Liability of former general manager for exceeding company budget: failure to prove illicit act and causation

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei totale de 4.113.630 RON şi a dobânzii legale calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii, reprezentând depăşirea cheltuielilor aprobate prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al A. aferent anului 2013, cu cheltuieli de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1496 din 26 aprilie 2017, tribunalul a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe aceasta la plata către pârât a sumei de 15.000 RON cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligarea intimatului-pârât la plata sumei totale de 4.113.630 RON şi a dobânzii legale calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii, reprezentând depăşirea cheltuielilor aprobate prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al A. aferent anului 2013.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 115/A din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1496 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Este invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În opinia recurentei, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a procedat în mod corect prin faptul că nu a analizat şi înlăturat motivat apărările invocate de reclamantă în susţinerea apelului.

De asemenea, instanţa de apel a statuat în sensul ca greşeala făcută de prima instanţă nu ar conduce la admiterea cererii de apel, deoarece acest aspect "nu poate conduce la schimbarea soluţiei pronunţată de prima instanţă, fiind relevant numai sub aspectul perioadei pentru care se analizează activitatea intimatului-pârât prin prisma faptelor imputate de apelanta-reclamantă".

Ţinând seama de faptul că prima instanţă a analizat faptele intimatului numai pentru o perioadă mult inferioară celei în care acesta a deţinut funcţia de director general, concluzia evidentă este aceea că nu s-au avut în vedere toate actele întreprinse de intimat, dat fiind că nu a considerat întreaga perioadă în care acesta a deţinut calitatea de director general.

Instanţa de apel a dovedit superficialitate în analizarea motivelor de apel.

Cererea de chemare în judecată şi cererea de apel nu s-au întemeiat strict pe obligaţia intimatului de a respecta planul de afaceri, ci s-a arătat că însuşi modul în care intimatul a întocmit planul de afaceri reprezintă un argument în plus pentru care intimatul trebuia să respecte bugetul de venituri şi cheltuieli şi nu să se dezică de el, având în vedere că bugetul de venituri şi cheltuieli a avut la bază tocmai planul de afaceri întocmit de intimat.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 249 C. proc. civ.

Peste 80% din veniturile societăţii recurente au avut ca sursă depozitele bancare care nu presupun nici un efort din partea directorului general, iar acest fapt dovedeşte pasivitatea în care s-a situat intimatul în ceea ce priveşte obţinerea de venituri şi din închirierea imobilelor proprietatea recurentei.

Instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ.

Argumentele instanţei sunt contradictorii: fie intimatul nu era ţinut să respecte bugetul de venituri şi cheltuieli deoarece acesta a fost aprobat mult după prima jumătate a anului 2013, iar atunci vina îi aparţine deoarece nu a întreprins diligenţele necesare în vederea aprobării lui, fie intimatul şi-a îndeplinit obligaţiile pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli încă din luna februarie a anului 2013 şi atunci trebuia să obţină veniturile pe care chiar el le-a estimat prin planul de afaceri.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile O.G. nr. 26/2013.

S-a considerat în mod greşit că nivelul maxim al cheltuielilor ce puteau fi efectuate de societate se determina prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 26/2013, în condiţiile în care chiar instanţa a fost cea care a constatat că recurenta nu s-ar fi putut raporta la bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2012, an în care societatea A. S.A. nu a avut activitate şi nici buget de venituri şi cheltuieli.

Cuantumul excesiv al serviciului de ecologizare este în directă legătură cu obiectul şi cauza cererii recurentei-reclamante, ţinând seama că acesta face dovada modului defectuos în care intimatul a gestionat resursele societăţii A. S.A..

În mod greşit instanţa de apel nu a constatat faptul că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderi intimatului-pârât, deşi reclamanta-recurentă a arătat că acesta a săvârşit o faptă ilicită cu vinovăţie, faptă ce a cauzat un prejudiciu recurentei în sumă de 4.113.630 RON, iar legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciul existent este dovedită în cauză.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, recurenta-reclamantă a solicitat atragerea răspunderii intimatului-pârât pentru faptele pretinse a fi fost săvârşite în calitate de Director General, prin raportare la cele două contracte de mandat pentru această funcţie, respectiv depăşirea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2013, ceea ce ar fi adus un prejudiciu de 4.113.630 RON.

Curtea de apel a analizat hotărârea instanţei de fond prin prisma motivelor de apel invocate de apelanta-reclamantă şi a verificat dacă această hotărâre respectă cerinţele legale prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

S-a concluzionat că prima instanţă a arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a întregii acţiuni formulate de reclamantă.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. nu se referă la fiecare aserţiune formulată de parte în susţinerea sau combaterea unei cereri adresate instanţei, iar prin hotărârea instanţei de fond s-a realizat o expunere în mod logic, coerent şi unitar prin care s-a răspuns fiecărei categorii de argumente invocate de reclamantă.

Curtea de apel a reţinut ca fiind întemeiată critica referitoare la greşita reţinere de către tribunal a faptului că intimatul-pârât ar fi deţinut funcţia de director general doar în perioada 23 septembrie 2013 - 31 decembrie 2013.

În realitate, acesta a fost numit în funcţia de director general la 10 ianuarie 2013 şi a fost revocat din funcţie prin Hotărârea AGOA nr. 4 din 12 iunie 2013. Ulterior, prin Hotărârea CA nr. 1 din 20 septembrie 2013 şi contractul de mandat nr. x din 23 septembrie 2013 a fost desemnat din nou în funcţia de director general pentru o perioadă de 4 ani, cu începere de la 23 septembrie 2013. Aceasta reprezintă însă situaţia de fapt şi critica recurentei în sensul că greşeala făcută de prima instanţă nu ar conduce la admiterea cererii de apel nu poate fi primită. Aceasta deoarece, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să se facă dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii intimatului-pârât, iar pe de altă parte, însuşi intimatul a recunoscut că a deţinut funcţia de director general al recurentei în perioada 10 ianuarie 2013 - 12 iunie 2013 şi 23 septembrie 2013 - 9 septembrie 2014.

