Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5219/2018 AI generated

Jurisdictional conflict for appeals against tribunal decisions in credit disputes under 200,000 RON following constitutional invalidation of appeal limits

Case Number Decizia nr. 5219/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of lack of jurisdiction and declined competence to resolve the appeals, remanding the case to the Court of Appeal of Iasi, where the proceedings must continue; no other operative relief was granted at this instance. The dispute involved borrowers challenging abusive clauses in a mortgage contract denominated in foreign currency, specifically seeking the nullity of unilateral interest rate modification clauses and the restitution of processing and administration fees, following a first-instance dismissal and an appellate decision that partially granted the nullity of a specific clause. The decisive legal basis was the interpretation of Article 96(3) and Article 97(1) of the Civil Procedure Code, read in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017 and the Uniform Interpretation Decision No. 18/2018, establishing that appeals against judgments of first-instance tribunals in cases with a monetary value of up to 200,000 RON fall under the competence of the appellate courts, not the Supreme Court, which retains competence only for cases originating from tribunals with higher value or specific statutory provisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 96 pct. 3 din C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional conflict for appeals against tribunal decisions in credit disputes under 200,000 RON following constitutional invalidation of appeal limits: S-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinse la art. 4.7 din Contractul de credit nr. x din data de 08.09.2008 încheiat între reclamanţi şi pârâtă, în privinţa dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda contractuală în funcţie de "politica de credite a Băncii".

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction monetary disputes interpretation of a judgment constitutional limits article of civil procedure legal fees

Cited Legislation

AI generated
art. 96 pct. 3 din C. proc. civ
7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 96 pct. 3 din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr.
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C.
art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ
XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct.
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 96 pct.
art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ
1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
art. 122 C. proc. civ
(2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2018

Asupra recursurilor de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Vaslui, la data de 21.09.2016, reclamanţii A., B. şi A. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. BUCUREŞTI şi C. S.A. - AGENŢIA VASLUI, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea caracterului abuziv şi, implicit, a nulităţii clauzei articolului 4 din contractul de credit seria x din 8 septembrie 2008, atât în forma iniţială, cât şi după încheierea actelor adiţionale din 16 noiembrie 2010 şi 16 decembrie 2011, în sensul înlăturării dezechilibrului de drepturi şi obligaţii defavorabil reclamanţilor, prin constatarea că rata dobânzii curente datorată de reclamanţi pentru folosinţa împrumutului se calculează începând cu al doilea an după algoritmul marja fixă a băncii + Libor CHF la 6 luni, susţinând aceştia că marja fixă a băncii ar fi de 2,211 puncte procentuale şi a fost calculată prin raportare la indicele Libor de la data contractării creditului şi dobânda stabilită în contract;

îndepărtarea din contracte a clauzelor abuzive şi recalcularea obligaţiei de plată a costului cu dobânda curentă, în raport de algoritmul de stabilire a ratei aceste dobânzi menţionat mai sus, constând în marja fixă a băncii plus indicele Libor la 6 luni; s-a cerut obligarea paratei la restituirea sumelor achitate de către aceştia în plus faţă de cele calculate potrivit algoritmului descris mai sus; constatarea caracterului abuziv şi, implicit, unor terţi, a clauzei prevăzute de articolul 6 punctul 1 din contractul din forma iniţială privind comisionul de procesare încă procent de 1,9 din valoarea creditului, perceput de pârâta la data încheierii convenţiei de credit şi în consecinţă să oblige pârâta se mai restituie suma de 1.484,66 franci elveţieni, reprezentând echivalentul comisionului de procesare perceput la data încheierii contractului, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data încasării acesteia şi până la plata efectivă; constatarea caracterului abuziv şi, implicit, a nulităţii clauzei prevăzute de articolul 6.2 din contract, privind comisionul de administrare, în cota de 0,15%, calculat la soldul creditului perceput de către pârâta între data de 8 octombrie 2008 şi data de 16 noiembrie 2010, a încheierii primului act adiţional la convenţia de credit, când comisionul a fost abrogat, cât şi obligarea paratei la restituirea sumei de 2.955,5 franci reprezentând echivalentul comisionului de administrare încasat, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data perceperii fiecărei sume şi până la plata efectivă a sumei; cu cheltuieli de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 927/2017 de la 03 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosar nr. x/2016, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. BUCUREŞTI.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat reclamanţii A., B. şi A., cât şi împotriva încheierii premergătoare de încuviinţare/respingere a probelor.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin decizia civilă nr. 1827/A din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Vaslui, secţia Civilă, a fost admis apelul formulat de A., B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 927/03.05.2017 a Judecătoriei Vaslui, sentinţă pe care a schimbat-o în parte.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. Bucureşti.

S-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinse la art. 4.7 din Contractul de credit nr. x din data de 08.09.2008 încheiat între reclamanţi şi pârâtă, în privinţa dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda contractuală în funcţie de "politica de credite a Băncii".

S-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs, recurenţii- reclamanţi A., B. şi A., cât şi recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI, iar cererile de recurs au fost înaintate Curţii de Apel Iaşi.

F. Hotărârea instanţei de recurs.

6. Prin decizia nr. 362/2018 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a recursurilor, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7 Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat prevederile art. 96 pct. 3 din C. proc. civ., precum şi considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

G. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

8. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Iaşi.

9. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

10. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

11. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

12. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

13. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

14. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

15. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

16. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

17. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

18. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

19. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

20. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

21. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

22. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

23. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

24. În plus, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

25. Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:

""În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".

26. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanţii A., B. şi A. şi de pârâta C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1827/A din 20 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2018.