Waiver of appeal as acquiescence to final judgment in dispute over abusive exchange rate clauses in foreign currency credit contracts

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 04.12.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 2.2. din Secţiunea 2 şi art. 6.3 din Secţiunea 6 din Condiţiile speciale ale contractului de credit nr. x/12.03.2008; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, la cursul de schimb franc elveţian-leu, afişat de B.N.R. la data încheierii contractului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 21.12.2015, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 580.193,78 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 2978/13.05.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6.106,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1834A/25.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul principal şi ca tardiv apelul incident.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În motivare, a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., competenţa soluţionării recursului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţelor de fond să constate încălcarea drepturilor consumatorului, respectiv încălcarea obligaţiei precontractuale de informare şi avertizare, folosirea unor practici înşelătoare şi a unei reclame deceptive, punerea pe piaţă în perioada 2006 - 2008 a unor produse de creditare toxice şi inserarea în contract a unor clauze abuzive.

În continuare, a evocat jurisprudenţa C.J.U.E. şi a subliniat că principiul nominalismului are caracter supletiv, astfel că pot fi verificate sub aspectul caracterului abuziv clauzele care îl transpun în contracte, nefiind incidentă excepţia instituită de art. 1 alin. (2) din Directiva C.E. nr. 93/13, care vizează clauzele contractuale ce reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispoziţiile ori principiile din convenţiile internaţionale la care statele membre sau Comunitatea sunt părţi, în special în domeniul transportului.

Totodată, a arătat că, deşi intră sub incidenţa noţiunii "obiectul principal al contractului", instanţa trebuie să procedeze la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale a căror nulitate o invocă, întrucât nu sunt redactate în mod clar şi inteligibil.

A mai susţinut recurenta că, potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., banca are obligaţia de informare a consumatorului cu privire la efectele economice ale clauzei şi de avertizare cu privire la posibilele variaţii de curs şi la efectele acestora, iar atunci când evaluează îndeplinirea acestei obligaţii, instanţa trebuie să se raporteze la expertiza şi cunoştinţele profesionistului în ceea ce priveşte posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină.

În opinia recurentei, intimata a încălcat obligaţia de informare şi de avertizare cu privire la serviciile financiare riscante vândute consumatorilor, astfel că se impune constatarea nulităţii clauzelor contractuale vizând restituirea creditului în monedă străină şi antrenarea răspunderii băncii, materializată în suportarea de către aceasta a riscului valutar.

A arătat recurenta că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, cauzează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-cerinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor."

În acest context, a susţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile statuate de textul de lege sus-menţionat pentru constatarea caracterului abuziv a clauzelor contractuale indicate prin cererea de chemare în judecată şi a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că acestea nu au fost negociate şi cauzează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe.

În final, a arătat că, urmare a constatării nulităţii absolute a clauzelor contractuale, va fi angajată răspunderea civilă delictuală a intimatei, care se va putea materializa în obligaţia de a converti creditul în RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la data încheierii contractului.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti.

La data de 16.01.2018, recurenta a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de renunţarea la judecata recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor prin încheierea din 12.06.2018.

Analiza art. 406 alin. (5) C. proc. civ. relevă că manifestarea de voinţă a renunţării la judecată presupune ca aceasta să vizeze cererea de chemare în judecată (sau, eventual, cererea reconvenţională).

Cum, în speţă, recurenta a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de renunţarea la judecata recursului, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 463 şi 464 C. proc. civ.

Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre, iar conform art. 464 alin. (2) din acelaşi Cod, achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei.

Având în vedere textele de lege sus-citate, precum şi manifestarea expresă de voinţă a recurentei-reclamante, Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acesteia la decizia civilă nr. 1834A/25.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei - reclamante A. la decizia civilă nr. 1834A/25.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.