Conflict of jurisdiction in labor salary claims: persistence of active joinder prorogation after procedural severance of individual claims

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 5 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, prin care şi A., B., C., Buzau D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au chemat-o în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. recalcularea salariului aferent anului 2022;

2. recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare aferente anului 2017, prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare şi a majorărilor pentru vechime la Curtea de Conturi a României, activitate AA, vechime în muncă;

3. recalcularea drepturilor salariale acordate în sensul stabilirii în mod corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă la Curtea de Conturi a României;

4. recalcularea drepturilor salariale, prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar;

5. recalcularea drepturilor salariale şi uniformizarea salarială consacrată prin decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, inclusiv la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată, din administraţia publică centrală sau Autoritatea de Audit, după caz;

6. recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deţinătorii titlului ştiinţific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

7. emiterea unor noi ordine conforme primelor 6 capete de cerere;

8. plata drepturilor băneşti cuvenite, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv plătite, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei;

9. menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 şi art. 2 lit. e) din O.G. nr. 137/2000, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţia României, art. 7 şi art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 5, art. 6, art. 8, art. 16, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2), lit. c) şi f), art. 159, art. 169 şi art. 242 din Codul muncii, art. 11, art. 72 şi art. 1018 C. proc. civ., art. 1430 C. civ., art. 2 şi art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice şi sociale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 4 din Carta specială europeană revizuită, Directiva nr. 2000/43/CEE, Directiva nr. 2000/78/CEE, Legea nr. 303/2000, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 200/2005, Legea nr. 490/2004, H.G. nr. 170/2005, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 94/1992 şi Legea nr. 188/1999.

Prin încheierea din 13 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza în privinţa unora dintre reclamanţi şi a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în privinţa reclamanţilor A., B., C., Buzau D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., care a fost înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 3150/2018 din 13 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au domiciliul pe raza judeţului Arad şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Arad, astfel cum rezultă din copiile actelor de identitate şi ordinele de salarizare aflate la dosar.

După evocarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a apreciat că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială este reglementată prin dispoziţii imperative, conform legislaţiei în vigoare la data sesizării instanţei.

Criteriul imperativ prevăzut de Codul muncii, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, respectiv domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă al reclamantului, este obiectiv şi limitativ.

Totodată, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul acestora fiind de a asigura reclamantului accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Împrejurarea că pârâta este ordonator principal de credite, iar camerele de conturi teritoriale nu au personalitate juridică a fost considerată ca fără relevanţă în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu prevede nicio excepţie raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite, prezentând, aşadar, relevanţă doar locul unde reclamantul îşi desfăşoară efectiv activitatea.

Tribunalul Bucureşti a înlăturat susţinerile referitoare la coparticiparea procesuală, reţinând că drepturile pretinse de reclamanţi sunt diferite, fiecare dintre aceştia pretinzând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, prin raportare la domiciliul şi la locul de muncă al reclamanţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Arad la 7 mai 2018 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 642 din 12 septembrie 2018, Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Arad a reţinut că prin decizia nr. 1845 din 16 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, având în vedere că art. 269 alin. (3) din Codul muncii instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi adresată instanţei competente pentru oricare dintre reclamanţi.

Prin raportare la art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Arad a constatat că acţiunea introductivă având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezentul dosar, fiind adresată Tribunalului Bucureşti ca instanţă de la locul domiciliului majorităţii celor 423 de reclamanţi.

Drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, astfel încât dispoziţiile anterior evocate sunt aplicabile.

În aceste condiţii, Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat, conform dispoziţiilor legale incidente în cauză. Astfel, luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, pentru a justifica măsura declinării dosarului la instanţa de la domiciliile reclamanţilor.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 14 alin. (4) şi (5), art. 131 alin. (2), art. 132 alin. (1), art. 245 şi art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Arad a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 noiembrie 2018 sub nr. x/2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 5 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, printre care şi cei din prezenta cauză, au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Tribunalul Bucureşti a disjuns cererea formulată de reclamanţii din prezenta cauză şi a rămas învestit cu cea formulată de alţi reclamanţi, în considerarea domiciliului şi a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte, conform cărţilor de identitate şi a ordinelor de salarizare depuse la dosar. Reţinând că reclamanţii din prezenta cauză au domiciliul pe raza judeţului Arad şi sunt salariaţi ai Camerei de Conturi Arad, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripţia Tribunalului Bucureşti. În privinţa acestor reclamanţi, Tribunalul Bucureşti a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanţii din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Bucureşti a disjuns ulterior cererea reclamanţilor din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.