Supreme Court lacks jurisdiction to review tribunal appeal decisions without express statutory authorization in mortgage credit abuse litigation

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, sub nr. x/2015 la data de 25.08.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu paratele B. S.A.- Sucursala/Agenţia Reghin şi C.. a solicitat admiterea acţiunii, să se constate caracterul abuziv al următoarelor prevederi contractuale inserate în Contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipotecă pentru persoane fizice nr. x din 14.02.2008 încheiată cu parata de rând 1, după cum urmează:

- art. 5.2 - stabilirea caracterului variabil al dobânzii, în mod unilateral de către banca fără consimţământului reclamantei,

- art. 5.7 - dobânda penalizatoare compusă din raţă dobânzii majorata cu 10 puncte procentuale,

- art. 6, pct. 6.1. c - comisionul de rambursare anticipată de 3 - 0 % în funcţie de momentul eventualei rambursări anticipate,

- art. 6, pct. 6.2 - modificarea unilaterală a comisioanelor şi taxelor aferente creditului acordat,

- art. 14.7 - dreptul băncii de a cesiona sau transmite oricând şi oricui portofoliul de creanţa, drepturile şi obligaţiile izvorâte din prezentul contract,

- obligarea paratelor la restituirea sumelor aferente comisioanelor şi penalităţilor percepute astfel nelegal, al căror cuantum reclamanta a apreciat în prezent la 1.500 CHF, în echivalent în RON, 6.165 RON la data promovării acţiunii (4,1098 CHF/1 RON),

- să se constate nulitatea absolută a Contractului de cesiune de creanţa din data de 27.03.2014 intervenit intre parata de rând 1 şi cea de rând 2, în condiţiile art. 1315 - 1317 din C. civ., reclamantei nefiindu-i comunicat contractul de cesiune încheiat între pârâte niciodată, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

Prin sentinţa civilă nr. 5096 din 27.10.2016 pronunţată de Judecătoria Tîrgu-Mureş, în dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., prin reprezentant convenţional D.; s-a constatat că au caracter abuziv următoarele clauze din contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 14.02.2008:

Art. 5, pct. 5.2, cu privire la textele subliniate: "Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda curenta poate fi modificată în mod unilateral de către Banca, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex: EURIBOR (EUR)/LIBOR (CHF)/ROBOR (RON) etc.), fără a exista consimţământul Clientului. Noul procent de dobânda se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Banca. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

Art. 6, pct. 6.1, lit. c), integral: "Pentru creditul acordat, Banca percepe următoarele taxe şi comisioane: c. comision de rambursare anticipata: perceput în valuta creditului din suma rambursata anticipat total sau parţial, astfel: - 3%: în cazul rambursărilor efectuate în primii 2 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; - 2%. În cazul rambursărilor efectuate în intervalul 2 - 5 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; - 1%: în cazul rambursărilor efectuate în Intervalul 5 -10 ani (inclusiv) de la data tragerii creditului; - 0%: în cazul rambursărilor efectuate ulterior primilor 10 ani de la data tragerii creditului;

Art. 6, 6.2, integral: "Pe parcursul derulării creditului, Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor şi taxelor, fără consimţământul Clientului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tarifului de taxe şi comisioane şi va fi afişat la sediile Băncii;

Instanţa a obligat pârâtele să înlăture, din Contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipoteca pentru persoane fizice nr. x din data de 14.02.2008 clauzele constatate ca fiind abuzive; a dispus înlăturarea dobânzii aplicate prin modificare abuzivă, revenirea la dobânda iniţial stabilită prin contract şi continuarea derulării contractului după momentul încheierii acestuia având drept componente ale dobânzii anuale marja de profit a băncii stabilită ca diferenţa dintre valoarea dobânzii anuale valabilă la momentul încheierii contractului (5,7%) şi valoarea indicelui de referinţă LIBOR CHF 3M valabil la acelaşi moment, la care se adaugă indicele de referinţă LIBOR CHF 3M valabil la data pentru care se calculează dobânda.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei, în măsura în care au încasat sume cu acest titlu, sumele reprezentând diferenţa dintre sumele achitate în fapt cu titlu de dobândă şi sumele ce ar fi trebuit plătite în cazul în care în contractul iniţial s-ar fi stabilit dobânda anuală ca fiind formată din marja de profit a băncii (determinată ca fiind diferenţa dintre dobânda prevăzută în contract la momentul încheierii acestuia şi indicele de referinţă LIBOR CHF negociat între părţi, valabil la acelaşi moment) la care se adaugă indicele de referinţă LIBOR CHF negociat între părţi, valabil la data pentru care se calculează dobânda.

A obligat pârâtele să achite reclamantei dobânda legală asupra sumelor percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, inclusiv diferenţa de dobândă, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

Instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea contractului de cesiune încheiat între pârâte la data de 27.03.2016 şi capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C., pârâta B. S.A. şi reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 806/A din data de 22 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, Litigii cu Profesioniştii în dosarul nr. x/2015 s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 5096/27.10.2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2015.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

S-a admis apelul declarat de apelanta C. împotriva sentinţei civile nr. 5096/27.10.2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. x/2015.

S-a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că:

S-a dispus înlăturarea dobânzii aplicate prin modificarea abuzivă a contractului şi recalcularea dobânzii după cum urmează:

În perioada de la încheierea contractului până la data de 11 septembrie 2010 se va aplica dobânda prevăzută iniţial în contract, respectiv 5,7%;

Începând cu data de 11 septembrie 2010, dobânda contractuală va fi calculată după următoarea formulă: marja fixă a băncii în cuantum de 5,52% + libor 3M.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casare parţială a hotărârii atacate doar în privinţa apelului formulat de ea, rejudecarea acestui apel şi în consecinţă anularea Contratului de cesiune de creanţă intervenit între pârâte la data de 27.03.2014, astfel cum a solicitat iniţial, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1507/R din 13 septembrie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de A., împotriva deciziei civile nr. 806/A/22.12.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat la data de 15 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului s-a stabilit termen de judecată pentru 13 decembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că împotriva deciziei nr. 806/A din 22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Târgu Mureş, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 806/A/2017 din 22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2018.