Competence of contract-execution forum in payment-order claims despite unaccepted jurisdiction clause in invoices

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, la data de 07.05.2018, creditoarea societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L, a solicitat instanţei să oblige pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 69,18 RON, rest de plată reprezentând contravaloarea prestării unor lucrări de reparaţii şi neachitate şi 18.100,43 RON, dobânda penalizatoare, astfel: 589,68 RON dobânda convenţională de 5%/zi întârziere la restul de încasat din contravaloarea facturii nr. BNRUB nr. 47705/29.03.2016 scadenta la 29.04.2016 până la 01.04.2018; 3.820,92 RON dobânda convenţională de 5%/zi întârziere în sumă de 3.820,92 RON la contravaloarea facturii x/29.02.2016 scadentă la 29.04.2016 în sumă de 1.088,54 RON, până la 01.04.2018 şi 13.689,83 RON dobânda convenţională de 5%/zi întârziere la contravaloarea facturii y/26.04.2016, scadentă la 25.06.2016 în sumă de 4.251,50 RON până la 01.04.2018; cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1014 şi următoarele C. proc. civ. şi ale art. 453 C. proc. civ.

În probaţiune a anexat înscrisuri.

La data de 31.05.2018, debitoarea a formulat întâmpinare prin care, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a judecării cauzei şi a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, aceasta rămânând fără obiect prin achitarea creanţei datorate de către debitoare şi respingerea capătului de cerere privind plata dobânzii penalizatoare şi a cheltuielilor de judecată pe care le consideră ca temeiul unei "îmbogăţiri fără justa cauza".

Prin răspunsul la întâmpinare depus, creditoarea a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale şi a apărărilor de fond ca neîntemeiate şi admiterea cererii ca temeinică şi legală.

Referitor la excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Bistriţa, creditoarea a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât părţile au convenit ca orice litigiu să se judece la Judecătoria Bistriţa.

Prin sentinţa civilă nr. 1613/08 iunie 2018 a Judecătoriei Bistriţa a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către debitor S.C. B. S.R.L. şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, că între cele două părţi s-au derulat relaţii comerciale specifice contractului de vânzare - cumpărare materializate sub forma a trei facturi fiscale, în cuprinsul cărora a fost inserată o clauză atributivă de competenţă în favoarea Judecătoriei Bistriţa, clauză de care reclamanta se prevalează pentru a argumenta competenţa teritorială a Judecătoriei Bistriţa.

În schimb, instanţa a reţinut că principiul în materie de competenţă îl constituie dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ. şi că de la această regulă părţile se pot abate prin stipularea unei clauze atributive de competenţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa a constatat că a fost inserată în cuprinsul facturilor fiscale clauza atributivă de competenţă şi că, în raport cu art. 1203 din C. civ., clauzele prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

S-a reţinut în acest context că rolul facturilor fiscale este cel circumscris de dispoziţiile art. 319 din Codul fiscal şi este unul contabil, iar nu acela de a face dovada raporturilor juridice dintre părţi şi a întinderii drepturilor şi obligaţiilor acestora.

Aşa fiind, instanţa a constatat că inserarea clauzei atributive de competenţă în cuprinsul facturilor fiscale reprezintă o clauză neuzuală care poate obliga partea doar în condiţiile art. 1203 din C. civ., adică dacă a fost asumată expres de partea care se obligă. Acceptarea în principiu la plată a facturii nu echivalează cu o acceptare expresă a clauzei atributive de competenţă care, fiind o clauză neuzuală, necesita o acceptare distinctă, în scris, de restul conţinutului facturii fiscale, acesta fiind sensul art. 1203 din C. civ., şi anume, acela de a atrage atenţia părţii asupra clauzelor cu caracter neuzual.

