Territorial jurisdiction for labor disputes: exclusivity based on employee residence and workplace over foreign domicile

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 19 martie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 53 din 13 februarie 2018 prin care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi reintegrarea în muncă a reclamantei, potrivit art. 80 alin. (2) din Codul muncii şi obligarea intimatei la plata de daune morale, apreciate la valoarea de 10.000 de euro, potrivit art. 253 alin. (1) şi (2) din Codul muncii. În motivare se arată că societatea angajatoare a desfăcut contractul de muncă al reclamantei fără respectarea normelor prevăzute de Codul muncii la art. 65 alin. (2).

La termenul de judecată din 21 iunie 2018, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, iar prin sentinţa civilă nr. 836 din 12 iulie 2018 s-a admis această excepţie şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureş a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1 şi 2 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii ce reglementează domeniul raporturilor de muncă şi se aplică cetăţenilor străini încadraţi cu contract individual de muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul României.

Astfel, potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite potrivit legii, iar potrivit art. 208 din Legea nr. 63/2011, aplicabil prin prisma art. 95 pct. 4 C. proc. civ., conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.

Prin urmare, litigiului referitor la soluţionarea conflictului de muncă dedus prezentei judecăţi i se aplică legea materială şi procesuală română.

Pentru cazul în care domiciliul/sediul este necunoscut, se recurge la instanţa reşedinţei/reprezentanţei pârâtului, iar dacă nu are reşedinţă/reprezentanţă cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reprezentanţa, după caz.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamanta are domiciliul în Ungaria, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., care prevăd că "dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1) nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competenţă materială, la Judecătoria sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti".

Chiar dacă reclamanta are stabilită reşedinţa în România, tribunalul a apreciat că acest aspect nu poate atrage competenţa Tribunalului Mureş avându-se în vedere că aceasta locuieşte efectiv în Ungaria.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018, iar la termenul din 18 septembrie 2018, din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 6581 din 18 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar în speţa de faţă, reclamanta are reşedinţa în Târgu Mureş, judeţul Mureş.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Mureş s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 5 noiembrie 2018, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ce vizează cererile referitoare la conflictele de muncă care se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, precum şi prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, conform cărora, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispoziţiile evocate rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul/reşedinţa reclamantului sau de cel al locului de muncă, astfel că, instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Mureş, întrucât reclamanta are reşedinţa în Târgu Mureş şi a avut locul de muncă la S.C. B. S.A., situat în Târgu Mureş, judeţul Mureş.

De asemenea, art. 216 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social prevede că:

"dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..", iar potrivit art. 116 din C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

În acest context, se apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., întrucât se poate identifica instanţa competentă prin raportare la reşedinţa şi locul de muncă ale reclamantei.

Astfel, împrejurarea că la data introducerii acţiunii reclamanta nu mai avea calitatea de angajat al pârâtei nu poate avea drept consecinţă atragerea competenţei Tribunalului Bucureşti, câtă vreme dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretate în acord cu voinţa legiuitorului în edictarea normelor de competenţă, potrivit cu care stabilirea competenţei teritoriale a instanţei se poate realiza şi în funcţie de locul de muncă al reclamantului, iar nu numai în raport cu domiciliul reclamantului.

Totodată, se reţine că orice conflict de muncă presupune existenţa unui raport juridic de muncă, întemeiat pe un contract individual sau colectiv de muncă în legătură cu care se înregistrează, la un moment dat, un dezacord între salariat şi angajator ori între partenerii sociali.

Tot în acelaşi context, se reţine că legiuitorul a inclus în noţiunea de jurisdicţie a muncii şi soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 din Codul muncii statuând că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.