Uninsured driver's auto-claim remanded to Iași court where damages plaintiff's forum choice prevails.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 31.05.2017, reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.224,34 RON, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, de la data acţiunii şi până la data achitării, precum şi obligarea la plata sumei de 540,49 RON - TVA datorată bugetului de stat la încasarea sumelor de mai sus.

În motivare, reclamanta a susţinut, în esenţă, că pârâta este vinovată de producerea evenimentului rutier din data de 01.03.2014, în Italia, în calitate de conducător al autovehiculului cu număr x, persoana păgubită fiind Direcţia Autostrade Centro Padane, prin varierea barei de separare a autostrăzii. Reclamanta a mai arătat că, întrucât autovehiculul condus de pârâtă nu avea încheiată o poliţă de asigurare RCA/Carte Verde valabilă, a achitat persoanei păgubite despăgubirile în cuantum de 2417,70 EUR.

Prin sentinţa civilă nr. 7218 din 15 iunie 2018, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, apreciind că domiciliul pârâtei este necunoscut, împrejurare care ar atrage competenţa de soluţionare către instanţa de la sediul reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 9331 din 03 octombrie 2018 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, s-a reţinut, în esenţă, că prin cererea cu care a sesizat instanţa de judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale; în consecinţă, competenţa teritorială în soluţionarea cererii era una alternativă, instanţa competentă determinându-se în raport de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. sau ale art. 113 pct. 9 acelaşi cod.

S-a mai reţinut că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pârâta figurează în evidenţele autorităţii publice locale ca având domiciliul declarat pe raza de competenţă a Judecătoriei Iaşi, neexistând menţiuni referitoare la schimbarea acestuia sau la o reşedinţă declarată.

Totodată, s-a reţinut că prin alegerea făcută de către reclamant a uneia dintre instanţele alternativ competente din punct de vedere teritorial, respectiva instanţă devine exclusiv competentă în soluţionarea litigiului cu care a fost învestită, de la momentul învestirii orice altă instanţă posibil competentă alternativ pierzând această prerogativă; opţiunea reclamantului în a introduce cererea la una dintre instanţele alternativ competente nu poate fi contestată nici de pârât şi nici de instanţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Înalta Curte reţine că pentru cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, cum este cazul în speţă, reclamantul este cel care are exclusiv dreptul de a decide care din instanţele deopotrivă competente să fie sesizată, iar, în speţă, reclamantul şi-a exprimat opţiunea prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Iaşi, ca fiind instanţa de la domiciliul pârâtei.

De altfel, aşa cum rezultă din fişa de solicitare a interogării bazelor de date a Direcţiei pentru evidenţa persoanelor (dosar Jud. Iaşi), pârâta figurează cu domiciliul pe raza de competenţă a Judecătoriei Iaşi.

Aşa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2018.