Bugetul de venituri şi cheltuieli 2013 a fost aprobat de recurentă prin Hotărârea AGOA nr. 1 din 7 august 2013 şi prin H.G. nr. 931 din 27 noiembrie 2013, care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2013.

În ceea ce priveşte critica privind modul în care intimatul-pârât a întocmit planul de afaceri, care în opinia recurentei reprezintă un argument în plus pentru care acesta trebuia să respecte bugetul de venituri şi cheltuieli, Înalta Curte reţine că, potrivit planului de afaceri, emis de intimatul-pârât şi aprobat de Consiliul de Administraţie:

"În primul an de activitate, deoarece societatea este obligată să contracteze cheltuieli consistente, în vederea poziţionării în piaţă şi a bunei funcţionări, cheltuieli estimate la valori mai mari decât veniturile estimate, societatea nu va fi capabilă să genereze profit. Dar, aceste cheltuieli sunt menite, în anumite cazuri, să micşoreze, sau să anuleze, anumite cheltuieli lunare ale societăţii, ceea ce va determina o situaţie mult mai bună în anul al doilea".

S-a reţinut în mod corect de către Curtea de Apel că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că activele deţinute de recurenta-reclamantă puteau fi închiriate în mod real la preţuri similare celor estimate de intimat în planul de afaceri, iar acest lucru nu s-a realizat în anul 2013 din neglijenţa sau reaua-credinţă a intimatului.

Simpla împrejurare că societatea deţine anumite active în patrimoniu nu este suficientă pentru a conduce la concluzia că se puteau realiza în mod real venituri foarte mari din închirierea acestora.

Nu s-a făcut dovada că ulterior încetării mandatului intimatului-pârât, activele societăţii ar fi fost apte de închiriere şi societatea ar fi obţinut un venit din această sursă.

Împrejurarea că din veniturile obţinute de societate un procent mare îl reprezintă veniturile din dobânzi bancare nu face dovada faptului că intimatul ar fi neglijat cu rea-credinţă să-şi îndeplinească mandatul sub aspectul obţinerii de venituri din închiriere.

La momentul aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli 2013, exerciţiul financiar era deja în curs, fiind angajate cheltuieli, iar organul decizional al A. cunoştea la momentul aprobării situaţia exactă a veniturilor şi cheltuielilor efectuate în primele opt luni ale exerciţiului bugetar.

În ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2013, Înalta Curte reţine că aceasta a intrat în vigoare la 1 septembrie 2013, dată la care exerciţiul financiar era în plină desfăşurare.

Ulterior, această ordonanţă a fost aprobată prin Legea nr. 47 din 27 aprilie 2014.

Prevederile art. 8 din O.U.G. nr. 26/2013 impun anumite limite de cheltuieli prin raportare la bugetele de venituri şi cheltuieli aferente "anului precedent", însă S.C. A. a fost înfiinţată în anul 2013, astfel că această prevedere este inaplicabilă.

În ceea ce privesc cheltuielile estimate prin bugetul de venituri şi cheltuieli 2013, acestea erau în sumă de 5.429.590 RON. Aşa fiind, nu poate fi reţinută critica recurentei în sensul că "nu trebuie să depăşească cheltuieli totale în sumă de 732.050 RON, reprezentând 85,06% din totalul veniturilor".

Aceasta cu atât mai mult cu cât în bugetul de venituri şi cheltuieli 2013 se prevedeau cheltuieli cu personalul în sumă de 686.300 RON.

Pe de altă parte, numai cheltuielile cu taxe şi impozite erau estimate la 1.249.900 RON.

Cheltuielile de asigurare şi pază sunt esenţiale în vederea conservării patrimoniului A., iar aceste cheltuieli au fost efectuate înainte de aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli 2013 de Adunarea Generală a Acţionarilor A.. Ecologizarea terenului situat în Bd. x a fost necesară ca urmare a formării unui depozit de molozuri în această locaţie.

În mod corect a reţinut Curtea de Apel că aspectele ce ţin de cuantumul extrem de ridicat al serviciului de ecologizare, respectiv 37.200 Euro, nu pot fi avute în vedere faţă de obiectul şi cauza acţiunii, precum şi de principiul libertăţii contractuale a părţilor.

În ceea ce privesc cheltuielile privind recrutarea şi plasarea personalului, respectivele servicii au fost contractate de societatea A. anterior aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli 2013. Societatea recurentă nu a făcut dovada încetării contractelor de muncă ale celor 7 salariaţi angajaţi în plus faţă de cei 12 previzionaţi prin bugetul de venituri şi cheltuieli 2013.

În cauză nu s-a făcut dovada că intimatul a săvârşit o faptă ilicită, respectiv că şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile prevăzute în contractul său de mandat şi nici nu a încălcat dispoziţiile legale în vigoare.

În ceea ce priveşte vinovăţia, nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie de către intimat, obligaţia de prudenţă şi diligenţă a unui bun administrator, respectiv director nu este încălcată dacă în momentul luării unei decizii de afaceri administratorul este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii.

În cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei legături de cauzalitate dintre fapta pretins ilicită şi presupusul prejudiciu şi, de asemenea, nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate şi, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 115/A din 23 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. la plata sumei de 2808,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 noiembrie 2018.