Mortgage contract abusive clauses; jurisdiction declined for lack of material competence

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.09.2015 pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C., cu sediul în Amsterdam, D. S.A. şi D. S.A. - Sucursala Iaşi, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constatate caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 6.1, 6.3, 6.4, 6.5, 8.2, 8.4 şi 8.7 din contractul de credit nr. x/26.05.2006 şi să dispună eliminarea acestora din contract; de asemenea, au solicitat să se dispună restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă, ce nu corespunde formulei de calcul bazate pe dobânda fixă de 4,99%; îngheţarea cursul de schimb franc elveţian-leu la momentul semnării contractului, urmând ca acesta să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, precum şi denominarea în moneda naţională a plăţilor, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 30.01.2017, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a E., cesionar al contractului de credit.

Prin sentinţa civilă nr. 6049/03.05.2017, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C.., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a E., a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele D. S.A., în nume propriu şi prin Sucursala Iaşi şi cu E., a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 6.1, 6.3, 6.4 şi 6.5 din contractul de credit ipotecar nr. x/26.05.2006, încheiat între reclamanţi şi pârâta D. S.A., prin Sucursala Iaşi şi a dispus anularea acestora, a respins celelalte capete de cerere şi a obligat pârâta D. S.A. la plata către reclamanţi a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, A., B., E. şi D. S.A. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 25/2018 civ/31.01.2018, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv si nulitatea clauzelor inserate la art. 6.4, doar în ce priveşte sintagma "în funcţie de politica Băncii", la art. 6.5 şi 8.2, privind comisionul de acordare, precum şi la art. 8.7., în ceea ce priveşte posibilitatea Băncii de a modifica fără consimţământul clientului nivelul taxelor şi comisioanelor din contract, a obligat pârâta D. S.A. să restituie reclamanţilor suma de 885 franci elveţieni, încasată cu titlu de comision de acordare în temeiul clauzei prevăzute la art. 8.2 din contract, a păstrat dispoziţiile sentinţei care nu contravin şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs, care a fost depus la Tribunalul Iaşi şi înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi, instanţa care, prin decizia nr. 328/11.06.2018, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132, rap. la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Iaşi, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la 31.01.2018, ulterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial.

Prin decizia nr. 18/01.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

De aceea, în condiţiile în care decizia atacată a fost pronunţată de Tribunalul Iaşi, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 25/2018 civ/31.01.2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.