Consumer credit abuse appeal referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr. x/2015 din data de 31.08.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. să se dispună:

- anularea clauzelor abuzive din contractul de credit nr. x din data de 06.02.2008, prevăzute la art. 4 pct. 4.1-4.3 privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii în funcţie de indicele de referinţă al Băncii, modificare ce va fi comunicată cel mai târziu la data aplicării noii rate, rată care, potrivit clauzei de la pct. 4.3, se va aplcia automat, considerându-se o acceptare tacită a noii rate faptul că împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat, comisioane şi dobânzile aferente în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a modificării survenite, precum şi dreptul băncii de a percepe dobânda majorată pentru plata cu întârziere a ratelor principale, precum şi clauza care priveşte posibilitatea aplicării unor comisioane de administrare la valoarea soldului creditului;

- revizuirea dobânzii aplicate creditului acordat în conformitate cu preverile legale în materie prin raportare la indicele LIBOR şi la marja stabilită la data încheierii contractului de credit;

- restituirea diferenţelor achitate de la modificarea ratei dobânzii şi a comisioanelor nelegale percepute, sume la care se va adăuga dobânda legală de la data perceperii lor;

- emiterea unui nou grafic de rambursare a creditului, conform noilor modificări contractuale;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 247 din 01.02.2017 Judecătoria Dorohoi a admis în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin Sucursala Botoşani; a constatat caracterul parţial abuziv al clauzei cuprinse la pct. 4.1. alin. (1) din contractul de credit de consum nr. x încheiat între părţi la data de 06.02.2008 şi anume în privinţa caracterului variabil al dobânzii şi în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale; a constatat caracterul parţial abuziv al clauzei cuprinse la pct. 4.1. alin. (2) din contractul de credit de consum nr. x încheiat între părţi la data de 06.02.2008 şi anume în privinţa perceperii comisionului de administrare lunară a creditului şi în consecinţă, a constat nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale; a constatat caracterul în întregime abuziv al clauzei înscrise la pct. 4.3. din contractul de credit de consum nr. x încheiat între părţi la data de 06.02.2008 şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale; a obligat pe pârâtă să achite reclamantei sumele de 498,62 CHF cu titlu de dobândă încasată nejustificat şi respectiv 1086,81 CHF cu titlu de comision de administrare lunară încasată nejustificat, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume, ce urmează a fi calculată de la data încasării şi până la data restituirii efective; a obligat pe pârâtă să emită către reclamantă un nou grafic de rambursare a creditului acordat potrivit contractului de credit de consum nr. x încheiat între părţi la data de 06.02.2008, conform prevederilor prezentei hotărâri; a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind: constatarea caracterului abuziv al clauzei înscrise la pct. 4.2. din contractul de credit de consum nr. x încheiat între părţi la data de 06.02.2008; stabilirea de către instanţă a unor criterii de revizuire a dobânzii contractuale. A obligat pe reclamantă să achite către expert contabil C. suma de 1000 RON cu titlu de diferenţă onorariu expert; a obligat pe pârâtă să achite reclamantei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1542A din 14.12.2017 Tribunalul Botoşani a respins apelurile formulate de către apelanta-intimată S.C. B. S.A. şi respectiv de către apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 247/01.02.2017 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr. x/2015, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A.

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 182 din 14 septembrie 2018 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A., împotriva deciziei nr. 1542A din 14.12.2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosar nr. x/2015, intimată fiind reclamanta A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, căreia i se va înainta dosarul.

Recursul a fost înregistrat la data de 29 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului s-a stabilit termen de judecată pentru 13 decembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Suceava a apreciat că împotriva deciziei nr. 1542/A din 14 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Suceava, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Suceava, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Suceava, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Botoşani în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Suceava căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 1542-A din 14 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2018.