Territorial jurisdiction in labor disputes involving judges: application of Code of Civil Procedure Art. 127(1) and Constitutional Court Dec. 290/2018 to resolve conflict of jurisdiction between courts

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, la data de 23.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E. contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Argeş, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului Tribunalul Argeş la calcularea majorării salariate de 25%, prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul indemnizaţiei din luna decembrie 2017, prin includerea în indemnizaţia de încadrare a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat, obligarea pârâtului Tribunalul Argeş la plata diferenţelor salariate de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 la nivelul indemnizaţiei din luna decembrie 2017, prin includerea în indemnizaţia de încadrare a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să includă în indemnizaţiile lunare, prin ordine de salarizare, aceste majorări salariale şi să vireze pârâtului Tribunalul Argeş sumele necesare efectuării plăţilor, începând cu data de 01.01.2018 până la data emiterii ordinelor de salarizare în acest sens.

Prin sentinta civilă nr. 1342 din 11 septembrie 2018, pronunţată în dosarul x/2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis exceptia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalui Argeş.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că este învestită cu soluţionarea unui litigiu căruia i se aplică jurisdicţia muncii faţă de dispoziţiile art. 266 din Codul muncii conform cărora "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.", iar potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 129 din C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică in cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Având în vedere aceste prevederi legale şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. astfel cum au fost ele interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7/2016 pronunţată într-un recurs în interesul legii, faţă de faptul că din datele cauzei şi susţinerile părţilor rezultă că reclamanţii au calitatea de judecători ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Topoloveni şi ţinând seama că reclamanţii nu se pot prevala de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. câtă vreme nu funcţionează în cadrul instanţei competente să se pronunţe în primă instanţă asupra cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că se impune admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială, urmând să se decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş - instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie se află domiciliul reclamanţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 3999/2018 din 24 octombrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei instanţei, fiind declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Topoloveni, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Curtea constată că, de principiu, competenţa facultativă este o expresie a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 124, însă, prin limitarea sferei sale de aplicare la instanţa la care îşi desfăşoară efectiv activitatea reclamantul judecător, nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situaţiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăţi. De aceea, dispoziţia legală criticată nu îşi atinge scopul pentru care a fost edictată, justiţiabilii fiind nevoiţi să recurgă, în diferite momente ale parcursului cauzei lor, la mijloace procedurale alternative în vederea asigurării egalităţii armelor în soluţionarea cauzei lor în mod echitabil.

Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Astfel, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit cererii de chemare în judecată şi obiectului acesteia, reclamanţii au promovat o acţiune pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă.

Ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauza cu un conflict de drepturi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată -23.05.2018, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actual art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Dâmboviţa a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele în conflict şi necontestate de părţi, la data formulării cererii de chemare în judecată - 23.05.2018, reclamanţii aveau calitatea de judecători la Judecătoria Topoloveni.

Art. 127 C. proc. civ. prevede: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin, (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefieri lor".

Prin Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016, s-a statuat, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Potrivit art. 518 C. proc. civ., "Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării."

Astfel se constată că, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de,.judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, Decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 461/22.06.2016 nu îşi mai găseşte aplicabilitatea de la data publicării în Monitorul Oficial, 23 iulie 2018, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituţională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art, 127 alin, (1) şi (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă îa care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, calitatea de judecători la Judecătoria Topoloveni a reclamanţilor atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării cererii, respectiv Tribunalul Argeş, în speţă.

Pe de altă parte, Tribunalul Argeş cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situaţie în care reclamanţii pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamanţii s-au adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Dâmboviţa, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Piteşti, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2018.