Recall annulled for failure to substantiate cassation grounds challenging labor dismissal nullity and civil liability

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2014, la data de 13 mai 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea deciziei nr. 26 prin care i-a fost desfăcut contractul de munca la data de 05.08.2010, motivul fiind nulitatea absolută a acestui document, anularea înscrisului "Decizia nr. 26/05.08.2010", pe motiv de nulitate absolută, întrucât numita B., persoana care conduce spitalul, a semnat acest act în calitate de "manager general", funcţie pe care nu a deţinut-o niciodată, actul fiind întocmit într-un mod vădit nelegal şi necorespunzător adevărului; obligarea Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti la reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior concedierii, acela de asistentă medicală la Camera de Garda (Unitate de Primire Urgente) în program 12/24h; obligarea Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice Bucureşti la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, începând cu 05.08.2010 şi până la reintegrarea efectivă şi reală; obligarea Spitalului de Oftalmologie la plata daunelor morale în valoare de 3.600.000 RON, obligarea Spitalului de Oftalmologie şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13 ianuarie 2015, reclamanta a formulat cerere modificatoare, precizatoare si completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Sănătăţii Publice şi a recurentei B..

În drept a invocat art. 998, 999 C. civ. de la 1864 sau 1349 Noul C. civ. cu referire la art. 271 Noul C. proc. civ. şi art. 78 si 80 Noul Cod al Muncii.

Prin încheierea din data de 17.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014, a fost disjunsă cererea modificatoare, precizatoare şi completatoare formulată de către reclamanta A. în data de 13.01.2015, cu formarea unui nou dosar, cu nr. x/2015

Prin încheierea din 14 aprilie 2015, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VIII-a a Tribunalului Bucureşti, în soluţionarea cererii modificatoare şi precizatoare având ca temei dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. de la 1864, cât şi dispoziţiile art. 1349 Noului C. civ. raportat la art. 271 C. proc. civ. şi anume petitul prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a actului juridic, a deciziei din data de 05.08.2010, în sensul dispoziţiilor de drept arătate, precum şi obligarea Ministerului Sănătăţii Publice la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale şi 400.000 RON reprezentând lipsă de folosinţă a drepturilor salariale, de asemenea obligarea pârâtei B., ca persoană fizică, în baza aceloraşi temeiuri, la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale şi 400.000 RON reprezentând lipsă de folosinţă a drepturilor salariale pe perioada 2010 în prezent, fiind declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2901

Prin sentinţa civilă nr. 1666 din 20 decembrie 2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii formulării capătului de cerere privind constatarea nulităţii deciziei din 05.08.2010 şi a capătului de cerere privind daunele materiale; a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, B. şi Ministerul Sănătăţii; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere având ca obiect daunele morale şi a respins acest capăt de cerere ca prescris.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1666 din 20 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 şi alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că instanţa de apel a apreciat greşit că tribunalul a procedat corect când la acelaşi termen de judecată a soluţionat şi cererea privind excepţia de neconstituţionalitate şi excepţiile fondului. Astfel, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe loc asupra excepţiei de neconstituţionalitate, nu a încadrat-o în art. 29 alin. (1), (2), (3), motivarea trebuia comunicată pe loc astfel încât să existe şi respectarea termenului de 48 de ore de la respingere, pentru a se exercita dreptul la calea de atac.

Consideră că instanţa de apel a dat dovadă de părtinire în favoarea Ministerului Sănătăţii şi numitei B., lăsând nesancţionată greşala fondului de nejudecare a dosarului conform C. proc. civ. şi conform Legii nr. 47/1992.

Arată că instanţa de apel a apreciat greşit că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată admisă de tribunal este corectă. Instanţa fondului avea obligaţia să soluţioneze cauza sub toate aspectele învederate în cererea de chemare în judecată, respectiv cele legate de anularea actului juridic civil (nr. 26) întrucât avea grave vicii de formă fiind semnat de o persoană fără calitate de reprezentant, actul fiind nul de drept, iar instanţa avea obligaţia să dispună anularea acestuia.

De asemenea, consideră că instanţa de apel a avut o atitudine discriminatorie faţă de recurentă, întrucât a refuzat să îi permită accesul la actul real de justiţie şi la un proces corect.

Solicită anularea actului juridic civil unilateral cu caracter individual nr. 26/din 05 august 2010 emis prin încălcarea legii, considerând că actul este nul de drept întrucât nu este conform cu realitatea. Astfel, arată că este semnat cu sintagma de "manager general" conform celor menţionate chiar în respectivul act, invocându-se Dispoziţia nr. 53/1993, în condiţiile în care tocmai dispoziţia 53 contrazice în totalitate sintagma de "Manager general" şi face referire la funcţia de "director", funcţie care la 5 august 2010 nu mai era valabilă începând cu luna iunie 2006(prin aplicarea Legii nr. 95/2006).

Mai susţine şi faptul că instanţa de apel a apreciat greşit că actul nr. 26 nu este act juridic civil.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat greşit că intervine autoritatea de lucru judecat referitor la dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Braşov, dosar în care s-a judecat cauza exclusiv din punctul de vedere al presupusei abateri disciplinare a recurentei şi s-a prezumat din oficiu legalitatea actului nr. 26.

