Jurisdictional declination of revision petition for failure to address claims where lower court judgment is subject to challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) declined material jurisdiction, ordering that the petition for revision be transferred to the Brașov Court of Appeal, with no appeal available against this decision. The dispute involved a request for revision of a final appellate civil judgment based on Article 509(1)(1) of the Code of Civil Procedure, arguing that the appellate court had either failed to rule on certain requested matters or had ruled on matters not requested. The decisive legal basis was Article 510(1) of the Code of Civil Procedure, which establishes that for revision grounds involving errors in the application of the law or failure to address claims (under Article 509(1)(1)), the competent court is the one that originally pronounced the judgment sought to be revised. Consequently, since the challenged judgment was issued by the Court of Appeal and not the ICCJ, the ICCJ lacked absolute material jurisdiction to hear the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 476 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 510 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 pct. 1 C. proc. civ; Jurisdictional declination of revision petition for failure to address claims where lower court judgment is subject to challenge: Revizuenta a solicitat a se constata că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut şi că sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. A solicitat încuviinţarea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată şi precizată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 23.08.2018, revizuenta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B., a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2015.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esenţă, că înţelege să formuleze cerere de revizuire a sentinţei civile de fond nr. 761/2016 din data de 19 octombrie 2016, pronunţata în dosarul nr. x/2015, de către Tribunalul Braşov, rămasa definitiva prin decizia civila nr. 861/Ap din 15 mai 2017 a Curţii de Apel Braşov si irevocabila prin decizia nr. 2253 din data de 24.05.2018 pronunţata de ICCJ în dosarul nr. x/2015.
Revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 761/2016 din data de 19 octombrie 2016, a deciziei civile definitiva nr. 861/Ap din 15 mai 2017 a Curţii de Apel Braşov, pronunţata in dosarul x/2016, care evoca fondul, irevocabila prin decizia nr. 2253 din data de 24.05.2018 pronunţata de ICCJ în dosarul nr. x/2015.
După prezentarea parcursului procesual al litigiului, revizuenta a susţinut, în sinteză, că, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 761/C/19.10.2016, pronunţata in dosar x/2016 de Tribunalul Braşov, sunt incidente dispoziţiile reglementate în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat faţă de toate petitele pe care le-a invocat.
Totodată, revizuenta a susţinut că, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 861/Ap din 15 mai 2017, pronunţată în dosar x/2016 de Curtea de Apel Braşov, sunt incidente dispoziţiile reglementate în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, autoarea căii extraordinare de atac a evidenţiat efectul devolutiv al apelului, subliniind că instanţa de apel a fost învestită să se pronunţe faţă de toate aspectele invocate la instanţa de fond, atât prin cererea de chemare in judecata şi completările aduse, cât şi prin notele scrise, concluziile scrise, notele scrise depuse in apel.
S-a arătat că instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra cererilor cu care a fost învestita de parte şi de disp. art. 476 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a fost învestită să constate că singurele acte emise de către S.C. C. S.A. opozabile terţilor, instanţelor şi revizuentei sunt cele înregistrate la ONRC cu condiţia să fi fost făcută publicitatea conform prevederilor legale, aspect asupra căruia instanţa nu s-a pronunţat.
De asemenea, s-a arătat că, deşi, instanţa de apel a fost învestită să constate că societatea mamă, C. S.A. Sibiu, nu a acordat mandat ca sucursala nou înfiinţată să "acorde credite", această instanţă nu a analizat odată cu fondul solicitarea sa şi nu s-a pronunţat sub acest aspect.
Instanţa de apel a analizat şi s-a pronunţat faţă de mandatul dat de " contractare de credite", fără a fi învestită cu soluţionarea acestei chestiuni şi având in vedere că intre activitatea de contractare de credite si activitatea de acordare de credite există o diferenţă esenţială care rezultă nu numai din diferenţa de exprimare, dar mai ales în ceea ce priveşte drepturile si obligaţiile părţilor.
Revizuenta a mai susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate in apel asa cum au fost arătate si in cererea de recurs la puncul B1-B7.
S-a mai arătat că până la pronunţarea hotărârii, si nici in hotărârea pronunţata, instanţa de apel nu si-a indeplinit obligaţia să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii procesual activă, asupra calităţii procesual pasivă a intimatelor din apel.
Instanţa de control judiciar trebuia să stabilească, în privinţa calităţii procesuale a părţilor, că acestea au participat la judecata în primă instanţă si pot participa în continuare la judecata în instanţa de apel, s-a mai arătat.
Instanţa de apel nu a invocat şi nu s-a pronunţat din oficiu asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a S.C. C. S.A. -Sucursala Braşov, ca urmare a schimbărilor intervenite după data de 31.12.2016, când această sucursală a fost radiată, asa cum s-a arătat in instanţa la termenul din data de 03.04.2017, conform înscrisurilor doveditoare depuse, motivul fiind încetarea activităţii sucursalei.
Totodată, s-a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat faţă de diferenţa între activitatea de emitere de garanţii şi activitatea de obţinere de garanţii, diferenţă esenţială care rezultă în ceea ce priveşte drepturile si obligaţiile părţilor.
Revizuenta a solicitat a se constata că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut şi că sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. A solicitat încuviinţarea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată şi precizată.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea prezentei cereri de revizuire, invocată, din oficiu, în şedinţa publică din 15 noiembrie 2018, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Braşov, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.
Cazul de revizuire invocat de revizuentă îl constituie cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Potrivit prevederilor art. 510 alin. (1) din C. proc. civ. privind instanţa competentă, cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel, în cazul revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cum este cazul în speţă, textul de lege prevede faptul că instanţa competentă este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Trebuie arătat că, în realitate, prin cererea de revizuire formulată în cauză nu se solicită revizuirea deciziei nr. 2253 din data de 24.05.2018, pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, ci a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov.
Aşadar, întrucât, potrivit cererii formulată de revizuentă, obiectul prezentei cereri de revizuire îl reprezintă decizia nr. 861/Ap din 15 mai 2017, pronunţată în apel de către Curtea de Apel Braşov, şi nu decizia pronunţată în recurs de către Înalta Curte, rezultă că aparţine Curţii de Apel Braşov competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire.
În considerarea celor ce preced, revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 1 C. proc. civ. este dată în competenţa materială absolută a Curţii de Apel Braşov, aceste dispoziţii fiind de ordine publică, sens în care în aplicarea art. 510 alin. (1) C. proc. civ., va fi declinată competenţa de soluţionare a prezentei cereri de revizuire în favoarea Curţii de Apel Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuenta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B. împotriva deciziei civile nr. 861/Ap din 15 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.