Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5290/2018 AI generated

Recurs in 200,000 RON material claim diverted to Court of Appeal on jurisdictional ground.

Case Number Decizia nr. 5290/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Second Civil Section, upheld the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction over the appeal (recurs) to the Court of Appeal Craiova, which must now decide the merits; the challenged appellate decision (Civil Decision No. 562/2018 of the Gorj Tribunal) remains in force pending that review. The underlying dispute was a monetary claim (up to 200,000 RON) by a claimant against two defendants for the return of roofing materials (tiles, wood beams, etc.) or their value, arising from the dismantling of a roof on a house located on land subject to partition, partially granted by the first-instance court, with the appeal dismissed. The High Court relied on Articles 96(3), 97(1), 132(1)(3), 483, and 517(4) of the Civil Procedure Code, applying the binding interpretation from Decision No. 18/2018 of the High Court (published 14 November 2018, following Constitutional Court Decision No. 369/2017), which assigns appellate review of tribunal decisions in claims valued up to 200,000 RON to the courts of appeal, not the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 1381 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ; Recurs in 200,000 RON material claim diverted to Court of Appeal on jurisdictional ground: 562/2018 of the Gorj Tribunal) remains in force pending that review. The underlying dispute was a monetary claim (up to 200,000 RON) by a claimant against two defendants for the return of roofing materials (tiles, wood beams, etc.) or their value, arising from the dismantling of a roof on a house located on land subject to partition, partially granted by the first-instance court, with the appeal dismissed. The High Court relied on Articles 96(3), 97(1), 132(1)(3), 483, and 517(4) of the Civil Procedure Code, applying the binding interpretation from Decision No. 18/2018 of the High Court (published 14 November 2018, following Constitutional Court Decision No. 369/2017), which assigns appellate review of tribunal decisions in claims valued up to 200,000 RON to the courts of appeal, not the High Court.

Keywords

AI generated
grounds of jurisdiction civil dispute payment of monetary claim standing to appeal cassation review ground for review

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Basis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction.

Art. 96 pct. 3 C. proc. civ.

Establishes that courts of appeal judge appeals against tribunal decisions in this case, supporting the jurisdictional determination.

Art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Defines the competence of the High Court, used to establish it lacks material jurisdiction here.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova la 8 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la restituirea ţiglei, lateralelor din ţiglă, olanelor, grinzilor şi frizelor din lemn rezultate din decopertarea acoperişului de la imobilul constând în casă de locuit, amplasat pe terenul supus ieşirii din indiviziune sau la plata în solidar a contravalorii acestora.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1349 şi art. 1381 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 344 din 25 octombrie 2017, Judecătoria Orşova a admis în parte cererea formulată; i-a obligat pe pârâţii B. şi C. la plata, în solidar, a sumei de 6.696,45 RON către reclamanta A..

Împotriva acestei sentinţe, pârâta C. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 562/2018 din 26 aprilie 2018, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat.

Împotriva acestei decizii, pârâta C. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj la 9 iulie 2018, urmare a admiterii prin sentinţa civilă nr. 34 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova a cererii de strămutare formulate de A..

Tribunalul Gorj a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile la 14 septembrie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste argumente, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 562/2018 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3), raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 562/2018 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.