Aşadar, consideră că atât instanţa atât de fond cât şi de apel au refuzat sub pretextul autorităţii de lucru judecat soluţionarea cauzei pe fond cu dovezi şi probe, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a dreptului său la actul de justiţie şi la un proces corect.

Recurenta mai arată şi faptul că instanţa de apel a apreciat greşit susţinerea tribunalului că intervine termenul de prescripţie începând cu 05 august 2010, în condiţiile în care actul doveditor Dispoziţia 54 a fost descoperit la finele anului 2014, termen de la care începe să curgă termenul de prescripţie faţă de susţinerile nulităţii actului nr. 26 .

În opinia recurentei, cea mai gravă susţinere a instanţei de apel priveşte afirmaţia conform căreia nu are importanţă dacă "B. nu era manager general", ... întrucât "faptul ilicit cauzator de prejudicii l-ar reprezenta decizia de concediere nr. 26, indiferent de cum şi de cine a fost semnată aceasta."

Consideră că această interpretare este contrară raţionamentului juridic întrucât faptul ilicit îl reprezintă întocmirea de către numita B. a unui act fals şi nul din punct de vedere juridic actul nr. 26, pe care a semnat cu date false şi fără să deţină legal funcţia pretinsă de "manager general" act pe care l-a susţinut drept autentic şi real şi care a produs efecte în planul relaţiilor de muncă.

Susţine că a pus în discuţie existenţa unui act juridic civil nul de drept, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra sa. Litigiul de muncă nu soluţionează legalitatea actului din punctul de vedere al angajatorului (dacă persoana semnatară a deciziei era sau manager legal), ci soluţionează fapta salariatului prin prisma asa-zisei fapte disciplinare.

Instanţa de apel a apreciat greşit că nu se mai poate judeca această cauză şi nu se mai pot cere daune pentru prejudicul produs. În opinia recurentei, obligarea Ministerului Sănătăţii şi a numitei B. este perfect legală şi corectă respectiv de a fi obligaţi să-i achite despăgubiri şi daune materiale întrucât din propria lor culpă au exercitat funcţii în mod ilegal şi au emis acte false în mod ilegal cu repercusiuni asupra recurentei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Prin încheierea nr. 596 din 22 februarie 2018, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii, a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o spre competentă soluţionare secţiei a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este inadmisibil întrucât obiectul principal al cauzei îl constituie anularea deciziei nr. 26 din 5 august 2010, act unilateral ce decurge din raporturile de muncă.

La data de 9 mai 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

S-a acordat termen la data de 21 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea modificatoare, precizatoare şi completatoare formulată de către reclamanta A. în data de 13 ianuarie 2015, în dosarul nr. x/2014, cerere disjunsă prin încheierea de şedinţă din data de 17 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu formarea unui nou dosar, înregistrat cu nr. x/2015.

Prin această cerere, reclamanta A. a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor Ministerului Sănătăţii Publice şi B., constatarea nulităţii absolute a actului juridic reprezentat de decizia de concediere nr. 26 din 5 august 2010 emisă de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, în sensul dispoziţiilor de drept civil indicate, obligarea Ministerului Sănătăţii Publice la plata sumei de 100.000 RON reprezentând daune morale şi la plata sumei de 400.000 RON reprezentând lipsa de folosinţă a drepturilor sale salariale, obligarea pârâtei B. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând daune morale şi la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând lipsa de folosinţa a drepturilor sale salariale pe perioada 2010 şi până în prezent.

Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 vechiul C. civ., cât şi pe dispoziţiile art. 1349 noul C. civ. cu referire la art. 271 C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că obiectul principal al dosarului pendinte îl constituie "constatarea nulităţii actului juridic" indicat de reclamantă, din care derivă pretenţiile băneşti la care se consideră îndreptăţită ca urmare a anulării acestui act.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este admisibil în principiu, întrucât este vorba de un litigiu evaluabil în bani.

Având în vedere că decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, iar decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 17 octombrie 2017, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

La termenul din data de 21 noiembrie 2018, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepţia nulităţii recursului, soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului de admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea nulităţii deciziei din 5 august 2010 şi a capătului de cerere privind daunele materiale şi, în consecinţă a respins ca inadmisibile aceste capete de cerere şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere având ca obiect daunele morale.

În speţă, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că deşi au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., din dezvoltarea susţinerilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Motivarea cererii de recurs reprezintă o succesiune de fapte şi afirmaţii fără a fi formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, iar din sinteza acestor nemulţumiri, prezentate fără o acurateţe juridică, recurenta-reclamantă nu a demonstrat pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

În speţa de faţă, susţinerile recurentei-reclamante se referă la chestiuni de fond ale cauzei, criticile vizând soluţia pronunţată de prima instanţă, iar nu la soluţia instanţei de apel şi argumentele acestei instanţe.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Se constată că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

Or, recurenta reia aceleaşi susţineri privind motivele de nulitate şi nelegalitatea deciziei nr. 26/05.08.2010 emise de Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, aspecte care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Având în vedere că obiectul pricinii îl reprezintă angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 998-999 C. civ. de la 1864, recurenta ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, din perspectiva motivelor de recurs invocate, dacă au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material prevăzute de art. 3 şi urm. din Decretul nr. 167/1958.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti şi, în consecinţă va anula cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 851 A/2017 din 17 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.