Cassation annulled for arguing merits of credit contract nullity and consumer status instead of invoking statutory illegality grounds

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 21.10.2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. - SUCURSALA Bucur Obor au solicitat sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor 4.3, 5.1, lit. a), 5.2 din contractul de credit şi de garanţie nr. x din 29.01.2008, privind acordarea unei facilitaţi de credit, încheiat între reclamanţi şi pârât, ca fiind clauze abuzive, cu consecinţa înlăturării acestora din contract, sa se constate nulitatea absoluta a clauzei art. 2, pct. 5.1, lit. d) din Actul adiţional nr. x din 24.01.2011 la contractul de credit si de garanţie amintit anterior, a clauzei art. 2, pct. 5.1, lit. din) Actul adiţional nr. x din 24.01.2012, a clauzei art. 1, pct. 5.1, lit. d) din Actul adiţional x din 18.012013, a clauzei de la art. 1, pct. 5.1, lit. d) din Actul adiţional nr. x din 17.01.2014, cu consecinţa înlăturării acestora din contract, obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor plătite cu titlu de comision de acordare in cuantum de 176.400 euro si comision pentru serviciu suplimentar, introdus prin actele adiţionale la contractul de credit Încheiat, la cursul BNR de la data plaţii, precum si la plata dobânzii legale aferente acestui debit de la data introducerii acţiunii si până la data plaţii efective, obligarea piritelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii 193/2000, art. 1341 şi următoarele C. civ., art. 1635 şi următoarele C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4244 din 11 iulie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., C. - SUCURSALA MOSILOR şi au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 6.740,16 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1486/A din 10 octombrie 2017 a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 4244 din 11 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1486/A din 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă reclamanţii A. şi B. au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind încălcate normele de drept cu privire la calitatea de consumator a recurenţilor (Legea nr. 193/2000), exprimând un punct de vedere subiectiv fără un fundament corect creat din analizarea probatoriului administrat.

Recurenţii-reclamanţi consideră că deşi se face trimitere la probele administrate în cauză, la precizările depuse de reclamanţi cu privire la clarificarea cadrului procesual, la înscrisurile depuse de aceştia, la răspunsurile la interogatoriu care lămuresc modalitatea de folosire a sumelor de bani împrumutate, instanţa de apel nu se consideră pe deplin convinsă de aceste probe şi le interpretează în favoarea unităţii bancare intimate, canalizând expunerea pe calitatea de consumator a persoanelor fizice reclamante, fără a da importanţă probatoriului administrat.

Recurenţii-reclamanţi susţin că scopul pentru care a fost perfectat contractul de împrumut şi destinaţia creditului a fost "pentru nevoi personale" şi a fost cunoscut anterior încheierii contractului când părţile reclamante au completat cererea individuală de acordare a creditului pentru nevoi personale şi nu este menţionată o altă destinaţie, astfel încât apărările invocate de intimată, însuşite de instanţa de apel, depăşesc cadrul procesual generat de clauzele contractului.

În opinia recurenţilor beneficiul Legii nr. 193/2000 şi al O.G. nr. 50/2010 este acordat numai consumatorului. Or, creditul a fost acordat reclamanţilor nu pentru vreo activitate profesională sau comercială, ci pentru nevoi personale nenominalizate, banca nefiind interesată de clarificarea destinaţiei exacte a banilor oferiţi cu titlu de împrumut.

Recurenţii-reclamanţi susţin că sumele de bani oferite de unitatea bancară nu au fost folosite în desfăşurarea activităţii economice a societăţii D. S.R.L., iar prin depunerea unui certificat de informare emis de ORC de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu se face dovada decât a existenţei unei societăţi comerciale în care reclamanţii au calitatea de asociaţi, dar a cărei activitate sau încasări, profit nu au fost avute în vedere la data contractării contractului.

După o prezentare a stării societăţii S.C. D. S.R.L., a venitului reclamantei E., a valorii locuinţei ce a constituit garanţia reală imobiliară, aspecte care au stat la baza acordării creditului, recurenţii reclamanţi au prezentat situaţia de fapt a construirii imobilului susţinând că despre vânzarea acestui imobil sau închiriere s-a discutat cu reprezentanţii băncii abia în momentul în care s-a împlinit termenul de scadenţă a împrumutului, iar cu acordul pârâtei s-a încercat acoperirea creditului rămas restant prin vânzarea acestui imobil şi nu în scop economic.

Recurenţii-reclamanţi consideră că instanţa de apel nu interpretează corect actele depuse şi le distorsionează valoarea. În primul rând, nu consideră că contractul de asociere în participaţiune încheiat cu numitul F. nu face dovada contribuţiei financiare exclusive a unei alte persoane la construcţia imobilului din faţa casei recurenţilor, pentru că nu are dată certă, însă nu există nicio stipulaţie legală care să prevadă această condiţie pentru valabilitatea unui asemenea tip de contract.

În al doilea rând, susţin recurenţii-reclamanţi, considerentele deciziei atacate cuprind supoziţii şi aspecte contradictorii, instanţa de apel nefiind convinsă că imobilul în care s-ar fi investit banii din credit era sau nu construit la momentul creditării.

Pentru aceste motive recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel şi admiterea acţiunii cu toate capetele de cerere formulate.

Intimatele - pârâte C. - Sucursala Bucur Obor şi C. au depus întâmpinare prin care au invocat nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., solicitând în principal anularea recursului întrucât motivele de casare nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este nul, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 9 mai 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

La termenul din data de 21 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menţionat în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii care vizează netemeinicia deciziei din apel.

Prin criticile invocate în cererea de recurs recurenţii-reclamanţi, şi-au exprimat nemulţumirea privind modul de stabilire a situaţiei de fapt prin raportare la probele administrate, respectiv înscrisurile depuse de reclamanţi, răspunsul la interogatoriu şi interpretarea destinaţiei sumei obţinute prin contractul de credit, or dezvoltarea acestora nu permite încadrarea şi analizarea din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de lege, motiv pentru care nu pot fi reţinute ca şi critici de nelegalitate.

Totodată, se constată că principala nemulţumire a recurenţilor - reclamanţi priveşte stabilirea lipsei calităţii de consumatori a reclamanţilor şi modul în care s-a apreciat că banii proveniţi din contractul de credit au fost folosiţi pentru dezvoltarea unei afaceri comerciale, însă din sinteza acestor nemulţumiri, prezentate fără o acurateţe juridică, recurenţii-reclamanţi nu au arătat în ce constă greşeala instanţei de apel din perspectiva motivelor de recurs invocate.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

De aceea, recurenţii-reclamanţi ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, dacă în hotărârea recurată există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, sau dacă au existat motive străine de natura cauzei în sensul că instanţa s-a îndepărtat de la obiectul cererii de chemare în judecată, ori dacă au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material, însă recurenţii - reclamanţi nu a invocat asemenea critici, ci doar argumente vizând situaţia de fapt prin raportare la interpretarea probatoriului administrat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie şi care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

În consecinţă, se constată că recurenţii-reclamanţi s-au îndepărtat de la cerinţele motivelor de recurs invocate, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1486/A din 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1486/A din 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.