Salary dispute over GEO 83/2014 assigned to Tribunal Dâmbovița on plaintiffs' venue choice; jurisdictional conflict resolved in plaintiffs' favor

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y.,Z., AA.,BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. şi MM., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş la plata diferenţelor salariale dintre plăţile efectiv efectuate şi sumele ce li se cuveneau în baza O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin legea 71/2015, şi la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite; să fie obligaţi pârâţii să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, şi pe cale de consecinţă, să achite reclamanţilor sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie), pârâtul Ministerul Justiţiei urmând să fie obligat să aloce fondurile necesare pentru plata acestor drepturi salariale.

Pârâta Curtea de Apel Piteşti a invocat, prin întâmpinare, necompetenţa teritorială a Tribunalului Dâmboviţa în soluţionarea pricinii şi a solicitat admiterea excepţiei invocate şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Prin sentinţa nr. 550 din 10 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut, în esenţă, că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., deoarece reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Argeş.

S-a arătat că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile referitoare la conflictele de muncă se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, iar dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cum reclamanţii au locul de muncă în Piteşti, judeţul Argeş, s-a apreciat că Tribunalului Argeş îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr de dosar.

Prin încheierea din 17 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Argeş, s-a reţinut că din coroborarea prevederilor art. 127 C. proc. civ. cu Decizia nr. 290/26.04.2018 rezultă că necesitatea declinării prezentei cauze în favoarea Tribunalului Dâmboviţa se impune pentru legala şi justa soluţionare a pricinii.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict individual de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 20 decembrie 2017, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actualul art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, însă absolută, reclamanţii aveau alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanţa de la domiciliul lor, fie instanţa de la locul de muncă al acestora.

Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Argeş a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit situaţiei de fapt reţinută de instanţele în conflict şi necontestată de părţi, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanţii aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate şi personal conex în cadrul Judecătoriei Piteşti.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituţională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, având în vedere alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., calitatea de personal în cadrul Judecătoriei Piteşti a reclamanţilor atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării cererii, respectiv Tribunalul Argeş, în speţă.

Pe de altă parte, Tribunalul Argeş cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situaţie în care reclamantele pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamanţii s-au adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Dâmboviţa, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Piteşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dâmboviţa, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul lor de muncă, reclamanţii şi-au manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererii acestora.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.