Consumer credit abusive-clause ruling upheld; case transferred to Court of Appeal Bacău for lack of High Court jurisdiction.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction over the appeals filed by the defendant banks against the appellate decision of the Tribunal, referring the case to the Court of Appeal Bacău. The underlying dispute concerned a consumer credit contract in which the first-instance court had found certain clauses abusive under Law No. 193/2000 (unilateral interest-rate modification, administration commission, revision of fees, cross-default clause), ordered their removal, and required restitution of sums collected; the appellate court had upheld that ruling. The decisive legal basis was that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the phrase covering claims up to RON 1,000,000 from Art. XVIII(2) of Law No. 2/2013) and High Court Decision No. 18/2018 on the appeal in the interest of the law, appeals against decisions rendered by tribunals in cases with a value up to RON 200,000 fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court; therefore, the High Court lacked jurisdiction ratione materiae under Arts. 96(3), 97(1), and 483 of the Civil Procedure Code, and no further appeal lies against this declinatory ruling. The case was thus transferred to the Court of Appeal Bacău, leaving the prior judgments otherwise undisturbed.
Legislator headnote
AI generatedart. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Consumer credit abusive-clause ruling upheld; case transferred to Court of Appeal Bacău for lack of High Court jurisdiction: The underlying dispute concerned a consumer credit contract in which the first-instance court had found certain clauses abusive under Law No. 193/2000 (unilateral interest-rate modification, administration commission, revision of fees, cross-default clause), ordered their removal, and required restitution of sums collected; the appellate court had upheld that ruling. The decisive legal basis was that, following Constitutional Court Decision No. 369/2017 (which struck down the phrase covering claims up to RON 1,000,000 from Art. XVIII(2) of Law No. 2/2013) and High Court Decision No. 18/2018 on the appeal in the interest of the law, appeals against decisions rendered by tribunals in cases with a value up to RON 200,000 fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court; therefore, the High Court lacked jurisdiction ratione materiae under Arts. 96(3), 97(1), and 483 of the Civil Procedure Code, and no further appeal lies against this declinatory ruling. The case was thus transferred to the Court of Appeal Bacău, leaving the prior judgments otherwise undisturbed.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the legal basis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction to the Court of Appeal Bacău.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2018
Asupra recursurilor de faţă;
A. Obiectul cererii introductive.
1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Târgu- Neamţ, la data de 05.04.2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. x/06.10.2008, respectiv: constatate absolut nule, în baza Legii nr. 193/2000 (privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori), clauzele privind dreptul băncii de a modifica unilateral, fără acordul consumatorului, valoarea ratelor de credit şi rata dobânzii curente, care sunt la latitudinea băncii, şi declararea scadenţei anticipate, fără a se specifica motivul şi fără ca acesta să fie menţionat în contract- clauzele de la art. VIII pct. 8.4. şi 8.6.; clauza privind posibilitatea băncii de a percepe costuri, comisioane sau taxe în legătură cu creditul, fără a fi menţionat în mod distinct ce reprezintă acestea- art. V pct. 5.1 lit. e), şi), totodată, posibilitatea creditoarei de a revizui unilateral aceste comisioane fără a fi discutate şi a se întocmi un act adiţional în acest sens potrivit clauzei de la art. V pct. 5.2.; comisionul de administrare lunar, banca fiind obligată să restituie toate sumele încasate în contul acestor comisioane abuziv percepute din momentul încheierii contractului şi până la soluţionarea cauzei, la care se adaugă dobânda legală şi, ca o consecinţă a caracterului abuziv al acestei clauze de la art. V pct. 5.1. lit. c), încetarea încasării cestor sume pe viitor.
B. Hotărârea primei instanţe.
2. Prin sentinţa civilă nr. 839/2017 din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosar nr. x/2016, s-a admis, în parte, acţiunea civilă precizată, având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanţii A., şi B., împotriva pârâtei D. S.A. Bucureşti, şi în consecinţă:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. x/06.10.2008 încheiat de reclamanţi cu C. S.A., la capitolul: - V pct. 5.1 lit. c) şi e) şi pct. 5.2 privind comisionul de administrare lunar, posibilitatea perceperii a oricăror costuri, comisioane sau taxe în legătură cu acest contract şi referitoare la posibilitatea revizuirii cuantumului comisioanelor; - VIII pct. 8.4 privind clauza cross default.
S-a constatat nulitatea acestor clauze şi s-a dispus eliminarea lor din contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. x/06.10.2008.
A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele percepute, potrivit clauzelor declarate abuzive în prezenta sentinţă, începând cu data de 06.10.2008.
S-a respins cererea privind anularea clauzei inserate în contractul de facilitate de credit şi garanţie nr. x/06.10.2008 încheiat de reclamanţi cu C. S.A., la capitolul VIII pct. 8.6.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.
3. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal şi motivat pârâtele E. şi C. S.A. şi de pârâta D. S.A. BUCUREŞTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor reclamate şi, totodată, respingerii de restituire a sumelor de bani achitate în temeiul acestora, prevăzute în Contractul de credit şi de garanţie nr. x/06.10.2008, cu obligarea intimaţilor- reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
D. Hotărârea instanţei de apel.
4. Prin decizia civilă nr. 84/AC din 28 februarie 2018 a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de intimatele- apelante C. S.A., E. şi D. S.A. BUCUREŞTI, împotriva sentinţei civile nr. 839 din data de 09.06.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ, în contradictoriu cu contestatorii A. şi B..
E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.
5. Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs, recurentele-pârâte E. şi C. S.A. şi recurenta- pârâtă D. S.A. BUCUREŞTI, iar cererile de recurs au fost înaintate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Tribunalul Neamţ- prin adresa emisă la 26.07.2018 şi înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/30.07.2018.
F. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Instanţa competentă să soluţioneze recursurile este Curtea de Apel Bacău.
7. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
8. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
9. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
10. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.
11. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:
"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".
12. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
13. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
14. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.
15. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.
16. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.
17. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
18. Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
19. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
20. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
21. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
22. În plus, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
23. Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că:
""În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel".
24. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâtele E. şi C. S.A. şi de pârâta D. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 84/AC din 28 februarie 2018, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bacău.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2018.