Failure to articulate valid cassation grounds and absence of identity of object bars revocation for contradictory decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal against the Court of Appeal’s decision, which had dismissed the petitioner’s revocation request, thereby leaving the lower courts' refusal to revoke the original civil decision in force. The dispute centered on a request for revocation under Article 509(1)(8) of the New Code of Civil Procedure, seeking to overturn a 2017 decision that authorized the registration of amendments to an association's statutes and constitutive act. The petitioner argued this 2017 decision was contrary to a prior 2016 ruling that nullified the petitioner's dismissal and restored their status as president, claiming a violation of res judicata due to the existence of two simultaneous presidents. The Supreme Court ruled that the appeal was inadmissible because the appellant failed to formulate valid grounds for cassation under Articles 488 and 489 of the Civil Procedure Code, merely re-arguing the merits of the revocation request rather than criticizing the legal reasoning of the appealed decision, and failed to demonstrate that the requirements for the revocation ground of contradictory decisions (identity of object) were met.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 502/2004, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (3) C. proc. civ; Failure to articulate valid cassation grounds and absence of identity of object bars revocation for contradictory decisions: În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 609/A/2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., susţinând că este potrivnică deciziei civile nr. 1002/A/2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, încălcând autoritatea de lucru judecată a acestei din urmă decizii.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia civilă nr. 1002/A/2016 din 25 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a consfinţit revenirea la situaţia anterioară datei de 25 aprilie 2014, prin constatarea nulităţii absolute a actului demiterii din funcţia de preşedinte al B. şi B. a revizuentului A.. Pe cale de consecinţă, revizuientul are de efectuat trei ani de mandat în calitate de preşedinte al B. de la data repunerii în funcţie.
Revizuentul a susţinut că decizia civilă nr. 609/A/2017 din 26 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, pe care a înţeles să o atace este potrivnică deciziei civile nr. 1002/A/2016 din 25 octombrie 2016 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă şi încalcă autoritatea de lucru judecat a acestei decizii.
Astfel, dacă prin decizia civilă nr. 1002/A/2016 a Tribunalului Hunedoara se dispune, legal şi temeinic, revenirea la situaţia anterioară datei de 25 aprilie 2014, prin decizia civilă nr. 609/A/2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, se acceptă modificarea statutului şi a actului constitutiv al B., de către o persoană care nu are calitatea legală de preşedinte nefiind îndreptăţit la o asemenea cerere, în caz contrar, în mod paradoxal, s-ar accepta situaţia ambiguă ca B. să aibă doi preşedinţi în acelaşi timp.
Prin decizia civilă nr. 778/A/2017 din 28 septembrie 2017, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1642/2017 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul A. împotriva deciziei civile nr. 609/A/2017 din 26 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2016 şi a fost obligat revizuientul să plătească intimatei B. suma de 109 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1370/2016, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. x/2014, s-a admis în parte cererea reclamantului A. şi au fost anulate următoarele acte: Hotărârea din 25.04.2014 a Adunării Generale a reprezentanţilor membrilor B. (B.) şi procesul-verbal din 25.04.2014 încheiat cu ocazia Adunării Generale; Hotărârea Comitetului B. din 26.05.2014, de convocare a Adunării Generale Extraordinare din 31.05.2014 şi procesul-verbal din 26.05.2014, încheiat cu ocazia şedinţei comitetului, Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din 31.05.2014 şi procesul-verbal din 31.05.2014, încheiat cu ocazia acestei adunări.
Această sentinţă a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr. 1002/A/2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în sensul că s-a anulat în tot Hotărârea din 25.04.2014 a Adunării Generale a reprezentanţilor membrilor B. şi în parte Hotărârea Comitetului B. din 26.05.2014 şi Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din 31.05.2014, respectiv în partea care priveşte constatarea demiterii preşedintelui asociaţiei şi alegerea unui alt preşedinte.
Prin încheierea civilă nr. 8686/CC/2016, pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. x/2016, a fost respinsă cererea petentei B. de înregistrare în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor a modificărilor aduse statutului şi actului constitutiv al asociaţiei în temeiul Hotărârii Adunării Generale a membrilor asociaţiei din 18.11.2016, conform actului adiţional nr. x/2016 la actul constitutiv al asociaţiei.
Prin decizia civilă nr. 609/A/2017, Tribunalul Hunedoara a admis apelul declarat de petenta B. împotriva încheierii civile nr. 8686/CC/2016, care a fost schimbată în sensul admiterii cererii şi a înregistrării modificărilor solicitate.
Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Din aceste prevederi legale rezultă că acest caz de revizuire intervine doar atunci când a fost încălcată autoritatea de lucru judecat.
Curtea de apel a constatat că în speţă nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect, impusă de art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, pentru că cererile din dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2016 au avut obiecte diferite. Astfel, în primul dosar au fost atacate acte ale B. şi B. emise în anul 2014, iar în cel de-al doilea dosar, obiectul l-a constituit înregistrarea în Registrul special a modificărilor la statut şi actul constitutiv, aprobate printr-o hotărâre a Adunării Generale din 2016.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Cererea de recurs a fost întemeiată în mod formal pe dispoziţiile art. 488 şi urm. C. proc. civ.
După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pretins potrivnice, recurentul reia argumentele aduse în sprijinul cererii de revizuire, susţinând că B. este constituită numai din persoane care au calitatea de pensionari, inclusiv preşedintele, respectiv recurentul din prezenta cauză, care este şi fondatorul acestei asociaţii, conform Legii nr. 502/2004.
Recurentul arată faptul că în prezent, C. are calitatea de salariat al acestei asociaţii şi nu de pensionar, cum ar fi fost legal în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 502/2004.
Prin urmare, recurentul contestă decizia civilă nr. 609/A/2017 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a acceptat modificarea Statutului şi Actului constitutiv al asociaţiei de către o persoană care nu are calitatea de preşedinte. Astfel fiind, se ajunge la situaţia ambiguă ca B. să aibă doi preşedinţi din acelaşi timp.
Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de hotărârea atacată se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
În speţă, recurentul A. nu a indicat motivele de recurs pe care se întemeiază cererea, iar argumentele invocate nu reprezintă altceva decât simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de revizuire, fără însă a constitui un motiv de casare care să poată fi analizat în recurs.
Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunţată de instanţa de revizuire, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluţiei (ipoteza legală prevăzută de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nefiind întrunită, întrucât nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect impusă de art. 430 C. proc. civ.), recurentul nu a criticat însă această hotărâre, ci a reluat argumentele din cererea de revizuire privind contradictorialitatea celor două hotărâri pretins potrivnice.
În considerarea celor arătate, constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1642/2017 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1642/2017 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.