Competence for annulment of board resolution suspending civil contracts: public authority status does not convert contractual suspension into an administrative act

Şedinţa publică din data de 23 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 264 din 08.11.2016 a Consiliului de Administraţie al SRR şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt membrii Comitetului Director al Studioului Teritorial Iaşi al SRR conform contractelor civile perfectate potrivit art. 1166, 1270 şi 1766 C. civ.

În cursul anului 2016, Curtea de Conturi a efectuat un control cu privire la modul de administrare al patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor la SRR pentru perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2015. Conform notei de conciliere s-a reţinut de către Curtea de Conturi că SRR a încheiat în această perioadă contracte civile de prestări servicii cu membrii Comitetului Director pentru remunerarea acestora, deşi Legea nr. 41/1994 nu a prevăzut dreptul, cuantumul pentru remunerarea membrilor acestui organ, cu consecinţa prejudicierii bugetului SRR cu suma de 2.469.230 RON.

Ca o consecinţă a acestui raport, Consiliul de administraţie al SRR a emis Hotărârea nr. 264/2016 contestată prin acţiune, prin care s-a procedat la suspendarea efectelor contractelor civile încheiate.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, art. 1270 şi 1634 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 2 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1385 din 6 iulie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În argumentarea acestei soluţii, Tribunalul Iaşi a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., şi în raport cu natura civilă a litigiului şi având în vedere că sediul pârâtei este în Bucureşti, a constatat că revine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1737 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, Tribunalul Bucureşti a reţinut că pârâta intră în categoria autorităţilor publice centrale iar litigiul de faţă priveşte un act emis de pârâtă, acest act având caracterul unui act administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din

Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bucureşti a apreciat că revine Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei şi constatând ivit conflictual negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 264 din 08.11.2016 a Consiliului de Administraţie al SRR, prin care s-a procedat la suspendarea efectelor contractelor civile prin care reclamanţii primeau o remunerare pentru participarea şi activitatea în cadrul Comitetului Director al SRR.

În speţă, chestiunea ce se impune a fi lămurită în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale, este cea a incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte reţine că art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, defineşte contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care, privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Aşadar, specificul litigiilor care se desfăşoară între persoanele fizice sau juridice şi administraţia publică determină, în mod necesar, existenţa unor reguli imperative în privinţa competenţei instanţelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenţei materiale, prevederile legale aflate în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric al actului administrativ.

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unui litigiu a cărui competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut Curtea de Apel Iaşi că deşi pârâta SRR este o entitate ce poate fi încadrată în prevederile tezei a doua a art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest aspect nu este suficient pentru atragerea competenţei instanţei de contencios administrativ, importanţă prezentând în egală măsură caracterul actului a cărui anulare se solicită.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că Hotarârea nr. 264 din 08.11.2016 a Consiliului de Administraţie al SRR, prin care s-a procedat la suspendarea efectelor contractelor civile prin care reclamanţii primeau o remunerare pentru participarea şi activitatea în cadrul Comitetului Director al SRR nu poate fi asimilată unui act administrativ, raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, motiv pentru care în temeiul art. 107 C. proc. civ., art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 lit. k) acelaşi cod, având în vedere că sediul pârâtei este în Bucureşti, str. x, iar litigiul este evaluabil în bani, valoarea fiind de peste 200.000 RON, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.

Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2018.