Criminal annulment of real estate sale and failure to substantiate cassation grounds

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2018

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1182 din 9 decembrie 2011, Tribunalul Bihor a respins cererea completată şi precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., cu intervenienta S.C. C. S.R.L. şi pârâţii D. şi E., având ca obiect acţiune în anulare.

A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L.

A obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei B..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că susţinerea reclamantului în sensul că pârâta B. ar fi încheiat actele de vânzare-cumpărare în litigiu pe baza unor acte false nu a fost dovedită în cauză, că nu este fondată susţinerea reclamantului în sensul că în cauză s-a practicat un preţ neserios, deoarece valoarea de inventar a imobilului este de 500.000 RON, cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, iar reclamantul a încasat cu titlu de preţ suma de 800.000 RON, conform Declaraţiei autentificate sub nr. x din 4 octombrie 2004 de către Biroul Notarului Public F., aspect confirmat şi de martorul G., audiat în cauză la termenul de judecată din 4 martie 2010.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a reclamantului, instanţa a obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei B., cu titlu de onorariu avocaţial.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelantul-reclamant A., solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii în întregime a acţiunii principale formulat şi a cererii de intervenţie.

Apelanta-intervenientă S.C. C. S.R.L., prin apelul formulat, a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii în întregime a acţiunii principale şi a cererii de intervenţie.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii D. şi E. au solicitat respingerea apelurilor, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate.

Intimata B., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate şi menţinerea în întregime a sentinţei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 78/C din 5 aprilie 2918, a admis apelul declarat de A. şi S.C. C. S.R.L., a schimbat, în parte, sentinţa apelată.

A admis, în parte, acţiunea completată şi precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., D. şi E..

A admis, în parte, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B., D. şi E..

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H., încheiat între S.C. C. S.R.L. şi B., având ca obiect imobilul situat în Oradea, str. x, actualmente str. x, judeţul Bihor, înscris în C.F. cu caracter nedefinitiv 306 Oradea, nr. cadastral x, reprezentând în natură casă de locuit şi teren în suprafaţă de 435 mp.

A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H..

A menţinut hotărârea primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii completate şi precizate formulată de reclamantul A., precum şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L. ambele exercitate în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H. având ca obiect imobilul situat în Oradea, str. x, actualmente str. x, judeţul Bihor, înscris în C.F. cu caracter nedefinitiv 306 Oradea, nr. cadastral x, reprezentând în natură casă de locuit şi teren în suprafaţă de 435 mp.

A respins cererea reclamantului A., de repunere a părţilor în situaţia anterioară încheierii de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H..

A înlăturat dispoziţia primei instanţe privind obligarea reclamantului A. la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în faţa tribunalului, în favoarea pârâtei B..

A obligat pârâta-intimată B. să achite în favoarea apelanţilor A. şi S.C. C. S.R.L. cheltuieli de judecată parţiale în apel şi primă instanţă în cuantum de 7240 RON reprezentând parţial taxe judiciare de timbru şi onorarii expertize.

A respins cheltuielile de judecată solicitate de apelanţi cu titlu de onorarii avocaţiale în ambele instanţe, ca nedovedite.

A respins cheltuielile de judecată solicitate de D. şi E..

În pronunţarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, atâta vreme cât prin sentinţa comercială nr. 681 din 9 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială s-a constat nulitatea actului de cesiune încheiat la 19 decembrie 2003 prin care A. a cesionat cele 49 părţi sociale deţinute la S.C. C. S.R.L. pârâtei B., actuală B., pentru lipsa consimţământului şi s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului, cum hotărârea a rămas irevocabilă şi ca urmare a exercitării căii extraordinare de atac, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H. este nul, în baza principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial.

A apreciat instanţa că, în ceea ce priveşte contractul nr. x, acesta nu poate fi salvgardat de buna credinţă a intimatei B., întrucât, aceasta, la momentul încheierii convenţiei de vânzare-cumpărare avea reprezentarea faptului că a dobândit imobilul în discuţie prin utilizarea unor manopere frauduloase, aspect confirmat ulterior şi prin sentinţa comercială nr. 681 din 9 februarie 2005, dezlegările de drept şi de fapt date prin hotărârea menţionată cu privire la aspectele arătate impunându-se cu putere de lucru judecat.

