Inadmissibility of annulment against filter-panel decision dismissing cassation as formally deficient
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment (contestație în anulare) filed by the defendant against a prior decision of the same court, thereby upholding the earlier ruling that rejected the defendant's cassation appeal as inadmissible. The dispute concerned a negative conflict of jurisdiction between two civil sections of the Bucharest Court of Appeal, which was resolved by a lower court ruling assigning competence to one section; the defendant subsequently challenged this assignment via cassation, which the High Court rejected on the ground that such rulings are final and not subject to appeal. The defendant argued the prior High Court decision was illegal due to lack of notification and violations of access to justice and EU law principles. The Court held that the contested decision was issued by a filter panel without summoning the parties pursuant to Article 493(5) of the Code of Civil Procedure, which expressly provides that such decisions are not subject to any legal remedy; consequently, the extraordinary appeal was deemed inadmissible because decisions dismissing appeals as inadmissible by filter panels do not fall within the scope of annulment appeals under Article 503 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of annulment against filter-panel decision dismissing cassation as formally deficient: , au fost invocate dispoziţiile art. 503 şi următoarele din C. proc. civ., toate dispoziţiile şi reglementările legale invocate în prezenta contestaţie in anulare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin decizia nr. 3652 din 25 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii nr. 2A din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) şi art. 136 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ.
În fundamentarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, prin încheierea nr. 2A din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Secţiile a V-a şi a VI-a Civile ale Tribunalului Bucureşti în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti şi că, potrivit art. 135 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, încheierea anterior evocată este definitivă de la data pronunţării, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. solicitând admiterea acesteia, anularea hotărârii atacate si soluţionarea cauzei în sensul judecării pe fond a recursului şi a admiterii recursului declarat.
În motivarea contestaţiei în anulare, partea contestatoare a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală deoarece părţile nu au fost citate pentru termenul din data de 25.09.2018.
Consecinţa acestei situaţii este reprezentată de vătămarea părţii care nu a fost citată, fiind astfel pusă în imposibilitate de a cunoaşte data judecăţii şi de a-şi face apărările necesare, sancţiunea care intervine fiind nulitatea absolută a deciziei pronunţate, s-a mai arătat.
Contestatorul a susţinut că necesitatea citării în proces este consacrată în termeni imperativi de C. proc. civ. prin art. 14 alin. (1) şi că citarea pârtilor implicate într-un proces civil reprezintă una dintre garanţiile procesuale cele mai importante pentru respectarea dreptului fundamental la apărare, consacrat la nivelul unor importante tratate si convenţii internaţionale, cât şi la nivel constituţional.
În continuare, contestatorul a arătat că a fost lipsit de protecţia conferită dreptului de acces la justiţie prin normele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ceea ce este in dezacord cu obligaţiile asumate de România in calitate de stat membru al acestei convenţii.
Prin necitarea părţilor s-a încălcat dreptul de acces liber la justiţie si dreptul la exercitarea cailor legale de atac, astfel că, în pronunţarea hotărârii atacate, s-a încălcat dreptul Uniunii Europene; totodată, instanţa a încălcat principiul priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene faţă de legile interne, reglementat de art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală.
Prin pronunţarea acestei hotărâri are loc chiar nesocotirea acestor norme; fundamentale prevăzute de art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi ale art. 148 alin. (4) din Legea fundamentala, care impun autorităţilor statului, deci inclusiv autorităţii judecătoreşti, sarcina garantării aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării si din principiul priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene, a mai susţinut contestatorul.
Contestatorul a apreciat că hotărârea atacată este neîntemeiată şi faţă de art. 493 alin. (7) C. proc. civ., care prevede că recursul trebuie să fie soluţionat cu citarea părţilor având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 839 din 08.12.2015, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 şi următoarele din C. proc. civ., toate dispoziţiile şi reglementările legale invocate în prezenta contestaţie in anulare.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.
Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia:
2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4.instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Potrivit alin. (3) al art. 503 C. proc. civ., dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Faţă de dispoziţiile normative arătate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare diferă în funcţie de motivele invocate în susţinerea acesteia, dar în toate cazurile, obiectul contestaţiei îl formează hotărârile judecătoreşti definitive.
Atunci când hotărârile sunt date în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu pot face obiectul contestaţiei în anulare acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins, ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerinţelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă nici unei căi de atac.
Or, în speţă, se constată că prin decizia nr. 3652 din 25 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii nr. 2A din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Recursul reclamantului împotriva încheierii nr. 2A din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti a fost soluţionat potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia:
"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor."
În speţă, demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunţată în procedura de filtru, care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.
Susţinerile contestatorului în sensul că prin necitarea părţilor în recurs s-a încălcat dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la exercitarea căilor legale de atac, încălcându-se, totodată, dreptul Uniunii Europene, precum şi că hotărârea atacată este neîntemeiată faţă de art. 493 alin. (7) C. proc. civ., nu poate fi primită, avându-se în vedere că decizia a cărei retractare se solicită a fost pronunţată de completul de filtru fără citarea părţilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, cum în cauza de faţă, prin decizia atacată, recursul a fost respins, ca inadmisibil, această decizie nu poate forma obiectul contestaţiei în anulare, aşa cum s-a învederat mai sus.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3652 din 25 septembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.