Negative jurisdictional conflict: binding effect of interlocutory competence order under Arts. 131 and 235 CPC

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, sub număr de dosar x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să achite debitul în sumă de 65.526,16 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sinaia în soluţionarea prezentei cauze solicitând, în raport cu prevederile art. 107 C. proc. civ., declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

La termenul din 17 martie 2016, Judecătoria Sinaia a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, apreciind ca fiind neîntemeiată excepţia invocată, a respins-o prin încheierea pronunţată la acea dată, motivat de faptul că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în raport de locul prevăzut în contract pentru executare, respectiv în oraşul Sinaia.

Prin încheierea din 13 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Sinaia, a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ., faţă de lipsa părţilor legal citate.

La termenul de judecată din 5 iulie 2016, Judecătoria Sinaia a încuviinţat cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi, prin încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată, s-a declarat competentă general, material şi teritorial în soluţionarea cauzei, conform dispoziţiilor art. 94 lit. j) raportat la art. 113 pct. 4 C. proc. civ. a respins excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare; a unit cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei pentru faptul că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

La termenul de judecată din 13 iunie 2018, Judecătoria Sinaia a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă, şi, prin sentinţa civilă nr. 519 din 13 iunie 2018, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Braşov, reţinând, în esenţă, că aceasta este instanţa de la domiciliul pârâtului, conform regulii generale prevăzute de art. 107 C. proc. civ.

Învestită prin declinare, Judecătoria Braşov, având în vedere art. 113, art. 116 şi art. 126 C. proc. civ., a reţinut, în esenţă, că, raportat atât la obiectul contractului (pretenţii derivate dintr-un contract de locaţiune), cât şi locul prevăzut în contract pentru executare, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Judecătoriei Sinaia, oraşul Sinaia fiind atât locul situării imobilului închiriat, cât şi sediul reclamantei, prevăzut ca şi loc de efectuare a plăţii chiriei.

S-a mai precizat că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Sinaia, reclamantul a înţeles să învestească respectiva instanţă cu judecarea acţiunii sale.

Totodată, s-a mai reţinut că prin încheierile de şedinţă de la termenele din 17.03.2016 şi din 05.07.2016, Judecătoria Sinaia s-a declarat competentă în soluţionarea cauzei, respingând excepţia de necompetenţă invocată de pârâtă prin întâmpinare, astfel că aceasta a pronunţat o încheiere interlocutorie, conform art. 235 C. proc. civ., fiind legată de soluţia dată prin aceasta, iar, întrucât excepţia de necompetenţă teritorială a fost soluţionată, Judecătoria Sinaia nu mai putea reveni asupra acesteia.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 9246 din 19 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Braşov, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sinaia. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sinaia competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cazul încălcării normelor de competenţă teritorială neexclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

În speţă, în faţa primei instanţe sesizate (Judecătoria Sinaia) pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie care a fost analizată de către instanţă, iar prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2016, excepţia a fost respinsă, avându-se în vedere dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, urmare a soluţionării excepţiei necompetenţei teritoriale, Judecătoria Sinaia a rămas competentă să judece litigiul, aceasta neavând dreptul să mai pună în discuţie ulterior excepţia necompetenţei sale teritoriale, chiar dacă ar fi constatat că a greşit atunci când a respins-o, întrucât încheierea din 17 martie 2016 are caracter interlocutoriu, conform art. 235 C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În consecinţă, în urma soluţionării excepţiei de necompetenţă teritorială la 17 martie 2016 şi a constatării că Judecătoria Sinaia este competentă teritorial să judece cauza, această instanţă era obligată să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită.

Aşa fiind, faţă considerentele expuse, în raport şi cu prevederile art. 131 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sinaia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.