Instanţa de apel nu a împărtăşit însă punctul de vedere al apelanţilor potrivit căruia, ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, s-ar fi impus constatarea şi şi a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant A. şi recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. ORADEA, pe de-o parte şi recurenta-pârâtă B., pe de altă parte.

I. Recurentul-reclamant şi recurenta-intervenientă îşi subsumează criticile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., solicitând instanţei de control judiciar ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii principale formulate de reclamantul-recurent A., astfel cum a fost completată şi precizată, precum şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta-recurentă S.C. C. S.R.L. ORADEA, în contradictoriu cu pârâţii D. şi E..

Consideră recurenţii că instanţa de apel, contrar probelor administrate în cauză, a reţinut că prin acestea nu a fost înfrântă prezumţia de bună-credinţă a pârâţilor-intimaţi D. şi E., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de BNP H., soluţia recurată fiind rezultatul interpretării eronate şi trunchiate a tuturor probelor administrate la cererea recurenţilor, fiind chiar înlăturate într-o manieră cu totul subiectivă depoziţiile martorilor I. şi J., reţinându-se existenţa excepţiei de la principiul subsecvenţei actelor civile şi anume faptul că pârâţii-recurenţi D. şi E. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu cu titlu oneros şi cu bună-credinţă, invocându-se, printre altele şi dispoziţiile Legii nr. 7/1996.

Arată recurenta că cele două contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică prin care pârâta-intimată B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu de la S.C. C. S.R.L., prin contractul autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de BNP H. şi cel prin care pârâţii-intimaţi D. şi E., la rândul lor, au dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil de la pârâta-intimată B., prin contractul autentificat sub nr. x din 31 mai 2004, au fost încheiate la un interval de timp extrem de scurt, de trei zile, intervalul de timp dintre cele două contracte fiind marcat de zile nelucrătoare, condiţii în care, chiar dacă pârâta-intimată B. a obţinut contractul de vânzare-cumpărare autentificat, nu a avut la dispoziţie timp fizic necesar pentru a se adresa OPCI Bihor şi a obţine un extras al cărţii funciare ce să fi confirmat la data de 31 mai 2004 că deţine dreptul de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat în data de 31 mai 2004 pârâţilor-intimaţi OVERBECK.

Consideră recurenţii că acest fapt nu face altceva decât să dovedească împrejurarea că, nici pe departe, terţii subdobânditori ai dreptului de proprietate nu au acţionat cu bună-credinţă în încheierea contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme nu puteau avea reprezentarea faptului că dobândesc dreptul de proprietate asupra imobilului de la persoana care deţine în condiţii legale dreptul de proprietate asupra bunului vândut.

Recurenţii invocă faptul că instanţa de apel a selectat din răspunsurile pe care pârâţii le-au dat la interogatoriu doar aspecte de natură a susţine soluţia pronunţată, ignorând faptul că pârâta-intimată B., printre altele, a precizat că a introdus acţiunea de divorţ anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv în luna ianuarie 2004, condiţii în care este evident că relaţiile dintre aceasta şi reclamantul-recurent erau grav şi iremediabil vătămate.

Consideră recurenţii că reaua-credinţă a pârâţilor-intimaţi D. şi E. rezultă şi prin comparaţia preţurilor suportate cu ocazia cumpărării imobilului din litigiu şi a imobilului învecinat, dar, mai ales a faptului că preţul achitat pentru imobilul din litigiu este un preţ neserios, situat mult sub preţul practicat pe piaţa liberă în anul 2004.

Apreciază recurenţii că, faţă de probele administrate, prezumţia de bună-credinţă a terţilor subdobânditori instituită prin art. 1899 din vechiul C. civ. a fost răsturnată, ca atare, speţa se situează în cazul excepţiei de la efectele principiului subsecvenţei actelor civile şi astfel, câtă vreme, cu putere de lucru judecat, s-a statuat asupra nulităţii absolute a actului iniţial (primar), toate actele subsecvente sunt lovite de aceeaşi nulitate, deci atât contractul autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, cât şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004, prin care pârâta-intimată B. a transmis cu titlu oneros dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu în favoarea terţilor subdobânditori D. şi E..

