Pharmaceutical debt claim between health insurer and supplier: cassation annulled for failure to pay judicial stamp duty

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 818.810,31 RON, reprezentând sume aferente perioadei iulie 2006 - decembrie 2007, nedecontate în conformitate cu prevederile contractelor nr. x/2006 şi y/2007, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 28.05.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea dosarului către secţia a VI-a Civilă a aceluiaşi tribunal, spre competentă soluţionare.

Prin sentinţa civilă nr. 3265/26.05.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei extinctive şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1425/20.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin aceeaşi decizie, curtea de apel a admis cererea formulată de expertul B. şi a majorat onorariul cuvenit acestuia cu suma de 2.480 RON, în sarcina apelantei.

Împotriva deciziei din apel, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, iar, în subsidiar, fie casarea hotărârii recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării sentinţei atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, fie modificarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată; de asemenea, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a prezentat relaţiile comerciale dintre părţi şi evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motiv contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de care prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a arătat că se impune casarea deciziei atacate şi fie trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, instanţei de apel, fie reţinerea cauzei spre rejudecare; recurentul nu a prezentat nicio critică circumscrisă acestui motiv de nelegalitate.

Subsumat criticii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că, sub aspectul analizei cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a susţinut că instanţele de fond au apreciat că acţiunea este nedovedită, contrar probelor administrate în faţa primei instanţe şi raportat la administrarea unor probe noi în apel - expertiza contabilă, înlăturată de instanţa de apel, în baza unui raţionament propriu.

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile O.G. nr. 30/2007.

A susţinut recurenta că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, a depus la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti toate prescripţiile medicale, astfel că nu i se poate imputa neefectuarea de către pârâte a demersurilor necesare şi lipsa avizului consultativ al Colegiului Farmaciştilor din România, dar şi că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile O.G. nr. 30/2007, pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la plata sumelor reprezentând contravaloarea medicamentelor eliberate în perioada 2005 - 2006 peste valoarea contractuală.

A mai arătat recurenta că, deşi actul normativ sus-menţionat a recunoscut furnizorilor de medicamente şi servicii medicale la decontarea sumelor aferente dreptului asiguraţilor de a primi medicamentele pentru care s-a încheiat contractul de asigurare şi a depus la dosar înscrisuri doveditoare, instanţele de fond nu au avut în vedere respectivele înscrisuri şi nu au analizat contractele nr. x/2006 şi y/2007.

În continuare, a arătat că, în contra celor reţinute de instanţele de fond, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 217 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 95/2006 şi art. 96 lit. m) din contractul-cadru, referitoare la drepturile asiguraţilor.

În acest context, a susţinut că, faţă de dispoziţiile sus-menţionate, care nu plafonează valoarea medicamentelor furnizate, clauza prevăzută la lit. i) din contractele de furnizare încheiate de părţi este nulă.

Aşa fiind, în opinia recurentei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile H.G. nr. 1225/2008 care a eliminat plafonarea valorii contractului, dar şi art. 219 din Legea nr. 95/2006, conform căruia lipsa fondurilor nu exonerează pe asigurator de obligaţia de plată a contravalorii serviciilor medicale aferente contractelor de asigurare; or, contrar celor reţinute de curtea de apel, pârâtele au recunoscut debitul, dar au invocat absenţa alocaţiilor bugetare.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 271 din Legea nr. 95/2006, conform cărora principala atribuţie a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti este de a contracta şi deconta serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condiţiile contractului-cadru, prin raportare la art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Aceasta, întrucât prin contractele nr. x/2006 şi y/2007, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti s-a obligat să îi deconteze contravaloarea medicamentelor eliberate cu şi fără prescripţie medicală în perioada 2006 - 2007, obligaţie care nu a fost îndeplinită.

De asemenea, a susţinut că motivele deciziei atacate sunt contradictorii, atât timp cât instanţa de apel a reţinut pe de o parte că majorarea valorii contractuale trebuie să îmbrace forma unui act adiţional, iar pe de altă parte a menţinut soluţia de respingere ca neîntemeiată a acţiunii, în condiţiile în care a reţinut că în speţă a fost încheiat actul adiţional nr. x/11.12.2007.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, respingând pretenţiile vizând sumele de 293.222,92 RON şi 525.587,43 RON, reprezentând debit restant aferent anilor 2006 şi 2007, curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente.

În final, a arătat că, urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale ale pârâtelor, se află în pragul insolvenţei.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti.

Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor prin încheierea din 12.06.2018.

Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.896,55 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 20.11.2018, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1425/20.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.