Peremption of appeal against inadmissibility of accessory intervention: breach of peremptory 5-day deadline
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for being filed out of time, thereby upholding the lower court's order that had rejected the intervenor's accessory intervention request as inadmissible. The dispute arose from a civil proceeding where a creditor company attempted to file an accessory intervention against a judgment concerning a judicial liquidator's claims against a debtor company; the creditor subsequently challenged the appellate court's dismissal of that intervention via appeal. The court determined that the appeal was late because it was filed twelve days after the judgment was pronounced, violating the mandatory five-day deadline specified for appeals against decisions on intervention admissibility. Relying on Articles 64(4) and 185 of the Code of Civil Procedure, the court held that the deadline is peremptory and absolute, such that failure to comply results in forfeiture of the right to appeal and renders the appeal procedurally null, leaving no further avenue of attack.
Legislator headnote
AI generatedart. 64 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 64 alin. (4) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of appeal against inadmissibility of accessory intervention: breach of peremptory 5-day deadline: Prin încheierea din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 64 C. proc. civ., a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de creditoarea F. S.R.L..
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Împotriva sentinţei civile nr. 5694 din 28 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2014, reclamanta A. SPRL lichidator judiciar al B. S.R.L. a declarat apel, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL C., D., E., D..
F. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie.
Prin încheierea din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 64 C. proc. civ., a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de creditoarea F. S.R.L..
Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., F. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.
Intimata-reclamantă A. SPRL lichidator judiciar al B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului declarat de F. S.R.L., astfel cum acesta a fost formulat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 23 mai 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit.
Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 64 alin. (4), cu referire la art. 181 din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că excepţia este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ.:
"Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel".
Termenul de recurs instituit de art. 64 C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) şi absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Se constată că recursul a fost declarat la data de 18 decembrie 2017, iar în raport de pronunţarea hotărârii recurate la data de 29 noiembrie 2017, acesta a fost formulat cu depăşirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă (în speţă recurenta F. S.R.L. a fost prezentă la termenul din 29 noiembrie 2017, aspect ce rezultă din practicaua încheierii de la acea dată), prevăzut de art. 64 C. proc. civ., fapt ce atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, recursul fiind lipsit de funcţia sa procesuală, instanţa neputând păşi la examinarea motivelor invocate.
Distinct de cele reţinute, este de menţionat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părţile au obligaţia ca, în condiţiile legii, să îndeplinească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.
Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunţarea hotărârii atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă recursul formulat de recurenta F. S.R.L. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta F. S.R.L. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv declarat.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 decembrie 2018.