Consumer credit appeal over unfair interest-rate clause transferred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 martie 2016, pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat constatarea caracterului abuziv al art. 8.1-8.2, din contractul de credit nr. x/15.10.2007, în ceea ce priveşte variaţia dobânzii în conformitate cu politica băncii, solicitând obligarea pârâtei să calculeze dobânda variabilă după schema: marja băncii + rata de referinţă LIBOR la trei luni de la data semnării contractului; obligarea pârâtei la modificarea clauzelor menţionate în sensul înlăturării acestora din contractul de credit anterior menţionat; obligarea pârâtei să completeze contractul de credit în sensul de a fi inclusă marja fixă în dobânda aferentă sumei acordate în baza contractului valabil în momentul semnării acestuia; obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor reprezentând dobândă nedatorată şi plătită în plus faţă de dobânda ce trebuia plătită în raport cu prevederile contractuale cu obligarea în continuare la restituirea dobânzilor nedatorate până la modificarea contractului/rămânerea definitivă a sentinţei de fond; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale calculate asupra sumelor ce urmează a fi restituite, de la data încasării şi până la data de plăţii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 21/1992, Legii nr. 289/2004, O.U.G. nr. 50/2010, art. 113 alin. (1) lit. 8, art. 126 alin. (2), art. 198 şi art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1597 din 04 mai 2017, Judecătoria Miercurea Ciuc a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., constatând caracterul abuziv al clauzei cuprinse în contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 15.10.2007: - clauza "dobânda este variabilă în conformitate cu politica băncii", cuprinsă în art. 8.1 din contractul de credit, stabilind că pentru toată durata de derulare a creditului, formula de calcul a dobânzii va fi următoarea: dobânda variabilă = marja fixă a băncii în valoare de 2,9% + indicele LIBOR 3M valabil pentru ziua scadenţei. Totodată a obligat banca la restituirea către reclamant a sumei de 18962,95 CHF reprezentând dobândă percepută în plus în perioada octombrie 2007 - februarie 2017 şi a dobânzii legale aferente echivalentului în RON al sumei de 18962,95 CHF, calculată la cursul de schimb CHF/RON al BNR din data plăţii, de la data introducerii acţiunii, 15.03.2016 şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel B. S.A. solicitând desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi respingerea acţiunii formulate de către reclamant.

Prin decizia nr. 140 din 06 martie 2018, Tribunalul Harghita, secţia Civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 04 mai 2017, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr. x/2016, fiind obligată apelanta la plata în favoarea intimatului-reclamant A. a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la 23 aprilie 2018.

Prin decizia nr. 1687/R din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de B. împotriva deciziei nr. 140 din 06 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 1 noiembrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 140 din 06 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Harghita este Curtea de Apel Târgu Mureş rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 140 din 06 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2018.