Competence to hear appeal in utility debt litigation after unconstitutionality of transitional provision excluding cases under 1,000,000 RON from cassation review

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub număr de dosar x/2016, reclamantul MUNICIPIUL IAŞI a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului CABINET AVOCAT A. la plata sumei de 1) 333,68 RON cu titlu de contravaloare a facturilor de utilităţi energie termică aferente perioadei 11.2011-12.2012; 2) 154,50 RON cu titlu de contravaloare a facturilor de penalităţi calculate până la data de 31.07.2015; 3) penalităţi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 10617/2016 din 5 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare. A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea, ca prescris formulată. S-a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul MUNICIPIUL IASI prin primar a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2572/2017 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost respins.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul MUNICIPIUL IASI prin primar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2572/2017 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

La termenul din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului.

Prin decizia nr. 366/2018 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale de soluţionare a recursului şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de MUNICIPIUL IASI prin primar împotriva deciziei civile nr. 2572/2017 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de dispoziţiile art. 53, art. 64 alin. (4), art. 133 alin. (4), art. 1.071 alin. (1), art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ., art. 436 alin. (1), art. 1064 alin. (3) C. proc. civ.

În sprijinul hotărârii de declinare, s-a evocat decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, decizie în considerentele căreia Curtea Constituţională a arătat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Recursul a fost înregistrat la 30 august 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin rezoluţia completului din 31 august 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 21 noiembrie 2018 în vederea discutării excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite cu următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni spre soluţionare judecarea recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Prin decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

Aşa fiind, în raport cu dezlegarea dată prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii anterior evocată, ţinând cont şi de art. 517 alin. (4) C. proc. civ., conform căruia:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum şi de faptul că în cauza supusă judecăţii decizia recurată este pronunţată de Tribunalul Iaşi, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL IASI prin primar împotriva deciziei civile nr. 2572/2017 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2018.