Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against Tribunal decisions absent express legal provision, per hierarchical judicial organization principle

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş având ca obiect acţiune în constatare formulată la data de 23.06.2014 sub nr. de dosar x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - prin SUCURSALA TÂRGU MUREŞ, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună: constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive cuprinse la art. 4 pct. 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10, 4.13 din Contractul de credit nr. x/01.11.2004; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlul de dobândă şi comisioane de gestiune/administrare de la data perceperii lor la zi, la cursul BNR din ziua plăţi, la care se adaugă dobândă legală calculată de la data perceperii dobânzilor şi a comisioanelor până la plata integrală a debitelor; obligarea pârâtei l-a înlocuirea nivelului de dobândă variabilă impusă prin art. 4 pct. 4.1 - 4.4 din Convenţia nr. x/2004, cu o dobândă fixă care va fi negociată direct cu reclamanta; cu cheltuieli de judecată.

Sentinţa civilă nr. 2029 din data de 24 aprilie 2015 Judecătoria Târgu Mureş a respins exceptia lipsei de interes unită cu exceptia lipsei de obiect invocata de pârâta B. S.A. ca neintemeiată.

A respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâta B. S.A. ca neintemeiată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată si precizata de reclamanta A. in contradictoriu cu parata B. S.A. si pe cale de consecinta:

A constatat că clauza prevăzută in contractul de credit ipotecar nr. x/01.11.2004 incheiat intre reclamanti cu pârâta la art. 4.13 lit. a). privind stabilirea unui comision de analiza de 1,5% din valoarea creditului in cuantum de 150 Euro este abuzivă si dispune anularea acesteia si pe cale de consecinţă,

A dispus repunerea părţilor in situatia anterioara in sensul că dispune restituirea către reclamantă de către parata a sumei de 150 euro (sau echivalentul in RON la cursul BNR din ziua plătii) precum şi dobânda legală aferentă de la data plăţii şi până la data restituirii efective de către pârâta a acestei sume.

A constatat că clauza prevăzută in contractul de credit ipotecar nr. x/01.11.2004 incheiat intre reclamanti cu pârâta la art. 4.13 lit. b). privind stabilirea unui comision de instrumentare de 1 % din valoarea creditului in cuantum de 100 Euro este abuzivă si dispune anularea acesteia si pe cale de consecinţă,

A dispus repunerea părţilor in situatia anterioara in sensul că dispune restituirea către reclamantă de către parata a sumei de 100 euro (sau echivalentul in RON la cursul BNR din ziua plătii) precum şi dobânda legală aferentă de la data plăţii şi până la data restituirii efective de către pârâta a acestei sume.

A respins restul pretenţiilor invocate ca neintemeiate.

A obligat parata la plata cheltuielilor de judecata partiale constand in 500 RON reprezentând onorariu avocatial partial.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta B. S.A., prin sucursala din Târgu-Mureş şi reclamanta A..

Prin decizia nr. 101/A din 24 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2014 a fost respins apelul formulat de apelanta B. S.A., prin Sucursala din Târgu-Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 2029/24.04.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. x/2014, ca fiind neîntemeiat.

A fost admis totodată apelul formulat de apelanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, a fost schimbată în parte hotărârea atacată cu apel, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A. în contradictoriu cu pârâtul B. S.A., şi, în consecinţă s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor stipulate de art. 4 pct. 4.4, 4.7 şi 4.10 din contractul de credit ipotecar nr. x din 01/11/2001, încheiat între pârât, în calitate de profesionist, şi reclamant, în calitate de consumator; s-a constatat nulitatea clauzelor stipulate de art. 4 pct. 4.4, 4.7 şi 4.10 din contractul de credit ipotecar nr. x din 01/11/2001, încheiat între pârât, în calitate de profesionist, şi reclamant, în calitate de consumator; au fost menţinute restul dispoziţiilor din hotărârea atacată cu apel ca fiind temeinice şi justificate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs apelanta B. S.A., solicitând casarea deciziei atacate, criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Târgu Mureş prin decizia nr. 1666/R din 21 septembrie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de recurs formulate de B. S.A., împotriva deciziei nr. 101/A/24.02.2016 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2014, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat la data de 15 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului s-a stabilit termen de judecată pentru 13 decembrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureş a apreciat că împotriva deciziei nr. 1666/A din 21 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanţă de apel.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuţie aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reţine Curtea de Apel Târgu Mureş, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenţei ratione materiae de soluţionare a recursului, anume cel al admisibilităţii căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 se reţine faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanţa supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 101 A din 24 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2018.