Applicability of appeal to High Court for credit disputes under €200k post-constitutional ruling on valuation thresholds

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Paşcani, sub număr de dosar x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. - MEMBRĂ A D., solicitând instanţei să dispună: constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la rambursarea creditului, prevăzută de art. 8 pct. 1 din Contractul de Credit, clauză care maschează un comision de risc valutar şi eliminarea acesteia; îngheţarea (stabilizarea) cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării Contractului de credit, curs valabil pe toată perioada derulării contractului; restituirea de către pârâtă a tuturor sumelor plătite în plus, ca urmare a suportării riscului de curs valutar, de la data încheierii contractului de credit şi până în prezent; denominarea în monedă naţională a plăţilor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 4 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Paşcani a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Paşcani, invocată de pârâtă; a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtă; a fost respinsă excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtă; a fost respinsă excepţia prescrierii dreptului material la acţiune privind restituirea sumelor de bani percepute ca presupus abuzive, invocată de pârâtă, şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. - MEMBRĂ A D..

Împotriva acestei sentinţe, A. şi B. au declarat apel care, prin decizia civilă nr. 1199/2017/CIV din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1199/2017/CIV din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului.

Prin decizia nr. 360/2018 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei nr. 1199/2017/CIV din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul a fost înregistrat la 30 august 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni spre soluţionare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Prin decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

Aşa fiind, în raport cu dezlegarea dată prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii anterior evocată, ţinând cont şi de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum şi de faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Iaşi, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 1199/2017/CIV din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.