Jurisdictional conflict resolved: Târgoviște court holds exclusive jurisdiction in tort damages claim.

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 02.10.2014 pe rolul Judecătoriei Târgovişte, reclamanta S.C. A. S.A. Răcari a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. - Sucursala Dâmboviţa, prin B. S.A. şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtele la plata, în solidar, a sumei de 1.450 RON.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1.349 C. civ.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Târgovişte.

Prin sentinţa civilă nr. 121/25.03.2015, Judecătoria Târgovişte a respins excepţia necompetenţei materiale, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgovişte a reţinut că potrivit art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, invocat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în susţinerea excepţiei necompetenţei materiale, "litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile C. proc. civ..", iar art. 45, de asemenea invocat de această pârâtă, a fost abrogat de pct. 1 al art. 31 din Legea nr. 76/2012.

Conform art. 50 din O.U.G. nr. 51/1998, "procedurile de executare silită pentru valorificarea activelor la care se referă prezenta ordonanţă de urgenţă sunt supuse dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, efectuarea actelor de executare silită revenind organelor de executare fiscală."

A reţinut judecătoria că, în speţă, reclamanta a indicat ca temei juridic al acţiunii dispoziţiile art. 1.349 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, însă, în realitate, contestă modul în care a fost înfiinţată şi dispusă poprirea asupra conturilor sale.

Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor legale de către organele de executare fiscale, precum şi împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii; contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acesta nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

A mai reţinut judecătoria că potrivit art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, "contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă."

Astfel, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile C. proc. civ.."

Or, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia atât împotriva executării silite propriu-zise, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Constatând că în speţă executarea se realizează de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în sectorul 1 al municipiului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 17.06.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 15076/03.09.2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Totodată, conform art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali, iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Notând că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.349 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, acesta fiind singurul temei juridic invocat în cauză şi, mai mult, la termenul de judecată din data de 18.03.2015 reclamanta, prin avocat, a subliniat că acţiunea este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, arătând că, în speţă, competenţa teritorială a Judecătoriei Târgovişte este atrasă atât prin raportare la sediul pârâtei B. S.A. - Sucursala Dâmboviţa, cât şi prin raportare la locul săvârşirii faptei cauzatoare de prejudicii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că Judecătoria Târgovişte a schimbat calificarea cererii de chemare în judecată, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect.

Astfel, a reţinut că, într-adevăr, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată este obligată să dea calificarea exactă a acesteia sau, dacă apreciază că obiectul este imprecis, să solicite reclamantului să precizeze obiectul cererii, precum şi să solicite lămuriri şi explicaţii, însă întotdeauna aceasta se va realiza cu respectarea regulii dezbaterii contradictorii; în speţă, instanţa era ţinută de această obligaţie, cu atât mai mult cu cât dincolo de schimbarea temeiului juridic, a schimbat chiar obiectul cererii, în condiţiile în care apărătorul reclamantei arătase, în mod expres, că obiectul cererii îl reprezintă pretenţii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, arătând inclusiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Aşa fiind, a reţinut că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată indicat de reclamantă, prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă (conform art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.), situaţie în care reclamanta avea posibilitatea de a introduce acţiunea la oricare dintre instanţele deopotrivă competente, respectiv instanţa de la sediul oricăreia dintre pârâte, instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau cea în a cărei circumscripţie s-a produs prejudiciul.

Cum prima instanţă sesizată a fost Judecătoria Târgovişte - instanţa de la sediul pârâtei B. S.A. - Sucursala Dâmboviţa, a declinat competenţa în favoarea respectivei judecătorii.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Cum, în speţă, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, devin incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care instituie o competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţelor în a căror circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Pe de altă parte, conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia (...)."

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Or, reclamanta a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Târgovişte, în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta B. S.A. - Sucursala Dâmboviţa şi s-a săvârşit fapta ilicită.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa sesizată iniţial a fost legal învestită cu soluţionarea cauzei şi a devenit singura competentă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.