Competence of courts of appeal versus High Court of Cassation for appeals against tribunal decisions in monetary claims up to 200,000 RON
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed its own jurisdiction and referred the case to the Suceava Court of Appeal, declaring that the appeal against the Tribunal's decision was within the competence of the appellate court; the underlying civil dispute involved a utility company seeking payment of 6,244.37 RON for unpaid electricity bills, which the Court of First Instance had initially dismissed but the Court of Appeal had reversed in favor of the claimant. Relying on the mandatory interpretation established by the High Court's Decision No. 18/2018 regarding the unconstitutionality of certain procedural provisions, the court applied Articles 96(3) and 97(1) of the Civil Procedure Code to determine that appeals against tribunal decisions in cases valued up to 200,000 RON fall under the material jurisdiction of the courts of appeal, not the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 1521 C. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 517 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ; Competence of courts of appeal versus High Court of Cassation for appeals against tribunal decisions in monetary claims up to 200,000 RON: au fost invocate prevederile Legii nr. 123/2002, art. 1350, art. 1516 şi art. 1521 C. civ. şi O.G. nr. 13/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2018
Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, la data de 9 ianuarie 2017, sub dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.A. Târgu Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se oblige pârâtul la plata sumei de 6.244,37 RON prejudiciu şi a dobânzii legale calculată până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 123/2002, art. 1350, art. 1516 şi art. 1521 C. civ. şi O.G. nr. 13/2011.
2. Prin sentinţa civilă nr. 2231 din 9 mai 2017, Judecătoria Botoşani a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B..
Totodată, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 800 RON cheltuieli de judecată.
3. Prin decizia nr. 1595 A din 21 decembrie 2017, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul declarat de către reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2231 din 9 mai 2017 a Judecătoriei Botoşani, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că s-a admis acţiunea şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.244,37 RON reprezentând contravaloare facturi energie electrică nr. x din 14.08.2015 şi x din 14.08.2015; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 626 RON reprezentând taxă judiciară de timbru din ambele cicluri procesuale.
4. Împotriva deciziei nr. 1595/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul B., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava.
5. Prin decizia civilă nr. 167 din 14 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1595/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 17 octombrie 2018.
7. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curţile de apel judecă: ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din acelaşi act normativ, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.
Având în vedere că deciziile pronunţate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 1595/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunţată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competenţa materială a curţii de apel, ca instanţă imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanţa imediat superioară Tribunalului Botoşani este Curtea de Apel Suceava rezultă că soluţionarea recursului declarat în prezenta cauză este de competenţa materială a acestei din urmă instanţe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) raportat la art. 96 pct. 3 şi art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1595/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1595/A din 21 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2018.