Inadmissibility of challenge for annulment against judicial filter decision dismissing appeal in social insurance dispute

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din data de 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În fundamentarea acestei decizii Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, iar în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Legea nr. 263/2010, în capitolul VIII, privind jurisdicţia asigurărilor sociale, prevede la art. 152, că aceasta se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar la art. 155 în cele două aliniate, prevede că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă şi că hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive. În art. 156 din aceeaşi lege, se precizează că "prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată ce intră în sfera asigurărilor sociale, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă, nefiind supusă recursului, sens în care acesta a fost respins ca inadmisibil, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe art. 503 alin. (1), (2)2,3, art. 504 alin. (2), art. 508 alin. (3) C. proc. civ.

După expunerea parcursului procesual al pricinii, contestatorul a susţinut că în mod eronat instanţa a tras concluzia că decizia civila nr. 3565/2016 a Curţii de Apel Bucureşti nu este supusă căii de atac a recursului, motiv pentru care acesta a fost respins ca inadmisibil.

Astfel, a susţinut că este total fals acest aspect, deoarece a demonstrat eroarea in care s-a aflat completul de judecata de la Curtea de Apel Bucureşti când a dat aceasta decizie civila 3565/2016, si faptul că instanţa supremă are obligaţia, conform art. 126.alin. (3) din Constituţie, să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe, iar acolo unde se constată erori să le corecteze, motiv pentru care legiuitorul a introdus şi căile extraordinare de atac.

Din aceste motive, contestatorul a considerat decizia civilă nr. 2086/2018 data de secţia I Civila a ICCJ ca fiind netemeinică şi nelegală.

Contestatorul a solicitat anularea hotărârii civile nr. 3565/2016, pe care o consideră netemeinică, nelegală, plina de interpretări false şi înşelătoare, numai în ceea ce priveşte capetele de cerere ce au fost respinse; recalcularea tuturor drepturilor sale legale, constituţionale cu privire la pensia sa, plecând de la punctajul mediu anual avut la 01.01.2001, la care sa se aplice prevederile H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005, a deciziilor civile 622R/2012 si 2212R/2013 ale CAB, fara a i se mai aplica in mod abuziv si eronat prevederile art. 7 din Ord. 50/90, suma actualizata la zi cu inflaţia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 189/L. 19/2000, art. 144 alin. d; art. 153 alin. f,g; art. 155 alin 2; art. 158, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.

Contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia:

2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Potrivit alin. (3) al art. 503 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Faţă de dispoziţiile normative arătate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare diferă în funcţie de motivele invocate în susţinerea acesteia, dar în toate cazurile, obiectul contestaţiei îl formează hotărârile judecătoreşti definitive.

Atunci când hotărârile sunt date în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot face obiectul contestaţiei în anulare acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins, ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerinţelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă nici unei căi de atac.

Or, în speţă, se constată că prin decizia nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din data de 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 3565 din data de 27 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti a fost soluţionat potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor."

În speţă, demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunţată în procedura de filtru, care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

Referitor la afirmaţia contestatorului potrivit căreia, în mod eronat instanţa a tras concluzia că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului, acesta fiind respins ca inadmisibil, deoarece a demonstrat eroarea in care s-a aflat completul de judecata de la Curtea de Apel Bucureşti când a dat decizia civila 3565/2016, Înalta Curte reţine că această susţinere nu poate fi primită, în condiţiile în care instanţa de recurs a apreciat că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată ce intră în sfera asigurărilor sociale şi potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, văzând şi dispoziţiile art. 152, art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 263/2010, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă, nefiind supusă recursului.

Totodată, în ceea ce priveşte susţinerea contestatorului în sensul că instanţa supremă are obligaţia, conform art. 126 alin. (3) din Constituţie, să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe, iar acolo unde se constată erori să le corecteze, motiv pentru care legiuitorul a introdus şi căile extraordinare de atac, Înalta Curte aminteşte că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale extraordinară de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza toate căile extraordinare de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice.

Pe cale de consecinţă, cum în cauza de faţă, prin decizia atacată, recursul a fost respins, ca inadmisibil, această decizie nu poate forma obiectul contestaţiei în anulare, aşa cum s-a învederat mai sus.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.