Special appeal in cassation limited to decisions rendered on appeal; challenge to prior cassation decision inadmissible

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2496/08.12.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata A. S.A., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 06.10.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a anulat încheierea contestată şi, rejudecând, a admis cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 19.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, reducând taxa judiciară de timbru de la suma de 68.647,50 RON la suma de 34.323,75 RON.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea căii de atac şi, în rejudecare, stabilirea taxei judiciare de timbru la valoarea de 500 RON şi modificarea deciziei contestate în acest sens.

În motivare, a susţinut, în esenţă, că deşi a reţinut că nu deţine disponibilităţi financiare, instanţa supremă nu a analizat cererea sa de reducere a taxei la 500 RON şi nu a prezentat motivele pentru care a redus taxa judiciară de timbru de la 68.647,50 RON doar la 34.323,75 RON.

Or, în opinia contestatoarei, aceasta echivalează cu o necercetare a cererii cu privire la cuantumul reducerii taxei judiciare de timbru, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A susţinut contestatoarea că are deschisă calea de atac a contestaţiei în anulare, în baza art. 6.1 sus-menţionat, dar şi a art. 13 aceeaşi Convenţie, care îi conferă dreptul de a se adresa instanţei naţionale cu un recurs efectiv pentru remedierea unei astfel de situaţii, fapt susţinut şi prin recomandările Consiliului de Miniştri, prin care se recomandă statelor semnatare să soluţioneze astfel de situaţii pe plan intern, fie prin reforme legislative, fie chiar prin intermediul judecătorului naţional.

Cu toate acestea, prin art. 318 teza a II-a C. proc. civ., legiuitorul naţional a prevăzut remediul pentru necercetarea cererilor doar cu privire la deciziile date în recurs.

A conchis autoarea căii de atac că, şi în ipoteza în care cererea nu a fost cercetată în cadrul unei contestaţii în anulare, are deschisă calea unei noi contestaţii în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., prin prisma art. 6.1 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

La data de 21.03.2016, intimata Banca Naţională a României a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţie în anulare, în principal ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca nefondată.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii, asupra căreia reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează prin art. 317 şi 318 contestaţia în anulare obişnuită, de drept comun şi pe cea specială.

În speţă, S.C. B. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare (...) când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare", formulând, aşadar, o contestaţie în anulare specială.

Motivele acestui tip de contestaţie în anulare, astfel cum sunt prevăzute de art. 318 C. proc. civ., vizează ipotezele în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale sau în care instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Din interpretarea textului legal mai sus citat rezultă că în ipoteza contestaţiei în anulare speciale, întemeiate pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., prima condiţie de admisibilitate este dată de obiectul căii de atac, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desfiinţarea hotărârilor irevocabile pronunţate în recurs. Din această perspectivă, sfera hotărârilor judecătoreşti care pot fi atacate pe calea procedurii contestaţiei în anulare speciale este mai restrânsă decât cea a hotărârilor care pot fi retractate în urma promovării unei contestaţii în anulare de drept comun. Astfel, dacă în cazul ipotezei art. 317 C. proc. civ., contestaţia în anulare obişnuită se poate îndrepta, pentru motivele expres prevăzute în textul legal, împotriva oricărei hotărâri irevocabile, în cazul art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare specială nu poate viza orice hotărâre irevocabilă, ci numai pe cele pronunţate de instanţele de recurs.

Întemeindu-şi cererea pe prevederile art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a formulat o contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate tot într-o contestaţie în anulare.

Cum decizia atacată nu este pronunţată în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că sus-menţionata condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită.

Este adevărat că art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale conferă oricărei persoane dreptul de acces la o instanţă.

Acesta nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, pentru că instituirea căilor de atac, prin natura lor, reclamă o reglementare din partea statului.

În exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul beneficiază de o anumită marjă de apreciere, după cum a statuat constant în jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, în cauza Trif c. României).

Aşadar, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia liberului acces la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

Desigur că limitările astfel aplicate nu trebuie să restricţioneze sau să reducă accesul persoanei la justiţie într-o asemenea măsură încât dreptul să fie afectat în substanţa sa (C. c. Bulgariei, Kreuz c. Poloniei), dar, în speţă, instanţa supremă constată că S.C. B. S.R.L. a beneficiat de judecata unei cereri de reexaminare a încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de acordare de facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, ca şi de o cale de atac extraordinară de retractare.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2496/08.12.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.