Forfeiture of public-order territorial incompetence exception in labor litigation due to late judicial invocation

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 8 martie 2018 sub nr. x/2018*, disjuns din dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., au chemat-o în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să o oblige pe pârâtă la recalcularea şi stabilirea salariului de bază, precum şi la emiterea unui ordin în acest sens pentru fiecare reclamant, la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată, din administraţia publică centrală, începând cu 21 decembrie 2016;

2. să o oblige pe pârâtă la calcularea şi plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite începând cu 21 decembrie 2016 şi drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflaţie;

3. să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii;

4. să anuleze ordinele emise de pârâtă la 28 iulie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 94/1992, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017, Legea nr. 71/2015, Codul Muncii, precum şi decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a acordat termen de judecată la 17 mai 2018, pentru ca apărătorul reclamanţilor să depună la dosar precizări şi înscrisuri cu privire la domiciliul şi locul de muncă al fiecărui reclamant în parte, în vederea verificării competenţei instanţei de judecată.

Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunţată în acelaşi dosar, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cauzei în privinţa reclamantei A. şi formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 4823 din 14 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a reţinut că art. 269 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Acelaşi tribunalul a constatat că, din precizările făcute de reprezentantul reclamanţilor, rezultă că aceştia au sesizat iniţial Tribunalul Bucureşti, prin raportare la sediul autorităţii şi locul de muncă al reclamanţilor.

În temeiul art. 132, raportat la art. 126 C. proc. civ., faţă de caracterul exclusiv al competenţei teritoriale şi luând act de opţiunea reclamantei, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, în a cărui circumscripţie se află locul de muncă al reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 13 iulie 2018 sub acelaşi număr de dosar.

La termenul din 20 septembrie 2018, Tribunalul Covasna, secţia Civilă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale cu privire la care a amânat pronunţarea la 4 octombrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 756 din 4 octombrie 2018, Tribunalul Covasna, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea acestei sentinţe, Tribunalul Covasna a reţinut, în esenţă, că reclamanta A. are domiciliul în raza judeţului Covasna şi este salariată a Camerei de Conturi Covasna.

Anterior măsurii disjungerii dispuse de Tribunalul Bucureşti, acţiunea introductivă viza mai mulţi reclamanţi, toţi fiind angajaţi ai pârâtei, care are sediul în Bucureşti.

După evocarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1)-(3) din Codul muncii, art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Covasna a reţinut că tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul îi poate reveni competenţa de soluţionare a litigiilor de muncă.

Acelaşi tribunal a apreciat că reclamanţii din prezenta cauză sunt în situaţie de coparticipare procesuală activă, fiind respectate dispoziţiile art. 59-60 C. proc. civ.. Or, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

În aceste condiţii, Tribunalul Covasna a reţinut că instanţa sesizată iniţial este competentă să soluţioneze cauza, respectiv Tribunalul Bucureşti, conform dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, din analiza textelor legale rezultând că exclusiv reclamanţii, şi nu instanţa de judecată, pot alege instanţa competentă să soluţioneze conflictele de muncă.

Or, reclamanţii din prezenta cauză au optat pentru sesizarea Tribunalului Bucureşti în vederea soluţionării litigiului de muncă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129, art. 130 alin. (1) şi (3), art. 131 şi art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Tribunalul Covasna a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 octombrie 2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Covasna şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 8 martie 2018 sub nr. x/2018*, disjuns din dosarul nr. x/2017, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în materia litigiilor de muncă, reglementează un caz de competenţă teritorială de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Conform art. 131 alin. (1) teza I C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate".

De asemenea, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, "în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În mod excepţional, când pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

Astfel, în ipoteza excepţională reglementată de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., excepţia de necompetenţă materială sau teritorială de ordine publică poate fi invocată cel mai târziu la al doilea termen de judecată.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a acordat termen de judecată la 17 mai 2018, pentru ca apărătorul reclamanţilor să depună la dosar precizări şi înscrisuri cu privire la domiciliul şi locul de muncă al fiecărui reclamant în parte, în vederea verificării competenţei instanţei de judecată, iar prin încheierea din 17 mai 2018 a dispus disjungerea cauzei în privinţa reclamantei A. şi formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018.

Având în vedere că, la primul termen de judecată din 19 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică putea fi invocată cel mai târziu la al doilea termen de judecată din 17 mai 2018.

Or, Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale abia la termenul de judecată din 14 iunie 2018, nerespectând astfel dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

În aceste condiţii, depăşirea momentului procesual până la care putea fi invocată excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică a atras decăderea din dreptul de a invoca această excepţie, cu consecinţa acoperirii eventualelor neregularităţi procedurale cu privire la competenţa instanţei sesizate.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 131 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.