Recourse in stock transaction nullity action dismissed as inadmissible due to below-monetary-threshold value
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the principal appeal as inadmissible and declared the cross-appeal ineffective, thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force. The dispute concerned a claim for the absolute nullity of stock market transactions involving the sale of shares, a monetary claim valued at approximately 546,000 RON, which the lower court had dismissed on the merits after rejecting an admissibility defense. The decisive legal basis was Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which restricted the right to appeal by cassation for monetary claims under 1,000,000 RON pronounced prior to July 20, 2017, a provision held to remain valid for the specific judgment date of February 2017 despite later unconstitutionality findings; consequently, the appeal failed to meet the statutory threshold for admissibility, and the cross-appeal was rendered without effect under Article 491(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 2401 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 2401 din Legea nr. 297/2004, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ; Recourse in stock transaction nullity action dismissed as inadmissible due to below-monetary-threshold value: Prin încheierea din 5 mai 2016, raportat la prevederile art. 61-62 C. proc. civ., instanţa a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de G. şi E., apreciind că părţile în cauză nu justifică un interes propriu raportat la obiectul cauzei dedus judecăţii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
La data de 28.08.2014, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI - a civilă, sub nr. x/2014, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A., S.C C. S.R.L., Autoritatea de Supraveghere Financiară A.S.F. Bucureşti şi Depozitarul Central Bucureşti, prin care s-a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a operaţiunilor bursiere prin intermediul cărora pârâta S.C. B. S.A. a vândut către S.C. C. S.R.L. un număr de 4.459.000 acţiuni deţinute la S.C. D. S.A. Constanta, reprezentând 18,0092 % din totalul drepturilor de vot.
La data de 7 mai 2015, E. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
Prin sentinţa civilă nr. 3148 din 5 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
La data de 9 iunie 2015 F. a formulat cerere de intervenţie în interesul SIF TRANSILVANIA.
Cauza a fost înregistrată la 25 ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Constanţa.
La data de 2 martie 2016, G. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu.
Prin încheierea din 5 mai 2016, raportat la prevederile art. 61-62 C. proc. civ., instanţa a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de G. şi E., apreciind că părţile în cauză nu justifică un interes propriu raportat la obiectul cauzei dedus judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1156/26.05.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanta A. şi s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A, S.C. C. S.R.L. şi Depozitarul Central Bucureşti.
Intervenienţii în nume propriu E. şi G. au formulat apel împotriva încheierii din 5 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2016, iar reclamanta A. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1156/26.05.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.
Prin încheierea din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Constanţa a dispus disjungerea apelului declarat de SIF TRANSILVANIA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1156/2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2014 şi înregistrarea separată de apelul declarat împotriva încheierii din data de 05.05.2016.
Prin decizia civilă nr. 608 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii intervenienţi în nume propriu - E. şi G. împotriva încheierii din 05.05.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2014.
Prin decizia civilă nr. 109 din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1156/26.05.2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2014. A fost anulată hotărârea apelată şi s-a reţinut cauza pentru judecata prin evocarea fondului.
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată.
S-a respins acţiunea, ca nefondată.
A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul S.C. Depozitarul Central S.A. a sumei de 9.283,25 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Au fost obligaţi intimaţii la plata către apelantă a sumei de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în faza apelului reduse.
Pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) a formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 109 din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Prin decizia civilă nr. 403 din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, această cerere a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 109 din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a declarat recurs principal.
Pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, dar şi recurs incident, reiterând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin care a solicitat, respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca fiind nefondat.
Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca fiind nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin raport reţinându-se inadmisibilitatea recursului principal, în raport de art. 2401 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Recurenta A. S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit, solicitând să se revină asupra concluziei privind inadmisibilitatea recursului, motivat de faptul că în cauză nu este incident art. 2401 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, că acţiunea nu este una specifică legislaţiei pieţei de capital şi cel puţin două dintre capetele de cerere incidentale sunt întemeiate pe dreptul comun.
Analizând recursul principal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În speţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 august 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A., S.C C. S.R.L., Autoritatea de Supraveghere Financiară A.S.F. Bucureşti şi Depozitarul Central Bucureşti, a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a operaţiunilor bursiere prin intermediul cărora pârâta S.C. B. S.A. a vândut către S.C. C. S.R.L. un număr de 4.459.000 acţiuni deţinute la S.C. D. S.A. Constanta, reprezentând 18,0092 % din totalul drepturilor de vot.
Înalta Curte, reanalizând actele şi lucrările dosarului, raportat şi la susţinerile recurentei exprimate în punctul de vedere la raportul întocmit în cauză, constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute a operaţiunilor bursiere prin care societatea B. S.A. a vândut societăţii C. S.R.L. un număr de 4.459.000 acţiuni deţinute în cadrul societăţii D. S.A. Constanţa, cererea astfel formulată având un caracter patrimonial, evaluabil în bani.
În cuprinsul cererii, reclamanta a indicat valoarea obiectului litigiului ca fiind în cuantum total de 546.220,70 RON: valoarea litigiului este în sumă de 539.220,7 RON (tranzacţia notificată de H. prin adresa x/11.08.2014) plus 7.000 RON (tranzacţia notificată de H. prin adresa x/19.08.2014) - dosar fond).
Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede:
"(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".
Aşa fiind, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că este vorba de o acţiune cu caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea litigiului (546.220,70 RON) se află sub plafonul prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului.
Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În considerentele acestei decizii (paragraful 32), s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Astfel, în privinţa hotărârilor pronunţate în apel, anterior publicării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale (în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017), se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Or, în speţă, decizia recurată este pronunţată anterior datei de 20 iulie 2017, respectiv la 21 februarie 2017.
Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Se reţine prioritatea analizării excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, întrucât, pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Aşa fiind, în condiţiile în care recursul principal declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., îl va respinge ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte recursul incident declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) împotriva deciziei civile nr. 109 din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este de reţinut că, potrivit art. 491 alin. (1) raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., dacă recursul principal (în speţă recursul declarat de reclamanta A. S.A.) este inadmisibil, recursul incident rămâne fără efect.
Astfel, în condiţiile în care soluţia este aceea de inadmisibilitate a recursului principal declarat de reclamanta A. S.A., recursul incident formulat de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) apare ca fiind rămas fără efect, în raport cu prevederile menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 109 din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constată ca fiind rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (ASF) împotriva deciziei civile nr. 109 din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.