Negative conflict of jurisdiction in labor dispute resolved by assigning exclusive competence to court of trade union's primary seat

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 20 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul SINDICATUL A., în numele şi pentru membrii de sindicat reclamanţi: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., a chemat în judecată pe pârâta S.C. "VV." S.A. BUCUREŞTI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: constatarea nulităţii absolute parţiale a următoarelor contracte colective de muncă: C. civ..M. nr. 1/1624/25.03.2010 (2010- 2011); 1/1431/30.03.2011 (2011- 2012); 1/1601/30.03.2012 (2012- 2013); 1/2219/19.04.2013 (2013- 2014), toate încheiate cu S.C. VV. S.A.; în temeiul art. 1255 C. civ., constatarea înlocuirii clauzelor nule absolut cu dispoziţiile legale aplicabile pentru fiecare dintre contracte, corespunzător normelor pe care urmează a le indica, şi, obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale ce rezultă din constatarea nulităţii absolute a clauzelor atacate; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluţie dispusă în etapa regularizării dosarului, instanţa a pus în vedere părţilor să pună concluzii cu privire la competenţa teritorială a Tribunalului Iaşi, în raport de sediul sindicatului- reclamant.

Prin sentinţa civilă nr. 1109, pronunţată la data de 28 iunie 2018, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi a declinat în favoarea Tribunalului Neamţ competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul Sindicatul A., în numele şi pentru membrii de sindicat reclamanţi: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., în contradictoriu cu pârâta S.C. "VV." S.A. Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

În prezenta cauză, acţiunea a fost formulată în numele şi pentru reclamanţii membri de sindicat de către Sindicatul A., situaţie în care acesta dobândeşte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea 62/2011 a dialogului social, calitate procesuală activă, pornind de la acest aspect, fiind pusă în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi în raport de dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Normele de competenţă teritorială de la art. 269 alin 1 şi 2 din Codul Muncii au un caracter exclusiv şi au fost instituite de dispoziţiile Codului Muncii, normă specială în raport cu C. proc. civ. care este legea generală în materie de competenţă, din dorinţa de a asigura reclamantului în cadrul unei acţiuni în această materie posibilitatea de a-şi apăra cel mai bine drepturile si interesele, norma specială fiind prevăzută ca o excepţie de la regula de drept comun prevăzută de dispoziţiile art. 107 noul C. pen..Civ., potrivit căreia: (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, instanţa a reţinut că, în cauză, câtă vreme organizaţiei sindicale i se recunoaste legitimare procesuala activa, fiind reclamantă, in determinarea competentei teritoriale, urmeaza sa se tina seama de sediul sindicatului, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, şi, în acelaşi sens s-a pronunţat, de altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia în recurs în interesul legii nr. 1 din 21.01.2013, prin care a stabilit faptul că "În interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (in prezent abrogata prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileste ca organizatiile sindicale au calitate procesuala activa in actiunile promovate in numele membrilor de sindicat. In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta competenta teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul acestor actiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

În cauza de faţă, Tribunalul a reţinut că reclamantul Sindicatul A. are sediul în mun. Roman, şi a promovat acţiunea în faţa Tribunalului Iaşi prevalându-se de faptul că ar fi stabilit un sediu secundar la Cabinet individual de avocat "WW." din Iaşi, str. x, prin încheierea unui contract de comodat cu acest cabinet de avocatură pentru un spaţiu de desfăşurare a activităţii.

În raport de dezlegarea dată de ÎCCJ prin Decizia în recurs în interesul legii nr. 1 din 21.01.2013 potrivit căreia instanta competenta teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant, instanţa a luat act de singurul sediu stabilit prin sentinţă, şi anume, cel din mun. Roman, faptul închirierii unui spaţiu într-o altă localitate neavând semnificaţia juridică imediată a schimbării sediului sindicatului.

S-a reţinut, deopotrivă, că potrivit art. 126 N. C. proc. civ., părţile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună, să fie judecate de alte instanţe decât acelea care potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

În speţă, competenţa teritoriala are caracter exclusiv, fiind determinata potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, părţile neputând deci conveni ca acţiunea de faţă să se judece de către o altă instanţă, reclamantul neavând un drept de alegere, prin instituirea unei asemenea norme urmărindu-se de legiuitor a se asigura tocmai o protectie mai eficienta a drepturilor si intereselor membrilor organizatiei sindicale, prezumându-se de legiuitor că acest lucru este posibil în cel mai deplin mod dacă cererea se judecă la instanţa de la sediul sindicatului reclamant.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, la data de 31 iulie 2018, sub nr. x/2017.

În şedinţa publică din 20 septembrie 2018, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă.

Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1035, pronunţată la data de 20 septembrie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ şi a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamantul Sindicatul A., în numele şi pentru membrii de sindicat reclamanţi: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., în contradictoriu cu pârâta S.C. "VV." S.A. Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalului Neamţ şi Tribunalul Iaşi; a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Faţă de excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, secţia I civilă în soluţionarea cauzei, instanţa a constatat că este întemeiată motivat de dispoziţiile Deciziei nr. 1/2013 a Î.C.C.J., pronunţată în dosarul nr. x/2012, asupra recursului în interesul legii privind interpretarea art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (actual, art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011), precum şi a art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, rep., obligatorie potrivit art. 3307alin. (4) din C. proc. civ.

Tribunalul a avut în vedere şi dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011., conform cărora " Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.", precum şi pe cele ale art. 216 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, " Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

Astfel, a reţinut Tribunalul Neamţ, dispoziţiile Codului Muncii se completează cu cele ale C. proc. civ., sens în care, competenţa teritorială este cea a instanţei de la sediul reclamantului, a Sindicatului în speţa pendinte, competenţă teritorială alternativă, potrivit art. 113 din noul C. proc. civ., fie sediul principal, fie cel secundar.

Potrivit înscrisurilor administrate în cauză, în situaţia de faţă reclamantul, Sindicatul A. îşi are sediul principal în Neamţ, iar sediul secundar în Iaşi, conform sentinţei civile nr. 1887/16.08.2017, pronunţată de Judecătoria Roman, în dosarul nr. x/2017.

Astfel, din coroborarea textelor de lege de referinţă, anterior enunţate, reiese că reclamantul avea posibilitatea de a sesiza fie Tribunalul Neamţ, fie Tribunalul Iaşi, instanţe în a căror circumscripţie îşi are sediul principal şi sediul secundar.

Or, reclamantul din cauza de faţă a ales să introducă cererea de chemarea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Iaşi, instanţă competentă teritorial, întrucât în circumscripţia tribunalului iniţial investit, sindicatul îşi are sediul social secundar, raportat la toate aceste considerente, văzându-se în mod suplimentar şi dispoziţiile art. 132 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Neamţ- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cauze în favoarea Tribunalului Neamţ, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În cauza dedusă judecăţii, având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL A., în numele şi pentru membrii de sindicat- reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta S.C. "VV." S.A. BUCUREŞTI, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor privind constatarea nulităţii absolute parţiale a unor contracte colective de muncă, şi, în temeiul art. 1255 C. civ., constatarea înlocuirii clauzelor nule absolut cu dispoziţiile legale aplicabile pentru fiecare dintre contracte, corespunzător normelor pe care urmează a le indica, precum şi acordarea drepturilor de natură salarială ce rezultă din constatarea nulităţii absolute a clauzelor atacate.

Ca atare, obiectul litigiului îl constituie un conflict de muncă.

Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de normele juridice prevăzute de art. 248 - 253 Codul muncii şi Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

Conform art. 284 alin. (1) Codul muncii, conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă.

Potrivit Legii nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, aceeaşi noţiune este definită ca reprezentând conflictul individual sau colectiv născut între angajator şi salariaţi cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

Esenţial este faptul că orice conflict de muncă presupune, de regulă, existenţa unui raport juridic de muncă, întemeiat pe un contract individual sau colectiv de muncă, în legătură cu care se înregistrează, la un moment dat, un dezacord între salariat şi angajator ori între partenerii sociali.

Cum obiectul cererii reclamanţilor îl constituie constatarea nulităţii absolute parţiale a unor contracte colective de muncă şi obligarea la plata unor drepturi de natură salarială, cererea de chemare în judecată face parte din categoria conflictelor de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele C. proc. civ..".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa teritorială în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

Normele Codului muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, sunt de competenţă teritorială absolută şi reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului.

În speţă, obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie acţiunea prin care reclamantul- Sindicat, în numele şi pentru membrii săi, persoane fizice, a formulat o acţiune având ca obiect un conflict de muncă.

În atare condiţii, în care acţiunea a fost formulată de sindicat în numele membrilor săi, şi nu de persoanele fizice prin reprezentant, în raport de art. 269 alin. (2) Codul muncii, competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul reclamantul- sindicat.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.".

Prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, s-a statuat că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- conflict de muncă-, având în vedere faptul că sediul reclamantului sindicat se află în Mun. Roman, Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa competentă teritorial în soluţionarea cauzei este tribunalul în circumscripţia căruia îşi are sediul, respectiv, Tribunalul Neamţ, competenţa de soluţionare a cauzei revenind acestui tribunal şi,

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2018.