Labor wage discrepancy conflict: Territorial jurisdiction between domicile and place of work under the special law for individual labor disputes

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 29 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2017, a fost înregistrată cererea formulată în nume propriu de peste 200 de reclamanţi persoane fizice, în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul General al Guvernului, Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, prin care au solicitat achitarea drepturilor salariale începând cu data de 28 aprilie 2014 conform grilei de salarizare, aplicabilă personalului încadrat pe funcţii similare la Secretariatul General al Guvernului şi să se dispună obligarea pârâţilor la achitarea diferenţelor dintre salariile încasate efectiv şi cele datorate, actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie, începând cu 28.04.2014, data preluării de către SGG a celor 238 de posturi ale ADS, prin protocolul de predare - preluare nr. x/28.04.2014 până la data 10.04.2017.

La termenul din data de 11 decembrie 2017, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legale privind coparticiparea procesuală activă şi nici cele ale prorogării legale de competenţă, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanţi după criteriul locului de muncă, astfel că au fost constituite mai multe dosare separate, printre care şi cel în cauză având nr. x/2017, reclamantă fiind A..

Prin sentinţa civilă nr. 686 din 29 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat spre competentă soluţionare acţiunea în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Instanţa a pronunţat această soluţie potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, litigiul de faţă având ca obiect cererea formulată de reclamantă în calitate de salariată a pârâţilor Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de angajatori, în baza unui contract individual de muncă.

S-a reţinut că în cauză competenţa teritorială a instanţei de judecată este alternativă, în funcţie de domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă al reclamantei.

Astfel, prin noţiunea de domiciliu avut în vedere la stabilirea competenţei se înţelege acel atribut de identificare a persoanei fizice şi nu domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură, iar dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

Prin urmare, deoarece după criteriul de stabilire a competenţei teritoriale nu reiese că reclamanta în cauză are vreo legătură cu municipiul Bucureşti, tribunalul a apreciat că acesta a introdus acţiunea la o instanţă necompetentă teritorial, astfel că a admis excepţia invocată şi a declinat cauza la Tribunalul Hunedoara, unde aceasta îşi are domiciliul.

La data de 26 aprilie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, care la primul termen de judecată a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială, pe care a reţinut-o spre soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 1890/2018 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamantul are dreptul, posibilitatea de a alege între domiciliul sau locul său de muncă, iar reclamantul a ales instanţa competentă în a cărei circumscripţie are locul de muncă, adică Tribunalul Bucureşti, fiecare dintre pârâţi având sediul în Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecăţii este un conflict individual de muncă, pretenţiile reclamantei izvorând dintr-un contract individual de muncă.

Chestiunea de drept, care a determinat ivirea prezentului conflict de competenţă, este reprezentată de faptul că, urmare disjungerii, s-au format mai multe dosare separate, cel de faţă pentru reclamanta cu domiciliul în judeţul Hunedoara, Tribunalul Hunedoara reţinând că, potrivit art. 116 C. proc. civ., opţiunea reclamantei nu poate fi modificată prin niciun act ulterior sesizării, instanţa aleasă de aceasta fiind Tribunalul Bucureşti, unde se află locul său de muncă.

Or, potrivit datelor indicate în contractul individual de muncă depus la dosar, reclamanta A. are domiciliul în judeţul Hunedoara şi locul de muncă la Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricola - Reprezentanţa Teritorială Hunedoara.

În conformitate cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., competenţa teritorială pentru judecarea cererilor de chemare în judecată aparţine instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Ca dispoziţie specială, art. 269 alin. (1) din Codul muncii stipulează:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar, în alin. (2), se prevede că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".

În acelaşi sens, Legea nr. 62/2011 constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor individuale de muncă şi prevede, în art. 210 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), competenţa în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, respectiv:

"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, mai sus evocat, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Faţă de considerentele reţinute, dat fiind că reclamanta are atât domiciliul, cât şi locul de muncă în judeţul Hunedoara, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2018.