High Court declines jurisdiction over consumer credit appeal, refers to Suceava Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2018

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 6522 din data de 26.09.2016, Judecătoria Botoşani a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei A. S.A. - Sucursala Botoşani şi, în consecinţă, a respins acţiunea în raport de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă juridică. A respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de către pârâta A. S.A., în contradictoriu cu reclamantul B., ca neîntemeiată şi a admis în parte acţiunea modificată, având ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive şi îngheţare curs valutar, formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta, A.

S.A. A constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la pct. 4.1.alin. (1) referitoare la dobânda variabilă, la pct. 4.1. alin. (2) referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare, la pct. 4.3. precum şi de la pct. 5.3. comisionul de rambursare anticipată ale contractului de credit bancar x/18.06.2007. A constatat caracterul fix al ratei dobânzii curente lunare la valoarea de 7,95 % p.a., conform pct. 4.1. alin. (1) din contractul de credit bancar nr. x/18.06.2007. Totodată a constatat îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului, la valoarea de la data încheierii acestuia şi a dispus modificarea contractului de credit cu toate anexele sale, actele adiţionale, inclusiv graficul de rambursare, în sensul stabilirii cursului de schimb valutar CHF/LEU la valoarea de la data încheierii contractului.

A obligat pârâta să modifice contractul de credit bancar x/18.06.2007 cu toate anexele sale, actele adiţionale inclusiv graficul de rambursare, în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate absolută a fost constatată prin dispozitiv. De asemenea, a constatat că reclamantul a plătit în favoarea pârâtei, cu titlu de plată nedatorată, sumele de bani constând în diferenţa de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părţi prin contract şi dobânda efectiv încasată de bancă în mod nelegal în temeiul clauzei abuzive constatate de la pct. 4.1. referitoare la dobânda variabilă, comision de administrare lunară şi comision de acordare prevăzute la pct. 4.1. alin. (2) din contract precum şi în diferenţa dintre cursul de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului amintit, la valoarea de la data încheierii acestuia şi cursul de schimb valutar CHF/LEU modificat pe parcursul derulării contractului, altul decât cel de la momentul încheierii.

A obligat pârâta să restituie reclamantului, suma încasată cu titlu de diferenţă de dobândă dintre valoarea fixă negociată de părţi prin contract şi dobânda variabilă efectiv încasată de bancă în mod nelegal, comision de administrare lunară, comision de acordare, precum şi sumele de bani constând în diferenţa dintre cursul de schimb valutar CHF/LEU pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit nr. x/18.06.2007, la valoarea de la data încheierii contractului şi cursul de schimb valutar CHF/LEU modificat pe parcursul derulării contractului, altul decât cel de la momentul încheierii.

A respins restul pretenţiilor reclamantului, cu privire la constatarea ca fiind abuzivă a clauzei referitoare la marja fixă a băncii, precum şi la modificarea modalităţii de calcul a dobânzii inserate în contractul de credit bancar nr. x/18.06.2007, ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A. S.A.

Prin decizia nr. 1260 A din 6 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul formulat de către apelanta S.C. A. S.A. BUCUREŞTI, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. x/1991, CUI x, cu sediul în municipiul Bucureşti, B-dul x, nr. 6A, sector 2 şi sediul procesual ales la C. SPARL din municipiul Bucureşti, str. x, împotriva sentinţei civile nr. 6522/26.09.2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B.. A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 6522/26.09.2016 a Judecătoriei Botoşani în sensul că a înlăturat dispoziţiile privind: constatarea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în contractul de credit nr. x/18.06.2007 la art. 4.1 alin. (1); constatarea caracterului fix al ratei dobânzii curente; îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/leu; constatarea că reclamantul a plătit cu titlu de plată nedatorată diferenţa dintre cursul de schimb valutar CHF/leu de la data semnării contractului şi cel efectiv plătit; obligarea pârâtei de plată a diferenţei dintre cursul de schimb valutar CHF/leu de la data semnării contractului şi cel efectiv plătit. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu sunt contrare prezentei. A fost obligat intimatul - reclamant să-i plătească apelantei - pârâte suma de 1615,41 RON reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul-reclamant B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La termenul din 5.12.2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ., curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv (litigii soluţionate în primă instanţă de către judecătorii, în aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.), în timp ce Înaltei Curţi îi revine competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de curtea de apel, în cazurile în care valoarea obiectului cererii depăşeşte pragul de 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă aceasta nu înseamnă că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Trebuie subliniat că, nu doar în cazul competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs este reglementată condiţionarea "în cazurile anume prevăzute de lege", ci aceasta determină capacitatea tuturor instanţelor de control judiciar de a judeca, ca instanţe de recurs: pentru tribunale la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., pentru curţile de apel la art. 96 pct. 3 C. proc. civ. şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Această ierarhie instituţională, rezultă în mod evident atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94 - 97 C. proc. civ.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

Totodată, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 1260 A din 6 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2018.