Territorial jurisdiction for labor disputes: priority of claimant's domicile over initial filing tribunal despite coparticipation

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 5 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: 1) recalcularea salariului aferent anului 2022 întrucât a fost calculat în mod eronat; 2) recalcularea sporurilor pentru gestionarea datelor şi informaţiilor clasificate şi pentru condiţii vătămătoare aferente anului 2017 prin aplicarea procentelor de 15% la salariul de bază, cu luarea în considerare şi a majorărilor pentru: vechime în CCR, activitate AA, vechime în muncă; 3) recalcularea drepturilor salariale acordate cu privire la stabilirea în cuantum corect a sporului pentru vechimea neîntreruptă în Curtea de Conturi a României; 4) recalcularea drepturilor salariale prin acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar; 5) recalcularea drepturilor salariale şi uniformizarea salarială consacrată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, inclusiv la nivelul maxim cu cel aflat în plată la nivelul aceleiaşi familii ocupaţionale; 6) recalcularea salariului de bază lunar stabilit începând cu luna iulie 2017 pentru deţinătorii titlului ştiinţific de doctor, prin aplicarea sporului de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; 7) emiterea ordinelor în ceea ce îi priveşte pentru solicitările menţionate la pct. 1-7 din acţiune; 8) plata drepturilor băneşti ce li se cuvin reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate cu rata inflaţiei, 9) menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o nouă modificare legislativă.

În motivarea acţiunii se arată că reclamanţii sunt salariaţi ai Curţii de Conturi a României şi au formulat împotriva pârâtei contestaţie având ca obiect ordinele de reîncadrare emise în perioada 28 iulie 2017 şi primite în perioada 27 octombrie 2017-1 decembrie 2017 însă nu au primit nici un răspuns.

Pârâta a formulat în termen legal întâmpinare prin care a invocat, în primul rând excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei a VIII-a faţă de calitatea de funcţionari publici a unora dintre reclamanţi, inadmisibilitatea acţiunii pentru nesesizarea prealabilă a CNCD, precum şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii în ce priveşte capătul principal de cerere.

La termenul din 13 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A., B., C., D. Anton, E., F., L., G., H., M., N., O., I., J. cu formarea unui nou dosar cu nr. x/2018

Prin sentinţa civilă nr. 3156 din 13 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

Deliberând asupra excepţiei de necompetenţă teritorială, tribunalul a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora, competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 25 mai 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1332/2018 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de reclamanţi, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Tulcea a reţinut că părţile reclamante din prezenta cauză sunt într-o coparticipare procesuală activă, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 59-60 C. proc. civ., iar dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru coparticipare activă, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Faţă de aceste dispoziţii, tribunalul a constatat că este competentă pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată instanţa care a fost sesizată iniţial de către reclamanţi, respectiv Tribunalul Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (3) Codul muncii, care arată că exclusiv reclamanţii sunt cei care pot să aleagă instanţa competentă în materia litigiilor de dreptul muncii, iar nu instanţa de judecată, or, în speţă, reclamanţii au ales deja Tribunalul Bucureşti.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Tulcea s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 5 noiembrie 2018, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, potrivit cărora, competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, precum şi dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora, cauzele referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti competente în a căror circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, scopul acestor norme fiind de a asigura reclamantului accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Totodată, se reţine că prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul Muncii legiuitorul a stabilit cu valoare imperativă care este criteriul obiectiv în raport cu care se stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, şi anume domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, locul de muncă al reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv şi limitativ.

Astfel, împrejurarea că pârâta este ordonator principal de credite, iar Camerele de Conturi teritoriale nu au personalitate juridică nu prezintă relevanţă în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) Codul muncii nu prevede nicio excepţie raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite, singurul aspect care interesează din acest punct de vedere fiind locul unde reclamantul îşi desfăşoară efectiv activitatea.

De asemenea, nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la coparticiparea procesuală, în cauză nefiind vorba despre aceleaşi drepturi solicitate de reclamanţi, fiecare dintre aceştia solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.