Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 505/2018 AI generated

Cassation of commercial debt claim annulled for failure to pay judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 505/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the defendant, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that obligated the defendant to pay a reduced sum of RON 437,517 plus interest and legal costs, and reversing the first instance court's dismissal of the plaintiff's claim. The dispute involved a cross-border commercial debt claim where the insolvent plaintiff, acting through its judicial liquidator, sought to recover unpaid principal from a foreign defendant, while the defendant argued that a subsequent contract and pre-payment extinguished the specific invoices sued upon. The cassation court did not examine the merits or the specific grounds for cassation invoked by the defendant; instead, it resolved the case on the preliminary procedural ground of non-compliance with stamp duty requirements, citing Article 486(3) of the Civil Procedure Code and Articles 32 and 33 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013, which mandate that appeals must be stamped with evidence of payment attached, subject to the sanction of nullity if the deadline for regularizing the deficiency is missed.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Cassation of commercial debt claim annulled for failure to pay judicial stamp duty: Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 31 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. a invocat, în esenţă, excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi inadmisibilitatea solicitării de menţinere a soluţiei primei instanţe, raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty commercial debt grounds for cassation nullity of contract civil judgment payment of interest

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
257/A din 4 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi păstrarea sentinţei Tribunalului Arad.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
a invocat, în esenţă, excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi inadmisibilitatea solicitării de menţinere a soluţiei primei instanţe, raportat la prevederile art.
art. 497 C. proc. civ
civ., precum şi inadmisibilitatea solicitării de menţinere a soluţiei primei instanţe, raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 23 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin.
art. 1 din O.U.G nr. 80/2013
Prin art. 1 din O.U.G nr.
art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 30.03.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.., a solicitat obligarea debitoarei la plata sumei de 1.883.511,00 RON reprezentând debit principal neachitat, a dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei fiecărei facturi emise, şi până la plata integrală a sumei datorate şi a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Reclamanta a apreciat că în prezenta speţă sunt incidente dispoziţiile Regulamentului UE nr. 1215/2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Prin sentinţa civilă nr. 627 din 5 septembrie 2016, Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a respins acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamantă.

Împotriva sentinţei civile nr. 627 din 5 septembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia a II-a civilă a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. Cluj Napoca.

Prin decizia nr. 257/A din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul reclamantei A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL, împotriva sentinţei civile nr. 627/05.09.2016 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2016.

A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta C., Ungaria, la plata sumei de 437.517 RON, cu dobânzi legale de la data scadenţei facturilor până la plata sumei datorate, către reclamantă. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate şi a obligat pârâta intimată să plătească reclamantei apelante suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorar avocat.

Prin încheierea din 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei 257/A/04.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016. A dispus menţionarea în dispozitiv a căii de atac şi a termenului de exercitare a acesteia, respectiv cu recurs în 30 de zile de la comunicare, dispunând îndreptarea erorii materiale, pe ambele exemplare ale deciziei.

Recurenta-pârâtă C. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 257/A din 4 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi păstrarea sentinţei Tribunalului Arad.

În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, că, potrivit considerentelor instanţei de apel, Acordul şi contractul de vânzare-cumpărare din data de 06.06.2014 nu ar fi stins debitul constatat prin facturile cu numerele 2108E/06.02.2014 şi 2110E/20.02.2014, pentru că, raportat la felul mărfii, cantitatea convenită de părţi, preţul în Euro/tonă şi preţul de achiziţie, acest acord are în vedere raporturi de livrare viitoare şi în consecinţă acest acord al părţilor nu se referă la cele două facturi antemenţionate, fiind încheiat ulterior datei de facturare.

Este adevărat că, potrivit contractului menţionat, părţile au convenit că "Transportarea mărfurilor se va efectua de începerea recoltării (previzibil sfârşitul lunii iunie 2014), în formă continuă, se va finaliza cel târziu la data de 20 iulie 2014", dar tot în continuarea prevederilor contractuale părţile au convenit şi asupra faptului că "Vânzătorul, la începerea transportului, emite factura pentru marfa achiziţionată de către cumpărător, anexează la factură chitanţa cu suma totală de achiziţie ", mai susţine recurenta-pârâtă.

Ori, pe de o parte, recurenta-pârâtă arată că se pune întrebarea care ar fi acele facturi şi chitanţe aferente acestui contract, din moment ce aceasta a achitat în avans în totalitate preţul de 135.000 euro pentru cele 450 tone de rapiţă care urma sa fie livrată, când şi dacă a mai avut loc livrarea mărfurilor, din moment ce toate celelalte facturi emise, exceptând pe cele două în discuţie (2108E/06.02.2014. şi 2110E/20.02.2014), au corespondent în acele Acorduri şi contracte de vânzare-cumpărare care reprezintă şi chitanţe liberatorii pentru exact sumele cuprinse în facturi.

In concluzie, recurenta-pârâtă opinează că, din moment ce nu există facturi şi documente care să ateste livrări efectuate în baza Acordului şi contractului de vânzare-cumpărare din data de 06.06.2014, confirmarea plăţii de 135.000 nu poate avea corespondent decât în facturile cu numerele 2108E/06.02.2014 şi 2110E/20.02.2014.

Pe de altă parte, Acordul şi contractul de vânzare cumpărare din data de 06.06.2014, arată că plata a avut loc la data de 01 mai 2014, deci cu mult anterior datei de 04 iunie 2014, data deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei-apelante, context în care nu se pune problema compensării în cadrul procedurii insolvenţei, ceea ce înseamnă că plata făcută nu poate fi imputată decât asupra celor două facturi menţionate, mai susţine recurenta-pârâtă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 31 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. a invocat, în esenţă, excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi inadmisibilitatea solicitării de menţinere a soluţiei primei instanţe, raportat la prevederile art. 497 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în etapa recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, faţă de care intimata-reclamantă a depus punct de vedere, prin care a arătat că achiesează la aspectele reţinute în raport, solicitând instanţei să pronunţe o soluţie de anulare a recursului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 3990,09 RON, aşa cum rezultă din dovezile aflate la dosar recurs.

Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de pârâta C., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 257/A din 4 aprilie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2018.