Salary recalculation for auxiliary court staff: applicability of exclusive territorial jurisdiction for judicial personnel under Art. 127 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, sub număr de dosar x/2018, reclamantele A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 452/26.06.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti şi a anexelor acesteia şi emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale, astfel: începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, în baza unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, conform Legii nr. 71/2015, pentru reclamanta A.; începând cu data de 01.12.2015, pentru A., şi cu data de 08.12.2015 pentru B. şi C., şi până la data de 30.09.2016 în baza unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

De asemenea, reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 09.04.2015 pentru reclamanta A. şi respectiv, data de 08.12.2015 pentru B. şi C. până la data plăţii efective a sumelor cuvenite, precum şi obligarea pârâţilor să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 57/2015 în mod retroactiv şi, pe cale de consecinţă, să achite reclamantelor sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie).

Prin sentinţa civilă nr. 956/2018 din 8 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzău a reţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii îl reprezintă drepturi salariale, iar din copiile cărţilor de identitate aflate la dosar rezultă că niciuna dintre reclamante nu domiciliază pe raza teritorială a Judeţului Buzău, toate cele trei reclamante îndeplinind funcţii de personal auxiliar în cadrul judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel încât nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. referitoare la competenţa alternativă, întrucât instanţa competentă material nu este judecătoria (unde acestea îşi desfăşoară activitatea), ci tribunalul.

În condiţiile în care cele trei reclamante au locul de muncă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, aflată în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", Tribunalul Buzău a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni revine Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 6449 din 12 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ. în forma după pronunţarea Deciziei nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la 23.07.2018.

Ţinând seama de efectele deciziei Curţii Constituţionale, de considerentele care au stat la baza adoptării acesteia, Tribunalul Bucureşti a arătat că, începând cu 23.07.2018, data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei indicate anterior, competenţa de soluţionare aparţine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu respectiva curte de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa fiind, s-a constatat că Tribunalul Buzău, instanţă sesizată iniţial de către reclamante, se află în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti (după cum rezultă din Anexa nr. 1 a Legii nr. 304/2004), învecinată Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bucureşti, tribunal care ar fi fost competent teritorial să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Buzău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanţe care s-au dezînvestit reciproc au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât se constată că instanţa de judecată a fost învestită în cauză cu un conflict individual de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 13 martie 2018, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) din Codul muncii (actualul art. 269 alin. (2), în considerarea caracterului de normă specială ulterioară ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă, însă absolută, reclamantele aveau alegerea între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv fie instanţa de la domiciliul lor, fie instanţa de la locul de muncă al acestora.

Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Buzău şi Tribunalul Bucureşti a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care, potrivit situaţiei de fapt reţinută de instanţele în conflict şi necontestată de părţi, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantele aveau calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, s-a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin urmare, interpretarea dată de Curtea Constituţională asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se impun cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

Astfel, având în vedere alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., calitatea de personal în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a reclamantelor atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării cererii, respectiv Tribunalul Bucureşti, în speţă.

Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situaţie în care reclamantele pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Or, reclamantele s-au adresat în vederea soluţionării propriului litigiu de muncă Tribunalului Buzău, aflat în raza de competenţă a unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Introducând cererea de chemare în judecată la Tribunalul Buzău, respectiv la una din instanţele competente material din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în raza căreia se află locul lor de muncă, reclamantele şi-au manifestat opţiunea, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea cererii acestora.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.