Recourse against constitutional referral rejected as tardy due to 48-hour deadline breach
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as tardy, thereby upholding the lower court’s decision to reject the request to refer the constitutionality of specific labor and social security statutes to the Constitutional Court. The dispute arose from a labor lawsuit where a former company administrator sought court orders compelling the employer to issue certificates of employment, income details, and proof of public pension insurance; the employer had appealed the initial dismissal of these claims and simultaneously filed a request to challenge the constitutionality of the relevant statutory provisions, which the appellate court had previously rejected as inadmissible. The Supreme Court held that the appeal against this procedural rejection was filed after the expiration of the special 48-hour deadline established by Article 29(5) of Law No. 47/1992, which overrides the general appeal period, resulting in the decoupling of the right to appeal pursuant to Article 185(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 470 alin. (5) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ; Recourse against constitutional referral rejected as tardy due to 48-hour deadline breach: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, art. 5 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 19/2000, art. 5 alin. (1) pct. IV şi pct. V din O.U.G. nr. 9/2003.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 14 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să o oblige pe pârâtă să elibereze un document/adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de reclamant la societatea pârâtă, durata activităţii, veniturile lunare realizate (inclusiv prime, al 13-lea salariu, alte venituri) şi vechimea în muncă;
2. să o oblige pe pârâtă să elibereze documentul/documentele pe baza căruia/cărora s-a stabilit venitul lunar al reclamantului;
3. să o oblige pe pârâtă să elibereze documentul/documentele din care să rezulte că reclamantul, în calitate de administrator al societăţii pârâte în perioada cuprinsă între 2001 şi 2006, a fost asigurat în sistemul public de pensii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 34 alin. (1), art. 40 alin. (2) lit. h) din Codul muncii, art. 5 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 19/2000, art. 5 alin. (1) pct. IV şi pct. V din O.U.G. nr. 9/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 4483 din 19 iunie 2017, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.
Prin cererea depusă la 19 aprilie 2018, reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV lit. b) şi art. 5 alin. (1) pct. V din Legea nr. 19/2000 şi art. 5 alin. (1) pct. IV lit. b) din O.U.G. nr. 9/2003.
Prin decizia civilă nr. 2205 din 17 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4483 din 19 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, anularea în parte a deciziei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 octombrie 2018 sub acelaşi număr de dosar.
Intimata-pârâtă B. S.A., prin administrator judiciar C. S.P.R.L. a depus întâmpinare la 20 noiembrie 2018, prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv şi, în subsidiar, ca nefondat.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".
Textul de lege anterior menţionat instituie o excepţie de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.
Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunţării hotărârii. De la data comunicării hotărârii începe să curgă un nou termen de aceeaşi durată pentru depunerea motivelor de recurs, conform art. 487 alin. (1) teza finală raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ.
De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că atunci când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.
Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei civile nr. 2205 din 17 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cum termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunţării hotărârii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că termenul stabilit pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, rezultă că acest termen a început să curgă la 18 mai 2018, ora zero şi s-ar fi împlinit la 20 mai 2018, ora zero.
Având în vedere că ziua în care s-ar fi împlinit termenul de 48 de ore a fost nelucrătoare, rezultă că acesta s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a urmat, conform art. 181 alin. (2) C. proc. civ., împlinindu-se la 22 mai 2018, ora zero.
Cu privire la data declarării recursului, instanţa supremă constată că recurentul-reclamant a expediat prin poştă cererea de recurs la 10 octombrie 2018 .
Având în vedere că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fără ca recurentul-reclamant să invoce şi să dovedească existenţa unor motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, devine incident art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., conform căruia, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".
Ca urmare a exercitării căii extraordinare de atac a recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea specială, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecinţa pierderii de către recurentul-reclamant a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii şi va respinge ca tardiv recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei civile nr. 2205 din 17 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.