Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4990/2018 AI generated

Competence of supreme court for appeal against first-instance tribunal judgment in mortgage annulment action

Case Number Decizia nr. 4990/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent and referred the case to the Cluj Court of Appeal, effectively leaving the Tribunal's decision in force but allowing the appeal to be properly adjudicated by the correct appellate instance. The dispute involved a plaintiff who sought to annul a mortgage contract based on forgery, which the Tribunal of Bistrița-Năsăud had rejected on the merits; the plaintiff subsequently filed an appeal, mislabeled as a "recourse," against this first-instance judgment. Relying on Article 97 of the Code of Civil Procedure, which restricts the High Court's jurisdiction to appeals against court of appeal decisions or specific statutory exceptions, the supreme court determined it had no competence to hear an appeal from a tribunal acting in first instance, clarifying that the incorrect procedural label did not change the nature of the remedy. Consequently, applying Article 95(2) of the Code of Civil Procedure, the court ordered the transmission of the case to the Cluj Court of Appeal, the competent appellate body for judgments issued by the Tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 152 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ; Competence of supreme court for appeal against first-instance tribunal judgment in mortgage annulment action: Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Keywords

AI generated
annulment of contract civil judgment statutory mortgage procedural issues preliminary ruling procedure appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra căii de atac de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26.11.2013 pe rolul Judecătoriei Bistriţa, secţia Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. - Sucursala Bistriţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. x/08.08.2007, autentificat sub nr. x/09.08.2007 de B.N.P. C. şi să dispună radierea din cartea funciară a dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtei; de asemenea, reclamanta s-a înscris în fals cu privire la contractul de ipotecă nr. x/08.08.2007 şi a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7384/03.10.2014, Judecătoria Bistriţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 11.11.2014.

La 28.01.2015, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Biroului Executorului Judecătoresc D., a Biroului Notarului Public C. şi a numitei E.

Prin sentinţa civilă nr. 386/12.07.2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri, A. a declarat o cale de atac, pe care a intitulat-o "recurs", solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare la secţia Civilă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

Prin decizia civilă nr. 105/11.06.2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ., reţine următoarele:

Calea de atac a fost declarată împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în primă instanţă, într-o cerere evaluabilă în bani.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Aşadar, legiuitorul a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători, a recursurilor în interesul legii, a cererilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept şi a oricăror alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Prin urmare, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe; cu atât mai puţin, a oricărei alte căi de atac.

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentei căi de atac, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, în primă instanţă - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, invocată de Curtea de Apel Cluj în motivarea deciziei de declinare, trebuie menţionate următoarele:

Prin această decizie s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională, Curtea Constituţională statuând că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Cum, în speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată la 12.07.2017, deci anterior publicării deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, efectele sus-menţionatei decizii nu sunt aplicabile, aşa că nu se impune vreo referire la acestea.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, Înalta Curte notează că împrejurarea că partea şi-a denumit, în mod greşit, calea de atac pe care a promovat-o drept recurs este lipsită de relevanţă, pentru că, în condiţiile art. 152 C. proc. civ., ea ar fi trebuit să fie calificată drept apel.

De aceea, devin incidente prevederile art. 95 pct. 2 C. proc. civ. şi, cum sentinţa atacată a fost pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, competenţa de soluţionare a căii de atac aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a căii de atac declarate de A. împotriva sentinţei civile nr. 386/12.07.2017, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.