Consumer credit clause nullity and restitution claim referred to Court of Appeal due to material incompetence

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la 27 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate nulitatea absolută a clauzelor de la art. 3 pct. 5 şi art. 5 lit. f) din Condiţiile generale ale convenţiilor de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 şi x din 22 august 2007;

2. să o oblige pe pârâta B. S.A. la eliminarea clauzelor abuzive din convenţiile de credit;

3. să constate că, până la data formulării acţiunii, a achitat suma de 17.284 euro, reprezentând comision de risc plus comision de rezervă (doar pentru convenţia de credit nr. x din 8 noiembrie 2006), în baza clauzelor lovite de nulitate absolută, să constate caracterul nedatorat al plăţii şi să dispună restituirea acestei sume;

4. să stabilească corect obligaţiile de plată având în vedere ponderea comisioanelor, acestea fiind calculate la soldul creditului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi Directivei nr. 93/13/CEE.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Bârlad a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei D. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1050/2017 din 6 iunie 2017, Judecătoria Bârlad a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei în privinţa capătului de cerere de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. f) din convenţia de credit nr. x din 22 august 2007; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (bancă absorbantă a B. S.A.); a constatat nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 5 lit. a) şi lit. f) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 şi a obligat-o pe pârâta D. S.A. să elimine aceste clauze; a obligat-o pe pârâta D. S.A. să restituie suma de 7.335 euro, încasată cu titlu de comision de rezervă, precum şi suma de 5.977,36 euro, încasată cu titlu de comision de risc, plătite de la data încheierii convenţiei de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 şi până la data formulării acţiunii, în baza clauzelor lovite de nulitate absolută; a constatat nulitatea absolută a clauzei de la pct. 5 lit. a) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. x din 22 august 2007 şi a obligat-o pe pârâta D. S.A. să elimine această clauză; a obligat-o pe pârâta D. S.A. să restituie suma de 412 euro, încasată cu titlu de comision de risc, plătită de la data încheierii convenţiei de credit nr. x din 22 august 2007 şi până la data formulării acţiunii, în baza clauzelor lovite de nulitate absolută; a obligat0o pe acceaşi pârâtă să elimine clauzele abuzive din convenţiile menţionate mai sus şi să stabilească corect obligaţiile de plată având în vedere ponderea acestor comisioane asupra soldurilor aferente convenţiilor de credit, în sensul de a constata că, până la data cesionării celor două convenţii de credit, respectiv până în luna iulie 2014, au mai rămas de achitat suma de 22.417,95 euro, aferentă convenţiei de credit nr. x din 8 noiembrie 2006 şi suma de 9.603,15 euro, aferentă convenţiei de credit nr. x din 22 august 2007.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta S.C. E. S.R.L., cât şi pârâta D. S.A.

Prin decizia civilă nr. 110/A/2018 din 2 februarie 2018, Tribunalul Vaslui, secţia Civilă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsit de interes apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. E. S.R.L.; a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. S.A. şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a înlocuit ultima dispoziţie a primei instanţe cu cea privind obligarea apelantei-pârâte la stabilirea obligaţiilor de plată ale intimatei-reclamante prin eliminarea comisionului de rezervă şi a comisionului de risc; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin deciziei din apel; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de intimata-reclamantă privind obligarea apelantelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 357/2018 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 30 august 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 110/A/2018 din 2 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Vaslui este Curtea de Apel Iaşi, rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3), raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 110/A/2018 din 2 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.