Bank credit contract abuse claims: declination of jurisdiction in favor of Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 7 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 24 aprilie 2008, stipulate la pct. 3.1 privind dobânda aplicată după perioada de 6 luni, pct. 3.2 privind comisionul de acordare facilităţi, pct. 3.3 privind comisionul de administrare, pct. 3.9 privind dreptul băncii de a modifica comisioanele, pct. 3.10 şi pct. 3.11 referitoare la modificarea ratei dobânzii şi condiţiile de încetare a contractului, precum şi a clauzelor din actul adiţional nr. x din 13 septembrie 2011 la contractul de credit, stipulate la pct. 2.1 privind dobânda de 8,92% pe an, pct. 2.2 privind marja dobânzii, pct. 2.3 privind rata dobânzii, pct. 2.4 privind dobânda variabilă, pct. 2.5 privind comisioanele percepute;

2. să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor percepute în temeiul acestor clauze, începând cu data plăţii, precum şi a celor care vor fi percepute ulterior, până la rămânerea definitivă a hotărârii, plus dobânda legală, calculată de la data plăţii şi până la restituirea efectivă;

3. săo oblige pe pârâtă la eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit;

4. să constate nulitatea absolută parţială a clauzelor din contractul de credit, stipulate la pct. 3.4 privind comisionul de rambursare anticipată, pct. 3.5 privind dobânda majorată, pct. 3.6 privind dobânda, pct. 3.7 privind alte costuri şi facilităţi şi pct. 3.8 privind comisioanele bancare;

5. să o oblige pe pârâtă la modificarea clauzelor indicate în capătul 4 din cerere, în sensul stabilirii dobânzii în funcţie de costurile de refinanţare de pe piaţa monetară de capital, cât şi în funcţie de costurile de refinanţare proprii şi indicele Euribor;

6. să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi O.G. nr. 21/1992.

Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 8 martie 2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei de la art. 3.3 din contractul de credit nr. x din 24 aprilie 2008, referitoare la comisionul de administrare şi a clauzei de la art. 2.5 din actul adiţional nr. x din 13 septembrie 2011, referitoare la comisionul de rambursare anticipată; a respins excepţia lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzei de la art. 3.4 din acelaşi contract, referitoare la comisionul de rambursare anticipată; a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 3.5 din contractul de credit, referitoare la dreptul băncii de a revizui nivelul dobânzii penalizatoare în funcţie de politica de creditare; a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 3.4 din contractul de credit, în sensul că această clauză este lovită de nulitate în cazul în care condiţionează plata comisionului de rambursare anticipată în situaţia în care dobânda creditului este variabilă; a respins celelalte capete de cerere; a compensat în parte cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, prin care au formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 592/A din 24 mai 2018, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1339 din 8 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi i-a obligat pe apelanţii-reclamanţi la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, prin care au invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la 12 iulie 2018.

Tribunalul Vâlcea a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat pe rolul secţie a II-a Civile la 13 august 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 592/A din 24 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Vâlcea este Curtea de Apel Piteşti, rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3), raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 592/A din 24 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.