Supreme Court incompetence to hear appeals against tribunal decisions absent express statutory attribution

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la 14 iulie 2016 pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Primăria com. Grăniceşti - prin primar, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare nr. x/2016 al Primăriei com. Grăniceşti.

Ulterior, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând şi anularea adresei nr. x/2016 privind sistarea construcţiei până la intrarea în legalitate.

Prin sentinţa civilă nr. 607 din 16 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea civilă având ca obiect anulare act, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA COMUNEI GRĂNICEŞTI prin primar.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel.

La 15 mai 2017, B. a depus la dosar cerere de intervenţie accesorie.

Prin decizia civilă nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca nefondate, apelul declarat de către apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 607/16.02.2017, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI GRĂNICEŞTI - prin primar şi cererea de intervenţie accesorie formulată de B..

La data de 25 septembrie 2017, A. a formulat cerere de îndreptare, lămurire şi completare a deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 1516 din 15 decembrie 2017, Tribunalul Suceava a dispus rectificarea citativului, în sensul că numitul B. are calitatea de intervenient accesoriu în loc de intervenient pârât şi a respins ca nefondată cererea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI GRĂNICEŞTI - prin primar, intervenient accesoriu fiind B..

Împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 şi nr. 1516 din 15 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Suceava, reclamanta A. a declarat recurs.

De asemenea, împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, a declarat recurs şi intervenientul accesoriu B..

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

La termenul din 8 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor.

Prin decizia nr. 101 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale de soluţionare a recursurilor şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acestora, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursurile au fost înregistrate la 30 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Preliminar, având în vedere că reclamanta A. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, cât şi împotriva deciziei civile nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă prin cea din urmă fiind soluţionată cererea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017, se impune precizarea faptului că hotărârea de îndreptare, lămurire/completare a dispozitivului face parte integrantă din decizia pronunţată, astfel că aceasta se supune regulilor procedurale prevăzute pentru hotărârea finală pe care o precede, în acest sens fiind şi prevederile art. 446 C. proc. civ.

Se reţine că recursurile au fost declarate împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în apel, într-o cerere având ca obiect anulare proces-verbal de constatare, respectiv o decizie pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, echivalează cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum şi dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie conform cărora:

"competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziţie legală nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor.

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul şi scopul recursului şi nu în ultimul rând instanţa competentă să soluţioneze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuieşte controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă, el se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcţionează principiul organizării ierarhice a instanţelor judecătoreşti, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituţională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezenţa sintagmei "instanţa ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziţii legale reprezintă o aplicaţie particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanţelor de control judiciar le revine competenţa de a soluţiona căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Suceava în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a recursurilor în favoarea Curţii de Apel Suceava căreia îi aparţine competenţa ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziilor civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 şi nr. 1516 din 15 decembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia I civilă şi a recursului declarat de recurentul-intervenient accesoriu B. împotriva deciziei civile nr. 1039 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.