Negative jurisdictional conflict: Competence of court sued as defendant under Art. 127 CPC and scope of Constitutional Court interpretation for retired judges

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/27.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la calcularea şi plata către ea a salariului în cuantum maxim, respectiv indemnizaţia de încadrare şi sporuri, acordată persoanelor încadrate în funcţii identice, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale calculate ca diferenţă dintre drepturile stabilite la nivel maxim şi cele în perioada 09.04.2015-12.06.2016 prin valorificarea unei valori de referinţă sectorială de 405 majorată şi 4% şi începând cu data de 01.12.2015 prin valorificarea unei valori de referinţă sectorială de 405 majorată cu 4% şi 10% şi indemnizaţia lunară efectivă pe 3 ani în urma în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după aceasta dată, la plata dobânzii legale şi actualizării sumelor în raport de indicele de inflaţie de la data când ar fi trebuit achitate drepturile salariale şi până la plata efectivă, obligarea pârâtului Tribunalul Dâmboviţa să emită ordin conţinând drepturile salariale calculate conform pct. 2 din acţiune şi transmiterea acesteia către Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa în vederea actualizării pensiei de serviciu conform art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Prin sentinta nr. 1121 din 21 iunie 2018, pronunţată în dosarul x/2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis exceptia necompetenţei teritoriale exclusive a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalui Argeş.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta A. a îndeplinit funcţia de judecător la Judecătoria Târgovişte în perioada pentru care solicită drepturile salariale.

Potrivit unui comunicat, prin decizia Curţii Constituţionale din 26 aprilie 2018:

"(...)Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă."

"Având în vedere circumstanţele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie."

Având în vedere că Tribunalul Dâmboviţa are calitatea de pârât în proces, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin încheierea civilă din 31 octombrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei instanţei, fiind declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În situaţia în care reclamantul ocupă una din funcţiile indicate la art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., legea instituie o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziţii speciale şi derogatorii, fiind deci de strictă interpretare şi aplicare, reglementând expres doar situaţia în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Această chestiune nu a fost modificată de pronunţarea deciziei nr. 290/2018 de către Curtea Constituţională, decizie ce nu afectează sintagma "curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din finalul art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Or în speţă reclamanta nu are calitatea de judecător, fiind pensionată, nedesfăşurându-şi activitatea la nicio instanţă căci, potrivit art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii sunt eliberaţi din funcţie prin pensionare.

Chiar dacă s-ar putea aprecia, astfel cum o face Tribunalului Dâmboviţa, că pentru identitate de raţiune, văzând şi considerentele invocatei decizii a Curţii Constituţionale, s-ar putea extinde şi la foştii judecători, în prezent pensionaţi, aplicarea art. 127 C. proc. civ., tribunalul a constatat că s-ar încălca art. 122 C. proc. civ.

Conform acestui articol, reguli noi de competenţă s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ., iar declararea ca neconstituţională a sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi încetarea efectelor juridice ale acesteia, în condiţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, nu respectă prevederile art. 122 C. proc. civ. în ce priveşte foştii judecători eliberaţi din funcţie.

De asemenea, dispoziţiile art. 122 C. proc. civ. se opun interpretării extensive a art. 127 din acelaşi cod, chiar ţinând seama de faptul că prezenta acţiune are drept cauză fostele raporturi de muncă dintre părţi, litigiul rămânând un conflict de muncă.

Prin urmare, s-a apreciat că în speţă este aplicabil art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererea reclamantei fiind de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Pentru aceste considerente, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Argeş, nefiind incident cazul de prorogare de competenţă prevăzut de art. 127 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţinând Tribunalului Dâmboviţa, ca instanţă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamanta.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Dâmboviţa a învestit această din urmă instanţă cu un litigiu de muncă - pretenţii băneşti.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Târgovişte, fiind, la momentul învestirii instanţei, pensionară, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de,.judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reţinut că, în urma constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permitând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.

De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a mai reţinut că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia anterior evocată, Înalta Curte constată că una dintre instanţele de judecată aflate în conflict negativ de competenţă, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, are calitatea de pârât în cauză.

Având în vedere că noţiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Tribunalului Dâmboviţa determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Piteşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Argeş, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Ploieşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dâmboviţa, rezultă că Tribunalul Argeş este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2018.