În considerarea faptului că, în speţă, creditoarea nu a făcut dovada unui acord de voinţe în ceea ce priveşte alegerea de competenţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra - Neamţ, instanţa în a cărei arie de competenţă se află sediul debitoarei.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Piatra Neamţ la data de 30.07.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 3626 din 21 septembrie 2018, instanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale invocată de către creditor S.C. A. S.R.L; a declinat competenta de soluţionare a a cererii având ca obiect "emiterea ordonanţei de plată" formulată de către creditor S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul S.C. B. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Bistriţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de către instanţa competentă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, că între părţi, astfel cum rezultă din facturile fiscale seria x nr. x/29.02.2016, seria x nr. x/29.02.2016 şi seria x nr. x/26.04.2016, s-au desfăşurat raporturi comerciale vizând prestarea de către creditor de servicii de reparaţie în favoarea debitorului. Facturile fiscale indicate au fost însuşite prin semnare şi ştampilare de către administratorul debitorului, respectiv C.. Aceste facturi fiscale materializează trei contracte comerciale în formă simplificată, fiind semnate de către reprezentanţii legali ai S.C. A. S.R.L. şi debitorul S.C. B. S.R.L. şi conţinând clauze contractuale propuse de către creditor şi acceptate de către debitor. Una dintre clauzele contractuale convenite de părţi în modalitatea anterior indicată era că orice litigiu ivit între părţi se va judeca la Judecătoria Bistriţa.

Aplicând dispoziţiile art. 1016 C. proc. civ., art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din acelaşi cod la situaţia de fapt dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că Judecătoria Bistriţa este instanţa competentă teritorial a soluţiona cererea pendinte, deoarece legea nu prevede o competenţă teritorială specială în ce priveşte soluţionarea unor astfel de cereri, iar părţile au convenit în scris că judecarea oricărui litigiu ivit între ele se va judeca la Judecătoria Bistriţa.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Bistriţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În speţă, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată, cererea de chemare în judecată fiind formulată de către creditoarea S.C.A. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L.

Se reţine că delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel." Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Dispoziţiile art. 1016 C. proc. civ. prevăd că "Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."

Conform art. 113. alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.", iar potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

În speţă, Înalta Curte constată că între părţi s-au desfăşurat raporturi juridice vizând prestarea de către creditor de servicii de reparaţie în favoarea debitorului în baza unui contract, în condiţiile în care relaţiile desfăşurate între cei doi profesionişti au fost materializate sub forma unor facturi fiscale.

Totodată, se constată că, în cuprinsul acestor facturi, care probează existenţa unui contract consensual, pentru care părţile nu au confecţionat un instrumentum, a fost inserată o clauză atributivă de competenţă în favoarea Judecătoriei Bistriţa, precum şi că locul încheierii şi executării contractului este localitatea Bistriţa, împrejurare necontestată de niciuna dintre părţi.

Întrucât litigiul derivă dintr-un contract şi având în vedere textele legale anterior evocate, este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, părţile având posibilitatea să convină asupra instanţelor competente să judece litigiile intervenite între ele.

Aşadar, în raport de cele constatate, se apreciază că situaţia de faţă se subscrie ipotezei prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât, în speţă, legiuitorul nu a instituit norme de competenţă teritorială exclusive.

Este adevărat că o clauză atributivă de competenţă, înserată în facturile fiscale, reprezintă o clauză neuzuală, în sensul art. 1203 din C. civ., valabilă doar în condiţiile în care a fost acceptată expres şi că, în speţă, nu pare să fi existat o acceptare expresă a acesteia. Însă, în cauză, competenţa teritorială a instanţei mai întâi sesizate era determinată nu doar de pretinsa alegere de competenţă realizată de părţi, anterior naşterii litigiului, ci şi de alte elemente specifice raportului juridic dedus judecăţii (răspundere contractuală întemeiată pe un contract de antrepriză de lucrări).

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, Judecătoria Bistriţa, coincide cu instanţa locul încheierii şi executării contractului, competenţa teritorială a instanţei se determină prin raportare la aceste elemente, fiind la alegerea creditoarei sesizarea instanţei de la sediul pârâtei ori sesizarea instanţei prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În cauză, opţiunea reclamantei a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Bistriţa, prin urmare, la instanţa de la locul încheierii şi executării contractului, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opţiune susţinută şi de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, nici instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.