de judecată pentru 13 decembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că împotriva deciziei nr. 655/A/2017 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Târgu Mureş, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 645/A din 07 noiembrie 2017 pronunţată de pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2018.