II. Recurenta-pârâtă B. solicită admiterea recursului şi modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 78/C/2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în sensul de a dispune respingerea în întregime a acţiunii completată şi precizată formulată de reclamantul A. şi respingerea în întregime a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de S.C. C. S.R.L. şi, în consecinţă, respingerea apelului declarat de A. şi S.C. C. S.R.L. şi menţinerea sentinţei nr. 1182 din 9 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, cu obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă îşi subsumează, global, criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de BNP H. deoarece, instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1898 C. civ. vechi şi a interpretat greşit actul juridic iniţial (actul adiţional) prin faptul că a omis să analizeze şi să coroboreze probe esenţiale administrate în cauză, care erau necesare pentru a stabili în mod obiectiv şi just circumstanţele încheierii contractului de vânzare-cumpărare menţionat - art. 304 pct. 8 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În susţinerea criticilor formulate recurenta aduce următoarele argumente.

În analiza condiţiilor de validitate ale contractului, din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de apel a avut în vedere doar cele reţinute prin sentinţa comercială nr. 681 din 9 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, concluzionând în mod superficial că recurenta nu a fost de bună-credinţă la momentul încheierii actului.

Pentru a face aplicarea acestor dispoziţii legale la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, instanţa de apel trebuia să ţină seama de toate aspectele de drept rezultate din înscrisurile de la dosarul cauzei pe care trebuia să le coroboreze, iar pe baza tuturor probelor să stabilească circumstanţele reale existente la momentul încheierii contractului, în raport de care să poată aprecia corect existenţa bunei-credinţe a vânzătorului la momentul încheierii contractului.

Ceea ce instanţa de apel a omis a avea în vedere, este faptul că, concomitent cu judecarea cauzei civile înregistrată la Tribunalul Bucureşti, având ca şi obiect constatarea nulităţii absolute a actului adiţional, reclamantul-intimat din prezenta cauză a formulat împotriva recurentei-pârâte mai multe plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, plângeri pe care le-a întemeiat pe aceeaşi stare de fapt: necunoaşterea motivelor pentru care a semnat mai multe coli A4 în alb şi lipsa consimţământului sau la încheierea Actului adiţional din data de 19 decembrie 2003.

Consideră recurenta că, fiind vorba de sesizarea organelor de urmărire penală şi a instanţei penale cu aceeaşi stare de fapt şi de drept, pentru o apreciere obiectivă şi corectă a condiţiilor încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, sunt esenţiale în cauză concluziile/rezoluţiile date în faza de urmărire penală şi hotărârile instanţei penale.

Ulterior pronunţării sentinţei comerciale nr. 681 din 9 februarie 2005, prin sentinţa penală nr. 54/P/2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2009, menţinută prin decizia nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca actul de cesiune şi procesul-verbal au fost tehnoredactate şi imprimate în toate exemplarele la data de 18 decembrie 2003 şi au fost semnate în cunoştinţă de cauză de către petent şi, în consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de recurenta-pârâtă pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, astfel că în mod nelegal a reţinut instanţa de apel a dobândit imobilul prin utilizarea unor manopere frauduloase.

Arată recurenta-pârâtă că cele mai elocvente dovezi cu privire la faptul că şi-a dat consimţământul la vânzarea casei sunt scrisorile pe care recurentul i le-a trimis în perioada în care era arestat, datele 21 decembrie 2003 şi 11 ianuarie 2004, scrisori în care despre vânzarea casei vorbeşte ca fiind vorba despre "zugrăvitul casei".

Consideră recurenta-pârâtă că declaraţia autentificată sub nr. x din 20 septembrie 2004 de BNP K., dată de numiţii G. şi L. şi declaraţia autentificată sub nr. x din 4 octombrie 2004 de BNP F., dată de intimatul-reclamant sunt alte probe esenţiale în a constata buna-credinţă a recurentei-pârâte în operaţiunile juridice legate de vânzarea imobilului, probe care însă au fost omise de către instanţa de apel, care a reţinut astfel lipsa consimţământului recurentului-reclamant la semnarea actului adiţional şi la vânzarea-imobilului.

