Supreme Court lacks jurisdiction to review appeals against tribunal decisions in Law 77/2016 foreclosure cases; competence lies with the Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 13.06.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A.. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., să constate neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a notificării formulate de debitor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 148 alin. (2) din Constituţie, art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Prin sentinţa civila nr. 1068/12.06.2017 a Judecătoriei Zalău s-a admis cererea formulată de către reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâtul B. şi s-a anulat notificarea din 26.05.2016, transmisă de pârât în vederea stingerii datoriei decurgând din Contractul de credit ipotecar nr. x/20.04.2005 modificat şi completat prin Act Adiţional nr. x/07.04.2011, Contract de credit nr. x/20.03.2008 modificat şi completat prin Act adiţional nr. x/07.04.2011, Contract de ipotecă nr. x autentificat sub nr. x/20.04.2005 de către BNP C. şi Contract de ipotecă nr. x autentificat sub nr. x/20.03.2008 de BNP D., prin darea în plată a imobilului apartament înscris în CF nr. x provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xN situat în Zalău, Aleea x, jud. Sălaj cu privire la care s-a constituit un drept de ipotecă.

S-a dispus punerea părţilor în situaţia anterioară iniţierii, de către pârât, a demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Împotriva acestei sentinţe, paratul B. a declarat apel solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei in sensul respingerii contestaţiei formulate.

Prin decizia civila nr. 1210/18.12.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondat apelul formulat de pârât împotriva sentinţei civile nr. 1068/12.08.2017.

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr. x/2018, revizuentul B. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1210/18.12.2017, pronunţata de Tribunalul Sălaj în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, in contradictoriu cu intimata A.. solicitând admiterea cererii de revizuire, rejudecarea apelului cu consecinţa schimbării in totalitate a hotărârii atacate, in sensul admiterii apelului asa cum a fost fomulat cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Motivul de revizuire invocat prin cererea formulată este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., text legal care vizează situaţia în care instanţa s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Prin decizia civilă nr. 474/2018 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Sălaj, secţia Civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 1210/18.12.2017 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2016; totodată, a respins cererea intimatei A.. privind obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 08.06.2018.

La data de 22.06.2018, tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 25.06.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

La originea prezentului litigiu se află o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, a cărei competenţă de soluţionare în primă instanţă aparţine judecătoriei.

Recursul de faţă a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Sălaj într-o cerere de revizuire, motivată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., având la bază un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

Trebuie arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect o cerere formulată în baza Legii nr. 77/2016, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Se reţine că nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă.

Cum s-a arătat, recursul de faţă a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Sălaj într-o cerere de revizuire, motivată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ., având la bază un litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016, pornit în faţa judecătoriei.

Potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere", iar conform art. 510 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Instanţa care a pronunţat, în apel, hotărârea a cărei revizuire se cere este Tribunalul Sălaj, iar cererea de revizuire a fost soluţionată de această instanţă. Drept urmare recursul declarat împotriva acestei cereri de revizuire nu poate fi soluţionat, potrivit raţionamentului prezentat mai sus, decât de instanţa imediat superioară acesteia.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Sălaj, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-revizuent B. împotriva deciziei civile nr. 474/2018 din 19 aprilie 2018, pronunţate de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2018.