Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5047/2018 AI generated

Damages appeal over RON 48,796.73 claim transferred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction

Case Number Decizia nr. 5047/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction to the Court of Appeal of Iași, which will now hear the appeal in a dispute over damages (difference in compensation of RON 48,796.73 plus legal interest) brought by a claimant against a company in bankruptcy, after the lower court had admitted the claim and the appellate tribunal had reversed it. The ruling is final and binding on the receiving court. The decisive basis was Article 483(2) of the Civil Procedure Code, Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, and Constitutional Court Decision No. 369/2017, as interpreted by the High Court’s Decision No. 18/2018 (recurs în interesul legii), which assigned appeals against tribunal decisions in monetary claims up to RON 200,000 to the courts of appeal, not the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 96 alin. (3) C. proc. civ, art. 440 C. proc. civ, art. 1064 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ; Damages appeal over RON 48,796.73 claim transferred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: The ruling is final and binding on the receiving court. The decisive basis was Article 483(2) of the Civil Procedure Code, Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, and Constitutional Court Decision No. 369/2017, as interpreted by the High Court’s Decision No. 18/2018 (recurs în interesul legii), which assigned appeals against tribunal decisions in monetary claims up to RON 200,000 to the courts of appeal, not the High Court.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction civil dispute bankruptcy claim difference compensation damages payment standing to appeal

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ.

Determină competența materială de soluționare a recursului.

art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Temei pentru declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Iași.

art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Stabilește caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia în interesul legii.

art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

Exclude posibilitatea creării unui conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3093 din 5 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Bârlad a fost admisă acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Regională Bacău, şi a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 48.796,73 RON reprezentând diferenţă despăgubiri actualizată cu dobânda legală de la 8.12.2015, până la achitare; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5678 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a fost obligată pârâta să plătească expertului C. suma de 420 RON reprezentând diferenţă onorariu expert.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.A. Regională Bacău a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia Civilă.

La termenul de judecată din 13 septembrie 2017, instanţa, din oficiu, a invocat dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind suspendarea judecării apelului raportat la faptul că societatea apelantă este în procedura de faliment aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 132/16.02.2017 a Tribunalului Sibiu.

Prin decizia civilă nr. 1225/A din 27 septembrie 2017, Tribunalul Vaslui, secţia Civilă a constatat că nu se impune suspendarea judecăţii apelului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

A admis apelul formulat de S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar D. - Filiala Cluj împotriva sentinţei civile nr. 3093 din 5 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Bârlad, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Regionala Bacău. A obligat reclamanta la plata către expertul C. a sumei de 420 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1225/A din 27 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă.

La termenul din 15 mai 2018, Curtea de Apel Iaşi, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului.

Prin decizia nr. 255/2018 din 15 mai 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale de soluţionare a recursului şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de A. împotriva deciziei civile nr. 1225/A din 27.09.2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile anume prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de dispoziţiile art. 53, art. 64 alin. (4), art. 133 alin. (4), art. 1.071 alin. (1), art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ., art. 436 alin. (1), art. 1064 alin. (3) C. proc. civ.

În sprijinul hotărârii de declinare, s-a evocat decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, decizie în considerentele căreia Curtea Constituţională a arătat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Recursul a fost înregistrat la 30 august 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului din 5 septembrie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 21 noiembrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite cu următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni spre soluţionare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Prin decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

Aşa fiind, în raport cu dezlegarea dată prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii anterior evocată, ţinând cont şi de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum şi de faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Vaslui, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1225/A din 27 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.