Consideră recurenta-pârâtă că motivele reţinute de către instanţa de apel, în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de constatare a nulităţii absolute a celui de-al doilea contract, sunt contradictorii faţă de motivele avute în vedere pentru a dispune nulitatea primului contract de vânzare-cumpărare a imobilului.

În acest sens se arată că este contradictoriu, deci nelegal, să se reţine în cazul celui de-al doilea contract, cel încheiat de recurentă cu soţii Overbeck, că reclamantul-intimat a ştiut faptul că recurenta-pârâtă doreşte să înstrăineze casa din iarna anului 2004 şi că acesta nu a întreprins nici un demers legal până la momentul perfectării convenţiei, iar, în cazul primului contract, cel încheiat între societatea comercială şi recurentă, să se reţină că recurenta-pârâtă a dobândit imobilul prin folosirea unor manopere frauduloase, care l-au prejudiciat pe reclamant, ceea ce impune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Consideră recurenta că situaţia de fapt rezultată din înscrisuri şi declaraţii de martori trebuie coroborată cu concluziile celor două rapoarte de expertiză criminalistică şi cu cele statuate în hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul penal nr. x/2009 - anume că reclamantul a semnat actul adiţional după imprimarea textului, că a fost în cunoştinţă de cauză când a semnat şi nu era străin de efectele juridice pe care acest act le va produce - rezultând indubitabil o singură concluzie, că recurentul-reclamant a acţionat cu bună-credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004.

Arată recurenta-pârâtă că dovada clară a relei credinţe a recurentului-reclamant este constatarea din Rezoluţia din 11 noiembrie 2009 dată în dosarul nr. x/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde se arată că în urma testării la poligraf "pentru răspunsurile numitului A. la întrebările relevante pentru cauză s-au evidenţiat modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat".

Prin întâmpinările formulate, recurenta-pârâtă şi intimaţii-pârâţi E. şi D. au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului recurentului reclamant şi recurentei interveniente, recalificată de instanţă ca fiind excepţia nulităţii recursului.

La acest termen Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului recurentei-pârâte.

Înalta Curte, examinând cererile de recurs formulate de recurenţi, reţine nemotivarea în drept a acestora, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul cererii de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 3021alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că vor fi depuse într-un memoriu separat.

I Prin criticile invocate recurentul-reclamant şi recurentul-intervenient îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată prin hotărârea recurată, dar aduc în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie clarificarea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenţi constituie simple afirmaţii şi aprecieri personale cu privire la interpretarea probatoriului administrat, respectiv alegaţii referitoare la reaua credinţă cu care intimaţii, în calitate de terţi subdobânditori, au acţionat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la buna credinţă a intimaţilor şi la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial recurenţii nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispoziţiile legale interpretate eronat sau greşit aplicate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

II Recurenta-pârâtă îşi întemeiază cererea pe motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., raportându-se în argumentaţie la hotărârea instanţei de control judiciar exclusiv din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat.

Astfel, deşi invocă faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală sub aspectul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, făcând trimitere la aplicarea greşită de către instanţă a art. 1898 C. civ., la interpretarea eronată a actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare, la omisiunea instanţei de a analiza şi corobora probele esenţiale administrate în cauză şi la existenţa unor motive contradictorii, recurenta-pârâtă nu formulează, în mod real, critici care să permită examenul de legalitate a deciziei atacate, neindicând argumente din care să rezulte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sau în ce constă efectiv caracterul contradictoriu al motivării.

Argumentaţia recurentei-pârâte vizează rezoluţiile pronunţate în faza de urmărire penală şi hotărârile penale pronunţate de instanţele învestite de recurentul-reclamant cu privire la acelaşi contract de vânzare-cumpărare şi la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmaţii generale că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanţei de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reţinute de instanţa a cărei hotărâre se atacă în susţinerea raţionamentului său logico-juridic, concretizat în soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia excepţiei nulităţii şi va constata nulitatea cererilor de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Totodată, constatând îndeplinite cerinţele art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii să plătească intimaţilor D. şi E. suma de 8925,00 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. ORADEA împotriva deciziei nr. 78/C/2018 din 05 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 78/C/2018 din 05 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 3021lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurenţii să plătească intimaţilor E. si D. suma de 8.925,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 decembrie 2018.